Arhivele lunare: Octombrie 2011

Drumul spre Rarău

Standard

Era prima dată când mergeam în această direcţie. Cu toate că mai de mult timp mă rodea curiozitatea s-o fac auzind despre frumuseţile drumului, nu am avut ocazia până când am fost invitată,la sfârşit de septembrie, de a merge cu un grup mic de persoane.
Am plecat nu „eu şi cu sergentul zece”, ci eu cu încă 7 persoane şi cu şoferul nouă cu un Mercedes de nouă locuri. Ne-am propus să vizităm schiturile ce se aflau în drumul nostru. Aşa am ajuns la schitul din Poiana Arşiţei. Spre nemulţumirea noastră era închis, fiindcă ajunsesem dimineaţa devreme. Ne-am îndreptat spre catedrala din Gura Humorului, un locaş de cult spaţios, frumos, impunător ca pentru o catedrală.Aici slujba era în toi. Fiindcă se citea „Apostolul”,am hotărât să rămânem şi la citirea din sfânta evanghelie,după care am lăsat acatiste şi am pornit-o spre schitul Sfânta Ana. Când am coborât acolo , ne-am simţit ca într-un colţ de rai. Atâta verdeaţă, atâta linişte şi aer curat, atâtea flori de toate culorile!!!.În acel peisaj al florilor, am văzut lacul străjuit de un strat de flori de toamnă albăstrii ce-i întregeau farmacul ca în versurile marelui poet Eminescu:
„Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.”
Nu ne mai venea să părăsim acea privelişte minunată, dar continuarea drumului spre Rarău ne obliga.Am întrerupt contemplarea naturii, am întrat să aprindem lumânări şi-am plecat mai departe.Câţiva kilomtri am mers bine,pe şoseaua asfaltată, cu toate că urcam în serpentine pe lângă hăul prăpastiilor din vale parcă ameninţător.Când am ajuns la drumul neasfaltat cu şi mai multe serpentine, mie nu mi-a fost totuna.Mă închipuiam pe Transfăgărăşan,cu toate că nu l-am străbătut, dar auzisem cam cum este.Spunându-i şoferului acest lucru, mi s-a răspuns că spre Rarău e şi mai şi pe acea porţiune de drum neasfaltată. Atunci nu-mi mai venea să admir frumueţea panoramei oferită de munţii împăduriţi cu brazi peste care parcă pluteam. Un inginer din grup ne tot îndemna: „Iată ce frumuseţe! Ia priviţi în vale! Câtă întindere de pădure!”Într-adevăr panorama naturii sălbatice era nemipomenită pe care eu n-am putut-o admira în voie pe tot parcursul, din cauza emoţiei, nu o emoţie provocată de acea splendoare naturală, ci de un fel de teamă să nu ajungem pe fundul prăpastiei, sau să ni se întâmple ceva.
Am auzit după aceea că se spunea prin partea locului că nu oricine ajunge la mănăstirea Rarău, la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, dacă nu merge cu cuget curat.Întâlneşte obstacole: copaci răsturnaţi, furtuni de zăpadă, pană la maşină, etc…Unii oaspeţi au fost stropiţi la intrare de ploaie pe cer senin. De aceea cei care merg la mănăstire să-şi mărturisească păcatele din vale.Auzind acestea, mi-am explicat de ce mă prinsese pe mine teama,fiindcă noi neştiind nu ni le-am mărturisit.Cu voia lui Dumnezeu am ajuns în vârful muntelui la mănăstire. Oamenii stăteau la rând să treacă pe sub icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.Am mers şi noi în genunchi până la icoană, am trecut pe sub ea rugându-ne pentru împlinirea dorinţelor bune.În momentul acela, m-am simţit copleşită de credinţă şi parcă într-un dialog cu Maica Domnului.
Această mănăstire a fost ctitorită de Petru Rareş în 1538. Se spune că mănăstirea a fost ridicată pe locul în care acest domnitor, urmărit de tătari, a îngropat tezaurul domnesc.
Căpeteniile tătarilor au descoperit locul unde era şi vrând să-l fure, un vârf de stâncă s-a prăbuşit peste ei ucigându-i pe toţi. Petru Rareş, în semn de mulţumire, a ridicat această mănăstire.
Se mai spune ca în 1935, stareţul Martinian Cornuţ a mutat sfânta iconă în pronaus.A doua zi, icoana era la locul ei.Stareţul uimit a ţinut post şi rugăciune şi noaptea a visat pe Maica Domnului care i-a spus să facă o strană în faţa catapeteasmei pe sub care să treacă credincioşii pentru împlinirea rugăciunulor şi pentru sănătate.Icoana a fost îmbrăcată în argint cu cinste şi săvârşeşte din acel moment multe vindecări.Am crezut în această icoană făcătoare de minuni şi până acum, dar de când am trecut pe sub ea cred şi mai mult, fiindcă am avut o dorinţă pe care voiam s-o îndeplinesc şi tot întâmpinam greutăţi în realizarea ei. Aproape că pierdusem speranţa, ca imediat ce-am ajuns acasă, a doua zi, s-a şi înfăptuit.
La întoarcere am ales un alt drum mai accesibil, mergând pe cealălaltă parte, prin satul Chiril, de care aparţine mănăstirea, comuna Crucea, îndreptndu-ne iarăşi spre Gura Humorului.
Ultimul schit pe care l-am vizitat a fost schitul Doroteea din comuna Plutoniţa.
Acea zi de sfârşit de septembrie ne-a oferit din plin frumuseţile toamnelor româneşti. Era sezonul daliilor care, din grădinile pe lângă care treceam, ne intâmpinau multicolore şi zvelte precum în versurile lui Topârceanu:
„Florile-n grădini s-agită
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.”
Câştigasem foarte mult fiind faţă-n faţă cu minunatele peisaje de toamnă, dar şi mai mult dobândisem pe plan spiritual.

