Arhivele lunare: Iunie 2012

Ascultându-l pe Dan Puric

Standard

Am avut ocazia să-l ascult pe Dan Puric la unele interviuri televizate în ajunul marilor sărbători ortodoxe, Crăciunul şi Paştele şi chiar la una din lansările cărţii sale „Fii demn! „, apărută în anul 2011. Îmi place să-l ascult , fiindcă este omul de la care ai ce învăţa indiferent de pregătirea pe care o posezi. Are o putere de convingere uluitoare în susţinerea unor adevăruri şi o expunere fluentă , din suflet care nu te plictiseşte, ci dimpotrivă îţi ţine mereu atenţia trează. Avănd o fire deschisă,  te impresionează cu manifestarea profundelor sentimente de dragoste faţă de ţară, de poporul român, de părinţi. Într-un interviu afirma atât de convingător despre legătura cu părinţii , despre  respectul faţă de ei, susţinând că atunci când îţi moare mama, rămâi singur, indiferent de vârsta pe care o ai. Ţara se face prin dragoste maternă. Citându-l pe Nicolae  Iorga spunea: ” O dată cu tine mor morţii tăi. O dată cu tine cresc morţii tăi”. Când ne mai sunăm părinţii, poporul nu moare, că ei s-au sacrificat pentru visul nostru. Iată cât de puternică este legătura dintre trecutul şi viitorul unui popor şi cât de puternic a subliniat Dan Puric respectul pentru cei care nu mai sunt printre noi, dar care trăiesc prin noi prin tot ce-au realizat ei. Tot la un interviu,  scotea în evidenţă calităţile poporului român printre care credinţa în Dumnezeu. Fiecare, spunea el, avem o aureolă a noastră ca o pulbere fină peste noi prin care putem comunica cu Dumnezeu ca printr-un miracol. Această credinţă nestrămutată ne-a ajutat să dăinuim de-a lungul istoriei noastre înfruntând toate vicisitudinile vieţii. Mama poporului român este biserica.  Pe bună dreptate Dan Puric  se arăta revoltat că în ultima vreme, nu se mai prea vorbeşte de anumiţi eroi ai neamului nostru care şi-au dat viaţa pntru ţară şi pentru credinţa strămoşească dându-l ca exemplu pe  Constantin Brâncoveanu care a preferat să fie omorât  de turci  împreună cu fiii săi, decât să se lasă îngenunchiat de asupritori şi să se lepede de credinţa stămoşească. De fapt chiar şi unii oameni ai culturii noastre sunt minimalizaţi, uitaţi, în schimb se înalţă la superlativ cine ştie ce nimicuri. De pildă M. Eminescu,” a fost decapitat”, aşa cum se exprima Dan Puric. Marele poet al neamului pe a cărui biografie ar fi gelos chiar Budha, aşa cum afirma Cioran, nu mai este considerat de către unii la justa lui valoare. Dan Puric condamna pe autorii de manuale care nu acordă atenţia cuvenită  faptelor importante care definesc istoria şi cultura poporului nostru. Dacă şi stăinii recunosc unele calităţi ale poporului nostru, după cum Tolstoi considera că românii sunt un popor plin de melancolie, cum este posibil ca noi înşine să nu le afirmăm? !. Ca să scoată în evidenţă agerimea minţii copiilor noştri , Dan Puric a dat exemplul unui copil în vârstă de 5 ani care trebuia să recite o poezie pe scenă, în faţa unui larg public. După ce recită câteva versuri, copilul are un lapsus. Nu începe să plângă cum fac de obicei copiii, nici nu fuge de pe scenă, ci îi întreabă pe cei din sală : Şi? , Şi?,  Şi? punându-i pe ei la treabă să continuie versurile, fiind foarte revoltat că nimeni nu l-a ajutat. M-a impresionat exemplul acestui copil care a dat dovadă de mult curaj, dar mai ales de dorinţa de a-l ajuta cineva să-şi aducă aminte ceea ce uitase. Şi avea doar 5 ani. În expunerile sale, Dan Puric , aşa cum este şi firesc, se referă nu numai la trecutul nostru,  ci şi la zilele pe care le trăim azi, presărând bancuri şi glume cu tâlc, care înviorează atmosfera aşa că n-ai cum să te plictiseşti. Astfel vorbind despre activitatea D.N.A. recurgea la nişte exemple adecvate ca într-o fabulă şi anume: Un animal alerga înfricoşat prin pădure.

