Arhivele lunare: Octombrie 2012

” Singurul lucru pe care îl ştiu este că nu ştiu nimic”

Standard

Acest dicton m-a obsedat mereu. Fiind vorba despre Socrate, trebuie să mărturisesc nespusa mea bucurie când cercetându-i opera , în timp ce mă documentam pentru cartea pe care am publicat-o, „De vorbă cu mine însămi” , am găsit răspunsul pe care îl căutasem de vreo doi ,trei ani. Acest răspuns îl aveam cândva, dar ne mai întrbuinţându-l, l-am pierdut în uitare.

Pentru că nu-mi plac oamenii care se grozăvesc, mai întotdeauna le dădeam replica. Se întâpla mai ales cu cei din familia mea. Nu rareori când discutam cu fetele mele, numai ce la auzeam spunndu-mi-se:
– Am ştiut să rezolv toate problemelae, se făloşea una din ele.
– Să vedem dacă ai dreptate.
O controlam şi găseam scăpări pe ici pe colo.
– Vezi , că nu este cum spui tu. Aici nu ai aplicat formula corectă.
– A! din neatenţie, dar ştiam continua ea cu lauda.
– Care este?
– Stai puţin să mă gândesc….Am un lapsus.
– Socrate, un mare filozof al epocii sale, cu toate cunoştinţele pe care le avea , spunea: „Singurul lucru pe care îl ştiu este că nu ştiu nimic”, o atenţionam eu.
– Dacă era atât de deştept , de învăţat, ştia atât de multe, de ce spunea aşa, mă întreba fiică-mea.
– Era conştient că oricât de pregătit ar fi omul şi oricât de multe ar ştii, tot nu poate să cunoască totul ,volumul de cunoştinţe al omenirii fiind vast, de necuprins chiar nici de tehnicile noi ale zilelor noastre, calculator, internet,etc.

Eu nu cred că există un om pe pământ care să ştie totul. Oricâte şcoli ar fi făcut , oricâte limbi ar cunoaşte, de ar fi umblat prin toată lumea cunoscând locuri, oameni, de ar fi studiat ani în şir prin cele mai mari biblioteci ale lumii, dispunând de o capacitate de recepţionre a cunoştinţelor extraordinară de o memorie pe măsură, de o judecată şi o putere de înţelegere nemipomenite,  de o minte luminată neîntâlnită. ce mai, înzestrat cu toate calităţile la modul superlativ, ei bine, un asemenea om tot n-ar putea şti totul.Că ar fi un mare învăţat, un geniu , un înţelept ,asta  este altceva. Ştim asemenea oameni care s-au remarcat într-un domeniu, atotcunoscători în direcţia aceea, dar nu şi în alte domenii la fel de cunoscători. Îmi vine în minte cazul lui Napoleon Bonaparte, deşi poate că nu este cel mai ilustrativ, despre care se spunea că făcea trei lucruri deodată. Pentru că a fost preocupat de problemele politice şi ideologice ale secolului al XVIII-lea, el şi-a însuşit ideile marilor filozofi şi literaţi ai timpului, dar domeniul în care a excelat a fost acela al teoriei militare. Fiind un strălucit comandant de oşti, în mod cert ştia totul din domeniul militar, dar din domeniul  ştiinţelor exate , de pildă , să fi ştiut la fel? Era imposibil. Dacă m-aş referi la alte personalităţi, situaţia ar fi aceeşi, după părerea mea.Iată de ce sunt convinsă că niciun  om nu poate să ştie totul, nici acum, nici în viitor, fiindcă vastitatea cunoştinţelor e copleşitoare şi devine tot mai copleşitoare o dată cu dezvoltarea civilizaţiei. Încă o problemă care se mai pune este aceea că ignoranţii. în înfumurarea lor, nu recunosc acest lucru spre deosebire de oamenii înţelepţi care îşi dau seama de limitele propriei lor cunoaşteri, ca în cazul lui Socrate. Acest filozof a fost atât de dur cu formulatea principiului „ştiu că nu ştiu nimic”, fiindcă îi critica pe cei care se credeau în materie de cunoaştere alfa şi omega, fără să recunoască atunci când nu ştiau ceva. Corect ar fi ca orice om, indiferent de gradul său de cultură, să fie conştient de ceea ce ştie şi de ceea ce nu ştie, recunoscând în faţa propriei persoane şi în faţa celor din jur acest lucru. E mai bine să fii apreciat ca un om sincer decât ca un om mincinos. Pe de altă parte , dacă nu ştii ceva şi nu pretinzi că ştii, eşti tentat să -l cunoşti pe acel ceva şi studiezi, cauţi, cercetezi, prin aceasta lărgindu-ţi orizontul de cunoştinţe, viziunea asupra lumii, altfel te plafonezi, uiţi şi ce-ai ştiut. Întorcându-mă la cele spuse la început, acest dicton al lui Socrate îl ştiam şi îl foloseam, dar de la o vreme pierdusem numele autorului, fapt ce mă intriga. Am întrebat colegi, prieteni, bibliotecari şi chiar elevi gândindu-mă că ei sunt la curent cu cunoştinţele proaspăt învăţate. Nicăieri nu am găsit răspunsul aşteptat,decât  când mă documentam pentru publicarea cărţii mele. Atunci mi-am amintit că era vorba despre Socrate. Acest mare gânditor porneşte de la principiul neştiinţei. În arătarea adevărului, ia ca principiu principal „ştiu că nu ştiu nimic”. Pe bună dreptate acest principiu conduce la cercetare, la acumulare de noţiuni, la  dezvoltarea orizontului de cunoaştere şi implicit la aflarea adevărului. Fără acest principiu ignoranţa te stăpâneşte, te limitează la ceea ce de bine  de rău ai dobândit, fie ele cunoştinţe corecte, mai puţin corecte, sau chiar false şi în felul acesta nu vei ajunge a cunoaşte marile adevăruri şi a le înţelege  vreodată.

Este bine de ţinut minte zicala bătrânească: „Omul învaţă până moare” şi o ştim toţi din propria noastră experienţă. Câte lucruri nu le-am învăţat în timp, după absolvirea şcolilor pe care le-am urnat şi continuăm să învăţăm până la moarte, uneori chiar fără să ne dăm seama !?!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Anunțuri