Arhivele lunare: iulie 2020

„Orice s-ar întâmpla este spre bine”.

Standard

 

Aceasta este fraza magistrală a unui sfetnic înțelept, care în timp dobândise o adevărată experiență de viață, după cum se vede și în cele ce urmează.

Un împărat puternic al cărui sfetnic era, s-a dus într-o zi la vânătoare și în urma unei săgeți trase greșit, a rămas fără un deget la o mână. Ca de obicei sfetnicul s-a străduit să-l consoleze folosind fraza lui magistrală: „Totul este spre bine”. Împăratul uluit s-a mâniat și a poruncit să fie băgat în temniță. După un timp, rana s-a vindecat și împăratul a plecat iarăși la vânătoare în adâncul unui codru unde se aflau o mulțime de fiare, dar unde sălășluiau niște sălbatici care l-au luat rob pe împăratul nepoftit.Ei au hotărât să-l aducă jertfă pe împărat zeilor lor. L-au dezbrăcat, l-au uns cu uleiuri aromatice, l-au culcat pe altar,însă în ultimul moment, preotul a observat cu groază că-i lipsește victimei un deget. Cum după credința lor, zeilor nu le plăcea o jertfă cu hibă, cu părere de rău l-au lăsat pe împărat să plece nevătămat.

Întorcându-se la curte, împăratul l-a scos din temniță pe sfetnic și i-a povestit ce i s-a întâmplat:

– Ai dreptate, în ceea ce mă privește pe mine, a zis împăratul, dar tu că ai stat la închisoare , ce bine vezi în asta?

-Dacă nu mă băgai la închisoare, m-ai fi luat cu tine și nu știu ce s-ar fi întâmplat cu mine, că degetele mele sunt întregi. Poate eram eu jertfa acelor idolatri, i- a răspuns sfetnicul.

Deci și pentru împărat și pentru sfetnic ce li s-a Întâmplat a fost spre binele lor.