În mitologia greacă, se spune cum că zeii, care ar fi hotărât să scoată din adâncul pământului fiinţele pe care le creaseră, poruncesc lui Prometeu şi lui Epimeteu să le împartă însuşirile cu care vor fi înzestrate. Epimeteu îi cere lui Prometeu să-i lase lui sarcina aceasta şi ,când va fi gata ,să vină să inspecteze ce a făcuut.. Prometeu îi îngăduie acest lucru.
Epimeteu îşi începe misiunea împărţind speţelor muritoare, unora puterea, altora iuţeala. Pe unele le-a înzestrat cu pene, pe altele cu solzi, cu peri tari, cu blană pentru a se putea apăra de frig. Le-a procurat iarba , fructele, rădăcinle pentru a se putea hrăni. Epimeteu care avea o înţelepciune imperfectă, a obsevat , că fără să-şi dea seama, împărţise toate facultăţile naturale şi pentru speţa umană nu mai rămânsese aproape nimic. Când Prometeu a venit să cerceteze cum a lucrat Epimeteu, a văzut că, în timp ce toate speţele erau echipate armonios, omul era gol, nu avea nici acoperământ. Ca să-l salveze, se hotătăşte să fure îndemânarea artistică a lui Hefaistos şi a Atenei şi în acelaşi timp şi focul. Prometeu a furat focul din cer şi l-a dat oamenilor, fiindcă îi iubea şi îi considera capabili să ia în mâna lor focul ca putere a naturii şi ca simbol al creţiei, al progresului, deci al emancipării, aşa cum se desprinde şi din tragedia lui Eschil, „Prometeu înlăţuit „.
Prometeu înlănţuit
În mitologia greacă, Prometeu era considerat ca titanul care a făcut posibilă dezvoltarea meşteşugurilor prin focul furat de la zei şi dăruit oamenilor. Deci el este un simbol al triumfului omului în lupta cu forţele naturii pentu dezvoltarea civilizaţiei. Din acest mit prometeic se desprinde scopul omului în lume, Pentru Platon omul este ” animalul tehnic al creaţiei „, „homo faber” . Pentru Cicero este ” fiinţa „raţională”, „homo sapiens”. Şi o părere şi alta contribuie la înţelegerea mai coplectă a scopului său. Dacă , aşa cum s-a arătat mai înainte, omul a fost dezavantajat, încă de la naştere, se pune întrebarea dacă natura a fost o mamă bună, sau o mamă vitregă pentru el? Răspunsul ni-l dă Tudor Vianu: ” Omul este singurul pe care natura îl azvârle în ziua naşterii sale, pe pământul gol, lăsându-l îndată în prada gemetelor şi plânsetelor”1). Aşa este. De pildă un pui de găină se naşte cu puful care în scurt timp se transformă în penele protectoare şi tot în scurt timp se pune pe picioare şi porneşte în căutarea hranei pentru a supravieţui. Într-o săptămână , deja aleargă. Pe când un bebeluş fără îngrijire , poate muri în primele zile de la naştere, fiindcă este gol, nu se poate ridica, nu poate merge, dar să-şi mai caute şi hrana.
Insuficienţele cu care se naşte omul sunt şi în detrimentul lui, dar şi în folosul său, că îl obligă de a lupta pentru a le depăşi. Niciun animal oricât de puternic ar fi fost, n-ar fi putut face ce a reuşit omul gol, slab şi timid. Deci pe lângă aspectul debilităţii naturale a omului , apare în contrast aspectul omului ca rege al creaţiei, idee pe care o întâlnim şi la Socrate, care spunea că zeii i-au dat omului tot ce-i trebuie şi omul este singura fiinţă responsabilă de ceea ce face.
Tudor Vianu
Nefiind legat de fatalităţile unei forme unice, omul se poate ridica în lumea superioară a fiinţelor divine,dar poate degenera în fiinţe inferioare, aşa după cum afirmă Tudor Vianu: „Libertatea omului este pricina măreţiei şi mizeriei sale”2).Poate să acţioneze pentru perfecţionarea continuă a aptidunilor sale, să muncească pentru un destin fericit, dar în acelaşi timp poate renunţa la efort, la îndemânare, la a-şi pune în valoare calităţile, decăzând din rolul pe care îl are în societate. Naturalistul Buffon îl priveşte pe om ca pe un adevărat rege.