De la oameni adunate şi iarăşi la oameni date

Standard

Nu poţi cunoaşte toată lumea oricât ţi-ai dori de mult,dar poţi să-ţi faci o imagine despre ea cu ajutorul celor văzute de tine prin locurile pe unde ai putut să mergi şi prin impresiile altor oameni care au colindat prin diferite ţări şi continente.Dacă ai ocazia să stai cu ei de vorbă, rămâi surprins de descrierile şi impresiile lor.
Cei care au fost în Elveţia,de pildă,au rămas încântaţi de peisajele montane deosebite,cu munţi înalţi acoperiţi de brazi,cu pajiştele înverzite de la poalele lor,cu lacurile cu apă limpede.Casele au o arhitectură caracteristică unei astfel de regiuni,cu lucrări în lemn.Sunt îngrijite şi fiecare gospodărie se remarcă prin ceva individual, ceea ce le face plăcute la vedere.Nu poate fi neglijată brânza schweizer căutată de turişti.Este interesant faptul că oamenii vorbesc aici trei limbi:germana ,franceza,cei dinspre partea Franţei,italiana ,cei dinspre Italia şi de aceea cei care nu ştiu germana nu se prea înţeleg unii cu alţii.
În Italia,una dintre regiunile frumoase de acolo este Cinque Terre între Genova şi La Spezia
Această regiunne este muntoasă ,cu multe serpentine,iar jos se vede marea.Vegetaţia este tipică zonei mediteraneene.În curtea caselor şi în grădini, abundă flori de toate culorile,iar peste gardurile curţilor,lămâii îşi revarsă crengile încărcate de fructele lor coapte chiar şi în luna aprilie.
Nu aceeasi coloristică întâlneşti la cariera de marmoră Carrara,dar aici te surprind blocurile de marmoră,felul cum se taie ca în brânză şi cum se transportă cu dispozitivele pe care le au.Munca este însă foarte periculoasă ,după cum spun muncitorii.În jurul carierei,praful alb de marmoră este gros cam de-o palmă şi poţi merege desculţ prin el ca prin făină.
O regiune cu multă viţă de vie ,cu mulţi struguri şi cu un negoţ extins al vinurilor este Montepulciano.
Saturnia este o staţiune cu ape termale,unde există căzi din piatră cu apă termală.Aici se fac băi gratis sub lună plină.Pe malul râuleţului care umple căzile curgând din una în alta,cresc trestii şi sunt locuri unde poţi să faci plajă,să stai mai liniştit ,că nu este atâta aglomeraţie ca la bazine.
O altă ragiune deosebită prin lumina soarelui care aici este mai puţin intensă ,mai blândă,pentru care probabil de aceea se numeşte Umbria,atrage pictorii,scriitorii,artiştii care simt nevoia inspiraţiei.Dacă ajungi în Pisa,nu poţi să nu vezi turnul despre care se vorbeşte mult, care nu este chiar atât de mare şi de înclinat cum îl vedem în imagini.Are o arhitectură arabă cu ferestre ovale şi stâlpi cu filigrame şi este foarte frumos noaptea, când este luminat.
Dacă te afli în Italia, eşti tentat să mergi la Veneţia să faci o plimbare cu gondola,la Roma să vizitezi biserici,muzee.Oraşul vechi de pe timpul romanilor se află sub cel nou şi săpăturile arheologice descoperă atâtea şi atâtea vestigii.Singur Panteonul,celebrul templu închinat zeităţilor a rămas mai sus şi este cel mai bine păstrat.Roma este un oraş care trăieşte în permanenţă,zi şi noapte, fiind într-o continuă mişcare.În centrul vechi,oamenii circulă cu scuterul,fiindcă străzile sunt înguste.Pompeiul este un oraş conservat sub cenuşa Vezuviului care de asemena atrage mulţi turişti.
