Arhivele lunare: Septembrie 2016

De-a lungul Dunării

Standard

Dunărea este graniță cu mai multe țări, drum de circulație, ofertă bogată a atâtor peisaje frumoase, În vara aceasta, am ajuns la Baziaș, locul unde Dunărea „pupă” România, așa cum spun oamenii de pe acolo, fiindcă în această parte, Dunărea pătrunde în țara noastră, după ce trece prin Serbia, continuându-și drumul mai departe.

Noi la BaziașBaziaș este un sat în comuna Socol din județul Caraș- Severin. Mai sunt 28 de case în acest sat și o biserică ortodoxă sârbă care țin de Belgrad. Având în vedere datele istorice,localitatea Baziaș s-a construit după anul 1225 în jurul acestei mănăstiri. Numele  mănăstirii și al localității este legat de numele primului arhiepiscop al sârbilor, Sfântul Sava. Legenda spune că acesta s-ar fi oprit aici din cauza unei furtuni produsă de vântul Coșava. El s-ar fi adresat vântului cu cuvintele:” Baș ziaș”, de aici numele așezării și al mănăstirii după cum se menționează în „Istoricul așezării Baziaș. Istoricul mănăstirii Baziaș” ce a apărut în Editura Uniunii Sârbilor din România.

De cum intri în Socol, simți atmosfera pescărească. Vezi din loc în loc, de-a lungul Dunării, pescari cu undițele-n apă, alții cu corturi, cei care rămân mai multe zile la pescuit, simți mirosul de pește și îți zboară gândul la preparatele culinare din acești zbenguitori în apele  fluviului.Mergând de-a lungul Dunării, obișnuiți  fiind cu lățimea ei, deodată am ajuns la Baziaș, unde m-a impresionat  imensitatea spațiului larg deschis, cu abundența pe măsură a unei ape argintii strălucitoare sub razele de soare, o adevărată mare cu valurile care în această porțiune nu mai erau paralele cu cursul apei ca până aci, ci se unduiau spre malul de pe care le priveam cu  clipocitul lor molcom, nu  învolburate și zgomotoase ca ale unei mări când se sparg de țărm. Ne-am întors iarăși prin Socol, îndreptându-ne spre Moldova Nouă.Eugen la Dunăre Aci am mers la un restaurant de pe malul Dunării, unde am servit masa cu specialitatea casei privind preparatele din pește. După aceea am mai zăbovit puțin că nu ne puteam despărți atât de ușor de Dunărea argintie.Ne-am plimbat pe drumul amenajat de-a lungul Dunării, ne-am așezat pe o bancă, pentru a compara cele văzute acum cu cele din anii trecuți, când tot la Dunăre am fost, dar pe o altă porțiune a ei.

După acea zi plăcută petrecută la Dunăre, ne-am continuat drumul spre casă fredonând melodia atât de frumoasă a „Valurilor Dunării:” Barca pe valuri plutește ușor,/ Inima-mi bate plină de-amor/ …..Povestea lor e-acum  un dans / E melodia unui vals/ Ce-l duce Dunărea cântând/ Pe unda ei cea de argint”.