Într-o zi splendidă de sfârșit de august fără caniculă, fără ploaie și vânt, calmă,caldă, senină, un grup de pelerini ne-am hotărât să mergem la Mănăstirea Voroneț în localitatea cu același nume din județul Suceava. Mai fusesem acolo, dar istoria neamului nostru te cheamă mereu, acest locaș sfânt fiind recunoscut ca unul dintre monumentele istorice importante chiar și peste hotarele țării, trecut pe lista UNESCO.
Biserica sfintei mănăstiri, ctitorită de Ștefan cel Mare a fost construită în 1488 doar în trei luni (26 mai- 14 septembrie), în stil moldovenesc. Părintele Daniil duhovnic și sihastru a fost primul stareț al mănăstirii. În 1547, un ucenic al cuviosului Daniil Sihastrul, mitropolitul Grigorie Roșca a mărit biserica adăugându-i un pridvor închis pe latura vestică și a împodobit întregul locaș cu fresce exterioare. În stânga ușii de la intrare se află zugrăvite chipurile celor doi ctitori Sfântul Daniil Sihastrul și mitropolitul Grigorie Roșca ce își află odihna sub lespedele de piatră din biserica mănăstirii. Culoarea specifică și dominantă a mănăstirii este „albastrul de Voroneț”, pe care îl rostim de fiecare dată când vorbim despre acest locaș. Bineînțeles că până a ajunge aici, ne-am abătut și pe la alte mănăstiri. De fapt pelerinajul l-am început cu sosirea la schitul Poiana lui Ioan care are hramul Înălțarea Sfintei Cruci. Ridicarea acestui schit a fost finalizată în anul 2009, dar începuturile sale sunt legate de istoria Mănăstirii Sihăstria. Aici ne-a primit, chiar de la intrare, un călugăr care tămâia, fiindcă începuse slujba la care am rămas și noi puțin , după care ne-am îndreptat spre Mănăstirea Sihăstria.Pe parcursul drumului, am admirat cât de frumoasă era priveliștea care rezistase la intemperiile vremii din această vară. N-o afectase nici canicula , nici vijeliile așa cum s-a întâmplat prin alte părți ale țării.
Prima ctitoria a Mănăstirii Sihăstria așezată în partea de nord a județului Neamț, a avut loc în anul 1655 de către sihastrul Atanasie cu 7 urmași ai săi. Din cauza vremurilor vitrege biserica s-a ruinat și în anul 1734, episcopul Ghedeon al Romanului a ridicat o nouă biserică de piatră pe locul vechi. Edificiul a fost construit în stil moldovenesc. În 1821, a fost incendiat de turci și în anul 1824, a fost refăcut cu sprijinul mitropolitului Veniamin Costachi. Părintele Ilie Cleopa înmormântat în 1998 aici, a fost cel mai apreciat dintre preoți la acea vreme și atrăgea vizitatori din toată România la această mănăstire. Ajungând cam pe la prânz, am servit masa la Sihîstria.Ca la toate mănăstirile, mâncarea a fost foarte bună, Mi-a plăcut borșul , dar mai ales mămăliguța cu brânză de oaie , că nu ne mai săturam, cu atâta poftă am mâncat-o!!!. Ne-am îndreptat spre Mănăstirea Secu din județul Neamț, construită în 1602 de către vornicul Nestor Ureche, tatăl marelui cronicar Grigore Ureche, pe locul unei sihăstrii numit atunci Schitul lui Zosima. 
Am mers apoi la Mănăstirea Rarău așezată pe muntele cu același nume, la aproape 25 de km. de poalele acestuia, pe un drum cu serpentine , șerpuind printre pădurile de brazi care nu erau schilodite de tăierile abuzive ca prin alte părți ale țării. M-am bucurat atât de mult să văd suprafețe întinse cu brazi falnici, verzi ca și când ar fi fost ale mele, cu atât mai mult că le știam proprietățile țării mele.Erau prea frumoase aceste locuri, încât nu am rezistat să nu ne fotografiem, având în spate imaginii Pietrele Doamnei.Dorința ne-a fost îndeplinită, ca de fiecare dată, de doamna Any Lungu, fotograful iscusit din pelerinajele noastre. Această mănăstire a fost ctitorită de Petru Rareș în anul 1538. Aici se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pe sub care am trecut și noi, iar călugărul ne-a ținut o slujbă pentru iertarea păcatelor, atât de benefică și așteptată de către pelerini și la sfârșit ne-a miruit.Ne–am continuat drumul spre schitul lui Daniil Sihastrul atât de modest , dar atât de atractiv, încât ne-am simțit ca într-un colț de rai, printre multă verdeață și flori felurite, multicolore din preajma sa.
Ne-am încheiat pelerinajul mergând să ne închinăm la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica Sfântul Constantin și Elena de la Gura Humorului.La întoarcerea acasă, după atâta umblare, după atâtea informații primite despre mănăstirile vizitate, oboseala ne-a fost dominată de mulțumirea și liniștea sufletească ce ne stăpânea.
Victoria et veritas 