Ţara care te face să te simţi în altă lume este Turcia,datorită culturii musulmane.
În Îstanbul,ca şi în alte oraşe,se cântă de cinci ori pe zi din Coran în turnurile moscheilor.Atunci oamenii se duc la rugăciune.Înainte de a intra în moschee,îţi pui pantofii intr-o plăsuţă.Femeile sunt obligate să poarte fustă lungă, să se înfăşoare într-o basma mare să nu li se vadă decât tălpile picioarelor,şi mâinile.Bărbaţii trebuie să aibă pantaloni lungi şi tricou cu mâneci lungi.La intrare,laşi plăsuţa într-un dulăpior şi mergi în interior la rugăciune.Ritualul include pentru musulmani să se spele la robinete pe picioare mâini şi pe faţă,înainte de a intra.Femeile musulmane se spală într-o baie separată,fiindcă la ei este obiceiul ca femeia să nu fie văzută de bărbaţi.În moschee,bărbaţii stau în faţă,femeile în stânga şi în dreapta în spate.Dacă peste tot în Turcia găseşti apă de băut,la robinete,fântâni arteziene,din cauza căldurii mari,Istanbulul face excepţie,fiindcă aici izvoarele sunt oprite pentu comercializarea apei pe care turiştii sunt nevoiţi s-o cumpere.
În oraşe există hamamuri,băi publice,unde stai pe scări de marmoră caldă,treci apoi pe o masă de marmoră unde te dă cu săpun ,cu spumă,te masează cu perie aspră ,după care mergi la duş.
La toaletele publice este foarte curat ,chiar dacă nu există femei de serviciu,fiindcă sunt educaţi ca fiecare să lase curat în urma lui şi să se spele la robinete.
Este un popor comunicativ,sociabil.Turcii se bucură când aud de germani şi de români,fiindcă mulţi lucrează în Germania.iar în România au studiat,au locuit,au făcut afaceri.Dacă te vede că ai parcat undeva şi aştepţi de mult timp,vine cineva ,fără să te cunoască şi-ti oferă un ceai negru,un borek(un fel de plăcintă care se face cu brânză,învelită ca un corn).Ei folosesc foarte mult ceaiul negru,Au plantaţii întregi cu asemena ceai.
O altă ţară care de asemenea te uimaşte prin diversitatea aspectelor de viaţă, este India,cu o lume împestriţată unde coabitează bogăţia cu sărăcia,luxul cu mizeria.Cei care au vizitat Delhi şi alte oraşe mi-au spus cele văzute.Alături de blocuri şi case mari, se află corturi şi locuinţe umile,unele reducându-se doar la un acoperiş deasupra paturilor.Mă gândesc că sunt favorizaţi de o climă prielnică,dacă se rezumă doar la un acoperiş.Statul pe jos este un obicei şi la cei săraci şi la cei bogaţi.Oamenii de rând care vând ce vrei şi ce nu vrei pe stăzi stau aşezaţi pe jos sau chiar pe tarabele cu articolele de vânzare.În marile restaurante, de asemenea se stă pe jos.Aici însă luxul îşi spune cuvântul.Înainte de a se servi masa,la aperitiv,la cocktail,cei care participă stau pe jos pe perne şi se delectează cu programul oferit de organizatori.Acest obicei cred că este caracteristic popoarelor orientale,cum am văzut în imaginile televizate,înfăţişindu-i pe chinezi,musulmani,arabi.
În magazine,printre obiectele care îţi atrag atenţia sunt covoarele,şalurile şi eşarfele de toate culorile din mătase, simple sau decorate cu modele specifice Orientului,care la capete au franjuri foarte fine din fir metalic.

