Ca ieri a fost acel frumos început,apariția blogului meu,(23 mai, 2011), pe care mi l-am dorit ca pe un „ospăț al ideilor”. În acești câțiva ani, am avut atâtea și atâtea de învățat, atâtea și atâtea bucurii pe care le-am împărtășit cu toți participanții la acest „ospăț”.
S-au scris articole interesante, comentarii frumoase, unele pornite din suflet. Au existat dezbateri de idei, păreri diferite, unele năstrușnice, altele controversate, destăinuiri privind viața socială, sau viața individuală a fiecăruia dintre noi. Așa am ajuns să ne cunoaștem virtual, ca făcând parte din această blogosferă, o adevărată și interesantă familie. Eu am reușit să cunosc, cât de cât, profilul fiecărui participant la acest „ospăț al ideilor”. Din prestația făcută, mi-am dat seama ce fel de om este fiecare. Și toți sunteți oameni minunați! Toate acestea mi-au trasat o nouă perspectivă provocându-mă la multe întrebări, multe răspunsuri, la scrierea unor articole pe care nu le-am cules de pe deal, ci a trebuit să mă concentrez pentru a le întocmi cât mai bine ca să vă fie pe plac. Astfel mi-am ținut mintea trează, gândirea în formă, limbajul sub control, respectul, despre care voi vorbi întru-un alt articol, la locul de frunte, iar afectivitatea am împărtășit-o cu voi, oferindu-vă fiecăruia câte un strop. Cred că fiecare participant la acest „ospăț” a trecut printr-o asemenea evoluție a persoanei sale. E lăudabil! Nu? Este un lucru minunat, chiar dacă gusturile noastre diferă. Unii au scris ample povestiri, publicând rând pe rând câte un episod, ținându-ne cu sufletul la gură până la apariția altui episod, curioși fiind să vedem ce se mai întâmplă. Alții mai practici scriu scurt și cuprinzător. Încep să le urmez și eu exemplul, scriind articole mai scurte, ca să nu plictisesc cititorii care să treacă doar cu vederea peste ele, obicei pe care-l aveam în studenție. Trebuia să citim mult și timpul nu ajungea. Îmi formasem dexteritatea de a reține doar idei principale din fiecare pagină și frunzărind filă cu filă, terminam repede de citit o carte. Cunoșteam esențialul, dar pierdeam imaginile artistice, expresiile lăudabile, calitatea stilului, etc.., tot ceea ce îți oferă o lectură așezată, nu ca cea în goana calului.
În tot acest timp, m-am bucurat împreună cu voi, am râs împreună cu voi, am plâns împreună cu voi, când era vorba despre dispariția unui membru din familie, a unui animal îndrăgit, o disperare scrise cu lacrimi în ochi de cei care treceau printr-o asemena situație și citite de mine cu aceleași lacrimi de părere de rău. Am dat speranțe și curaj celor care sufereau făcând tot pasibilul de a-mi alege cuvintele în așa fel ca să mă simtă aproape de ei. La rându-mi m-am bucurat de aceeași atitudine din partea voastră, a celor care mi-ați trimis o rază de lumină când aveam atâta nevoie de ea. Trecând prin momente dificile,prin necazuri, dezamăgiri, apărute ca din senin, deși nu vi le făceam cunoscute, primeam videoclipuri de la unii dintre voi cu scene vesele ,cu melodii plăcute, care îmi alungau gândurile negre și atunci motivam în mintea mea existența telepatiei, chiar și în cadrul blogosferei. Ar fi multe de spus privind activitatea noastră în acești 6 ani, dar după cum am promis, mă opresc aici , ca să nu vă plictisesc.
Luându-mi în serios rolul de gazdă a „ospățului ideilor”, închei mulțumindu-vă că m-ați vizitat, că m-ați primit pe paginile voastre, că ați îmbogățit „ospățul” prin tot ce ați scris și ridic paharul în cinstea celor care au trecut pe aici,celor care sunt prezenți, celor care vor mai veni, spunându-le tuturor: Bine ați venit!
