Arhivele lunare: Mai 2017

De șase ani împreună

Standard

Ca ieri a fost acel frumos început,apariția blogului meu,(23 mai, 2011), pe care mi l-am dorit ca pe un „ospăț al ideilor”. În acești câțiva ani, am avut atâtea și atâtea de învățat, atâtea și atâtea bucurii pe care le-am împărtășit cu toți participanții la acest „ospăț”.

S-au scris articole interesante, comentarii frumoase, unele pornite din suflet. Au existat dezbateri de idei, păreri diferite, unele năstrușnice, altele controversate, destăinuiri privind viața socială, sau viața individuală a fiecăruia dintre noi. Așa am ajuns să ne cunoaștem virtual, ca făcând parte din această blogosferă, o adevărată și interesantă familie. Eu am reușit să cunosc, cât de cât, profilul fiecărui participant la acest „ospăț al ideilor”. Din prestația făcută, mi-am dat seama ce fel de om  este fiecare. Și toți sunteți oameni minunați! Toate acestea mi-au trasat o nouă perspectivă provocându-mă la multe întrebări, multe răspunsuri, la scrierea unor articole pe care nu le-am cules de pe deal, ci a trebuit să mă concentrez pentru a le întocmi cât mai bine  ca să vă fie pe plac. Astfel mi-am ținut mintea trează,  gândirea în formă, limbajul sub control, respectul, despre care voi vorbi întru-un alt articol, la locul de frunte, iar afectivitatea am împărtășit-o cu voi, oferindu-vă fiecăruia câte un strop. Cred că  fiecare participant la acest „ospăț” a trecut printr-o asemenea evoluție a persoanei sale. E lăudabil! Nu? Este un lucru minunat, chiar dacă gusturile noastre diferă. Unii au scris ample povestiri, publicând rând pe rând câte un episod, ținându-ne cu sufletul la gură până la apariția altui episod, curioși fiind să vedem ce se mai întâmplă. Alții mai practici scriu scurt și cuprinzător. Încep să le urmez și eu exemplul, scriind articole mai scurte, ca să nu plictisesc cititorii care să treacă doar cu vederea peste ele, obicei pe care-l aveam în studenție. Trebuia să citim mult și timpul nu ajungea. Îmi formasem dexteritatea de a reține doar idei principale din fiecare pagină și frunzărind filă cu filă, terminam repede de citit o carte. Cunoșteam esențialul, dar pierdeam imaginile artistice, expresiile lăudabile, calitatea stilului, etc.., tot ceea ce îți oferă o lectură așezată, nu ca cea în goana calului.

În tot acest timp, m-am bucurat împreună cu voi, am râs împreună cu voi, am plâns împreună cu voi, când era vorba despre dispariția unui membru din familie, a unui animal îndrăgit, o disperare scrise cu lacrimi în ochi de cei care treceau printr-o asemena situație și citite de mine cu aceleași lacrimi de părere de rău. Am dat speranțe și curaj celor care sufereau făcând tot pasibilul de a-mi alege cuvintele în așa fel ca să mă simtă aproape de ei. La rându-mi m-am bucurat de aceeași atitudine din partea voastră, a celor care mi-ați trimis o rază de lumină când aveam  atâta nevoie de ea. Trecând prin momente dificile,prin necazuri, dezamăgiri, apărute ca din senin, deși nu vi le făceam cunoscute, primeam videoclipuri de la unii dintre voi cu scene vesele ,cu melodii plăcute, care îmi alungau gândurile negre și atunci motivam în mintea mea existența telepatiei, chiar și în cadrul blogosferei. Ar fi multe de spus privind activitatea noastră în acești 6 ani, dar după cum am promis, mă opresc aici , ca să nu vă plictisesc.