– Ce se întâmplă? îl întreabă ursul cu ai săi îmbrăcaţi în blănuri care tocmai îl întâlnesc pe cale.
– Vine D.N.A. răspunde animalul continuându-şi îngrozit drumul.
– Noi care suntem în blănuri să ne grăbim să fugim, o iau şi urşii la fugă.
Nişte maimuţe din specia celor fără coadă îi văd şi curioase îi întrabă:
– De ce fugiţi  aşa de speriaţi?
– Vine D.N.A. ,abia mai pot ei să spună alergând în graba mare.
Atunci , speriate fug şi ele de mănâncă pământul până se împotmolesc într-o mlaştină. Stând şi gândindu-se mai bine, îşi spun:- D-apoi ce rost are să fugim noi , că suntem în curul gol. Ce-o să ne ia D.N.A.? respiră uşurate.
Ironizând lăcomia, folosirea drogurilor, Dan Puric dădea următorul banc:
Un urs mânca sub un copac. Vine o şopârlă cu ochii lucitori şi-l întreabă ce mănâncă.
– Canabis , îi răspunde dându-i şi ei.
Şopârla încălzită după acest drog, se duce în apă să se răcorească. Crocodilul o vede şi o întreabă de ce are  ochii atât de lucitori.Ea îi răspunde că i-a dat ursul canabis şi dacă vrea, să se ducă şi el să-i ceară. Crocodilul se duce până pe mal şi cere ursului canabis. Acesta văzându-l şi  luându-l drept şopârla dinainte, îl întreabă:
– Câtă apă ai băut că te-ai umflat atât de mult ?!

Adresându-se  elevilor , îi sfătuia, că chiar dacă sunt ahtiaţi după programele de pe calculator, să nu dea uitării cărţile care îi ajută în viaţă prin cunoştinţele pe care le pot oferi, prin adevărurile pe care le pot face cunoscute, prin istoria poporului nostru de care orice tânăr trebuie să fie interesat, prin atâtea şi atâtea informaţii ce le-ar lumina mintea. Când s-a referit la cartea ” Fii demn! ” , dedicată mamei sale, a prezentat cu atâta căldură sufletească şi cu atât respect figura bunicii, o femeie foarte autoritară, descurcăreaţă, îndrăzneaţă, „căreia îi plăcea să-şi bată consoartele  cu poşeta pe scara maşinii cu care circula, dar îşi plângea şi aproapele”. Despre mama sa am aflat că era o femeie  de o feminitate extraordinară, optimistă, plină de viaţă care punea suflet în tot ceea ce făcea. Ca medic era apropiată de bolnavi, de colegii săi pe care îi vindeca,  prin felul ei de a fi, atât de bolile fizice cât şi de bolile sufleteşti, de  desnădejdea pe care viaţa amară le-o provoca , stând de vorbă cu fiecare,  încurajindu-i,  fiind mereu veselă, molipsindu-i pe toţi cu veselia ei. În toate intrvenţiile sale, Dan Puric pune accent pe marele sacrificiu al poporului român  de-a lungul istoriei sale şi în legătură cu acesta pe demnitatea sa martirică. De aceea trebuie să ştim cine sutem, de unde  venim şi ce obligaţii avem faţă de sacrificiile înaintaşilor noştri. Aceasta este ideea care străbate ca un fir roşu toate expunerile sale. De câte ori vorbeşte oamenilor, nu-i lipseşte îndemnul de a ne asuma identitatea naţională, de a avea încredere în Dumnezeu, încredere în noi înşine.


Anunțuri