Arhivele lunare: septembrie 2020

Un scurt popas, peste ani, pe meleaguri bănățene

Standard

Profitând de vremea frumoasă din ultimul timp și de libertatea călătoriilor, am pornit împreună cu ai mei spre Oravița, orașul maturității mele, Drumul din Moldova este lung și obositor, dar când ajungi acolo, te simți ca la tine acasă și chiar așa   m-am simțit când am ajuns acasă.

N-am avut prea mult timp la dispoziție, de aceea am vizitat cele mai apropiate locuri. Așa am ajuns la Casa cu Platani din Ciclova Montană, o suburbie a Oraviței, unde funcționează un restaurant. De la intrare, ești impresionat de platanii seculari cu trunchiuri atât de groase, încât nu pot fi cuprinse decât de câțiva oameni care să-și apuce mâinile în jurul lor, ca într-o horă. Simți aerul proaspăt cu miros de pădure pe care-l inspiri cu nesaț, încât nu-ți mai vine să pleci. Te delectează cântecele păsărelelor ce se zbenguie printre ramurile copacilor, dar mai ales prezența păunilor. Am prins chiar un moment deosebit când un păun și-a resfirat coada-i minunată în cerc ca într-un dans  la întâlnirea cu o păuniță, Ne-am depărtat puțin să nu le stânjenim întâlnirea pe care am admirat-o din plin!

De acolo, imediat drumul te duce spre Mănăstirea Călugăra în vârf de munte pe care-l parcurgi  printre dealuri și pădure. La ora la care am ajuns, mănăstirea era închisă. Ne-a întâmpinat un călugăr din altarul amenajat pentru slujbele religioase ținute în aer liber. Atâta pace și liniște sufletească îți oferă atmosfera de acolo!!! Am băut apă proaspătă și rece, rece de la izvorul de lângă mănăstire care izvorăște din stâncă și ne-am răcorit fața, că era foarte cald.

Ultimul obiectiv era să mergem la lacul Ochiul Beiului. Ca să ajungi acolo, pe traseul pe care ni l-am ales, am trecut prin câteva sate: Ilidia, Socolari, Potoc, cu arhitectura caselor în stil  bănățenesc, cu așa zisele șolocaturi la ferestre, un fel de obloane pe care le deschid dimineața și le închid seara, cu oameni ce vorbesc în graiul din Banat, până ajungi la Păstrăvărie. De aici spre Ochiul Beiului nu se mai poate ajunge cu mașina, decât per pedes, drumul fiind îngust.Te pregătești frumos  pentru astfel de mers și pornești pe un drum de pădure ce arată ca un tunel de verdeață străjuit de o parte și de alta de copaci care își  întâlnesc ramurile.. Ai același aer curat și răcoare de pădure. Pentru că în zonă sunt șerpi, trebuie să fii atent când mergi să nu te apropii de marginile drumului pe unde crește iarba, ca nu cumva să-i stârnești. Chiar dacă ți se  pare lung drumul, nu te plictisești, fiindcă te întâlnești cu turiști de toate vârstele până și copii care urcă și coboară înspre și dinspre lac, care îți dau binețe și le dai binețe. Când am fost noi, deși în zi de lucru, erau foarte mulți, că nu vin numai cei din zonă, ci de peste tot. În același timp drumul îți oferă o mulțime de imagini frumoase ale râului Nera, cum este cascada La Văioaga, care merită să o admiri și să o fotografiezi.

Când  ajungi la lac , după 45 de minute de mers, te uimește imaginea lui cu apa de culoare verde-albastră, înconjurat de bogata vegetație naturală care-i sporește frumusețea, încât eu entuziasmată fiind , am strigat bătând din palme de a răsunat pădurea: Evrika! Evrika! recurgând la această interjecție cea mai folosită în lume.Nu degeaba cei din partea locului  spun că în noaptea de Sânziene, ielele se adună aici și dansează în jurul lacului scăldându-se în apa-i cristalină.

Lacul este de origine carstică și face parte din Parcul Național Cheile Nerei. Are o adâncime de aproximativ 3,6 m. și un diametru de 15 m. Iarna nu îngheață datorită izvorului care îl alimentează în permanență.

Dacă aveam timp , puteam vizita și alte locuri tot atât de frumoase. Să ne mândrim cu asemenea locuri frumoase ale țării noastre și pe cât putem să mergem să le cunoaștem. Orice străin care vine la noi,spune că România este o țară frumoasă.Da! România noastră este foarte frumoasă!!!