Luându-mi în serios rolul de gazdă a „ospățului ideilor”, închei mulțumindu-vă că m-ați vizitat, că m-ați primit pe paginile voastre, că ați îmbogățit „ospățul” prin tot ce ați scris și ridic paharul în cinstea celor care au trecut pe aici,celor care sunt prezenți, celor care vor mai veni, spunându-le tuturor: Bine ați venit!

Anunțuri

„Pământul viu”

Standard

Sub acest titlu apare în Fălticeni revista de dialog cultural. Răsfoind-o, nu te afli în situația dragostei la prima vedere, dar insistând să-i pătrunzi conținutul, te atrag ca un magnet atât titlul cât și mesajul ei afișat pe prima pagină, acesta fiind necesitatea regenerării oamenilor ca ființe sociale, mesaj ce străbate ca un fir roșu  mai tot conținutul revistei.

În realizarea acestui mesaj, pe lângă altele, un rol important are arta care prin capodoperele sale trezește în noi admirația pentru frumos, bine și adevăr, atât de benefică într-o lume alertă a zilelor noastre. În perceperea acestor valori artistice, o menire deosebită revine organelor noastre de simț care în articolul „Interetorica senzorială” sunt personificate și într-un mod hazliu, ce degajă mult umor sunt ironizate, pentru că în loc să ne conducă în a percepe ceea ce trebuie să percepem, ne derutează la fel ca și realitatea , uneori. Iată cum sunt prezentate: Ochiul drept:” Eu văd în fiecare zi, cum oamenii nu mai au curajul să se privească unul pe altul. Voi știți ce-nseamnă asta? S-a dus umanitatea pe apa Sâmbetei, amici”. Urechea stângă: „Nici nu mai știu cum e să te bucuri de muzica aia liniștitoare pe care o ascultam împreună înainte să adormim. Tot circuitul meu interior și-a pierdut sensul. Ce bine ar fi fost să nu mai fiu ureche…Că doar tu și numai tu înțelegi  ce-i în capul vorbelor tale. Înțelegi, băi organ smotocit în ceară? Sau te-ai înfundat de tot?” Creierul:”Voi, cred că v-ați scurtcircuitat într-o altă direcție, măi ceată de organe…Eu trebuie să fiu manager peste 86 miliarde de neuroni și să fac ordine în tot haosul ăsta al umanității, iar voi nu vă puteți duce târâiala de zi cu zi.”

Cum fiecare are un crez, cu atât mai mult artiștii au crezul lor, după cum și-l prezintă pictorul de icoane: „Când ești naiv și te încrezi în puterile tale, lucrezi și nu-ți iese nimic. Trebuie să fii în comuniune cu Dumnezeu. Trebuie să te păstrezi în această stare. Icoana este o cale către Dumnezeu.” Revista nu neglijează nici prolemele educaționale, fiindcă schimbările profunde în toate domeniile din societatea contemporană presupun și o reformă privind educația. Elevul nu trebuie să fie doar un receptor pasiv de informații, ci un actor activ în procesul de învățământ. Tinerii trebuie să se implice în cercetare, în crearea de proiecte, să-și formeze abilitatea de comunicare în țară și în afară, comunicarea fiind directiva importantă pentru succesul de viitor.

Nici îndrăgostiții de locuri istorice  nu se lasă mai prejos. Orașul Suceava, fiind situat în regiunea apariției revistei, este avantajat, scriindu-se despre Muzeul de istorie al Bucovinei, Muzeul Satului Bucovinean,Festivalul de Artă medievală „Ștefan cel Mare”, acesta fiind unic în S,E. Europei.Ce să mai spunem despre navigatorii pasionați care își povestesc peripețiile din navigațiile pe zeci de mile spre diferite locuri exotice.?!

În concluzie, revista este un fel de enciclopedie în miniatură care oferă de toate pentru toți.Cei care o citesc nu-și pierd timpul, ci dimpotrivă au multe de câștigat, datorită varietății de informații așternute pe paginile ei; și chiar mai mult: cei care doresc să colaboreze la această revistă să-și încerce norocul.