Arhivele lunare: Ianuarie 2017

Un nou an, un nou parlament, un nou guvern

Standard

big_sedintaAcțiunile care au dus la aceste importante înnoiri, prin felul în care s-au desfășurat, au confirmat zicala „câinii latră, ursul merge”. Toate partidele  mai vechi sau mai noi s-au aventurat într-o luptă acerbă pentru putere, numai că unele au deraiat de la atitudinea pe care ar fi trebuit s-o aibă pentru acest scop foarte important, pierzându-se în declarații nefondate, critici nejustificate ale unora împotriva celorlalți.

Singurul partid, P.S.D., de fapt cel mai mare și cu o experiență în a conduce o țară, a intuit ce are de făcut. Sub conducerea lui Liviu Dragnea, n-a luat în seamă toate aceste critici, vorbe răutăcioase, defăimări la adresa lui, ci și-a văzut de scopul său ca și când „câinii latră, ursul merge”. Și-a organizat din timp activitatea mergând în teritoriu pentru a cunoaște nevoile oamenilor, a început să lucreze la programul de guvernare ținând seama de realitatea din țară, program la care au colaborat mai mulți membri din partid, chiar și specialiști din unele domenii, pentru a nu se face greșeli. Mai primea câte o săgeată de la un partid sau altul, în special de la P.N.L.al cărui scop fățiș propagat în campania electorală era lupta ca P.S.D. să nu ajungă la guvernare, îndemnând și pe oameni să nu-l voteze. Dacă acesta mai poate fi un scop electoral, rămâne să vă spuneți părerea!!! P.S.D. fiind preocupat de realizarea unui bun program de guvernare, n-a reacționat, ca și când „câinii latră, ursul merge”. A fost acuzat că nu spune numele premierului pe care trebuia să-l propună. Atât s-au frământat toți să afle acest nume. Ar fi fost firesc să se știe din timp, ca într-o țară normală, dar la noi s-a procedat așa  pentru ca cel propus să nu fie o posibilă țintă a D.N.A,-lui. Era oare drept să i se reproșeze  acest fapt de către unele partide care n-au fost în stare să-și aleagă un premier din rândurile lor, ci au apelat la vecini?; P.N.L. la Dacian Cioloș, P.R.U. la Victor Ponta, bazându-se pe notorietatea acestor oameni care le-ar fi adus voturi. P.S.D. le-a spus că nu  fac bine, dar alegerea era a lor, așa că și-a văzut de treburile sale, ca și când „câinii latră , ursul merge”.

Când s-a votat programul de guvernare al alianței P.S.D.-A.L.D.E. în Parlament, nici atunci partidele din opoziție n-au înțeles sau n-au vrut să înțeleagă eșecul lor și că românii în marea lor majoritate au fost de partea Alianței P.S.D.-A.L.D.E. dându-i un vot de încredere covârșitor.descarcare-1 În plină ședință, cu toate că se terminase campania electorală, cei din această alianță,în frunte cu Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au fost atacați; ba că Dragnea taie și spânzură în partidul său, ba că și-a alcătuit singur programul de guvernare. Chiar dacă ar fi fost așa, ce este rău în asta? Bravo lui! L-a dus mintea. Ce bine ar fi dacă am avea cât mai mulți bărbați ca el în țară; ba că A.L.D.E. cu C.P.Tăriceanu nu au au venit cu propuneri de dreapta în programul de guvernare, deși ele se regăsesc acolo, ba că pesediștii sunt niște mincinoși că au venit cu atâtea promisiuni ca să atragă electoratul, dar nu vor avea bani ca să le susțină, etc..

Cu toate acestea, în seara în care au depus jurământul , miniștrii împreună cu premierul Sorin Grindeanu s-au dus la Palatul Victoria și chiar a doua zi dimineața și-au intrat în pâine, mai bine zis în rolul lor, de parcă ar fi lucrat acolo de când lumea.descarcareÎn timp ce criticile nu încetau, ca și când „câinii latră, ursul merge”, din primele zile de guvernare, se implementau promisiunile făcute românilor pe bandă rulantă, conform calendarului întocmit, începând cu cele care vor intra în vigoare de la data de 1  februarie, printre care:creșterea salariului minim la 1450 de lei, majorarea cu 20% a salariului din administrația locală,majorarea cu 50% a venitului actorilor și artiștilor, creșterea pensiei minime de la 400 lei la 520 de lei, introducerea transportului gratuit pe C.F.R. pentru studenți, și altele….

După cum se poate observa, guvernul a pornit cu dreptul și hotărât pe drumul responsabilității pe care o are, a gestionat impecabil starea de urgență privind rezolvare capriciilor iernii, a implementat primele măsuri din programul său,chiar din primele zile de guvernare, pentru care trebuie aplaudat.De aceea am încredere  că-și va duce la bun sfârșit mandatul, depășind toate greutățile ce-i stau în cale, printre care lipsa în buget a 10 miliarde de lei, despre care se vorbește, lăsată moștenire de la partidul tehnocraților în frunte cu Dacian Cioloș. Va reuși să-și îndeplinească programul de guvernare pentru binele nostru și al țării. Să fie receptiv la toate observațiile și criticile bine intenționate, nu ca cele lipsite de un suport rațional spuse de unii și de alții doar ca să se afle în treabă, să ia imediat măsurile necesare pentru rezolvarea oricărei nereguli, fiindcă în asemenea situație, se impune valabilitatea zicalei: „nu lăsa lucrul de azi pe mâine!”Sper să trăim mai bine. Doamne ajută!

Anunțuri