G.De Buffon
Îi găseşte superioritatea chiar pornind de la înfăţişarea sa exterioară, cu mersul său drept , cu ţinuta sa maiestoasă, care subliniază nobleţea şi rangul său. Raţiunea este însuşirea dominantă a omului care conduce spre setea de cunoaştere , de iubire a culturii- El domină celelalte animale, stăpâneşte natura. După cum afirmă Tudor Vianu : ” Natura înfloreşte sub mâna omului şi cade de bătrâneţe şi boală acolo unde el lipseşte „3).Fiind singurul înzestrat cu raţiune îşi poate croi destinul prin muncă. Celelalte vieţuitoare nu muncesc. Este adevărat că şi păsările îşi construiesc cuiburi aducând în cioc fire de iarbă, de paie, mai de aproape sau mai de departe, aşezându-le cu o oarecare tehnică; sau albinele adună cu hărnicie polenul şi nectarul pentru stupul lor, dar aceste acţiuni sunt instinctuale, nu rodul unei judecăţi, al unei imaginaţii, al unui scop ca în cazul omului. Raţiunea pe care celelalte vieţuitoare nu o au este zestrea cea mai de preţ a omului, calitate care îl apropie de Creator. Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, aşa după cum ne învaţă religia. Ce vrem mai mult? Care animal are acest privilegiu? Niciunul. Omul este singurul care adaugă prin munca sa frumuseţe celor existente pe pământ. Face câmpiile roditoare, împădureşte dealurile, dă splendoare cursurilor râurilor etc…Este singurul stăpân al naturii şi poate iterveni în a o schimba. Construieşte nave spaţiale şi călătoreşte în cosmos pentru a-l cunoaşte mai bine , obsedat de măreţia infinitului şi cănd coboară pe pământ, îşi frământă mintea cu posibile alte existenţe de viaţă decât cea terestră, cu posibile civilizaţii poate superioare celei din care provine. De-a lungul timpului, a fost capabil de atâtea şi atâtea creaţii pentru omenire : de la opaiţ până la tuburile fluorescente, de la râşniţă până la fabricile de făină, de la maşina cu aburi până la motoarele Diesel, de la bărcile plutitoare până la marele Titanic şi acum la şi mai marele Allure of the Seas, Gigantul Caraibelor,………
Gigantul Caraibelor
Ce mai ? Sunt o mulţime de realizări în toate domeniile pe care nu le mai amintesc, fiindcă sunt prea multe şi mintea mea nu le poate cuprinde pe toate.
Sunt cunoscute cele şapte minuni ale lumii. Cunoştinţa noastră despre acestea este imbogăţită astăzi prin albumul „1000 de minuni ale lumii. Comorile omenirii de pe cinci continente” . Acest album tipărit în 2005, prezintă centre istorice, parcuri, palate, ruine, statui, rezervaţii şi multe altele demne de a fi cunoscute, din diferite ţări ale lumii, toate reprezentând opera omului de pretutindeni, de-a lungul timpului. Poate peste încă alte secole, cei din acel timp vor cunoaşte noi minuni ale lumii, fiindcă munca omului nu stagnează şi, cum ne mirăm noi văzându-le pe cele din timpuri mult apuse, aşa vor proceda şi oamenii viitorului, cercetându-le pe cele existente azi. Interesant! Foarte interesant! Interesant este faptul că omul face legătura dintre epoci, prin ceea ce lasă ca moştenire, adică prin roadele muncii sale. De orice factură ar fi acestea, le lasă din tată în fiu, din generaşie în generaţie,din veac în veac.
Note: 1) Tudor Vianu, ” Studii de filozofia culturii „, Editura Eminescu, Bucureşti,1982, p. 416. 2) ibidem , p. 418. 3) ibidem, p. 429.
Victoria et veritas 