GRATI SI EUGEN ,INDIA

Locaşurile lor de cult sunt moscheile în care nu poţi intra încălţat.Pe podeaua de marmoră,sunt desenate dreptunghiuri pe care fiecare credincios îşi găseşte locul ,îşi aşează un mic covoraş şi stă în genunchi pe el la rugăciune.
Se întâmplă ca să şi doarmă unii,la orizontală,dar nu găsesc explicaţia;fie din prea mare credinţă ,fie că n-au adăpost,cum şi pe la noi dormeau prin gări care nu aveu unde.Pe străzi este mare îmbulzeală,populaţia fiind numeroasă, în jur de un miliard de locuitori.Pe lângă oameni întâlneşti elefanţi ,cămile,capre.Occidentalul este surprins când dă şi peste un indigen care cântă unei vipere ,unui şarpe încolăcit,ce-şi învârteşte capul în ritmul muzicii.Vizitatorii sunt deranjaţi de temperaturile ridicate,dar uită de acesat inconvenient atunci când sunt primiţi cu flori,sau cu ofrande cum numesc localnicii şireagurile de flori pe care ţi le atârnă după gât ca pe nişte lungi coliere naturale.Asemenea ofrande se găsesc de cumpărat şi la tarabele de pe străzi.Ele reprezintă simbolul respectului pentru persoana căreia i se oferă.Aceste obiceiuri deosebit de frumoase se practică la hoteluri,la restaurante.Mijloacele de a face curăţenie nu se ridică la nivelul Ocidentului nici in cele mai luxoase hoteluri.Femeile adună praful aplecandu-se cu matura şi şterg podeua cu cârpa udă cum se proceda la noi cu mulţi ani in urma.Nu folosesc aspiratoare.Din cauza aglomeraţiei,autobuzele cu gratii la ferestre circulă arhipline.Ca taxiuri nu se folosesc automobile ,că nu s-ar strecura uşor printre oameni şi printre animale,ci nişte mijloace tip motocicletă care pe deasupra mai sunt inzorzonate cu ciucuri ,fotografii,diferite figuri.Pentru un moment occidentalul se consideră într-un bâlci.
Femeile poartă rochii lungi ,largi colorate sau simple,din materiale subţiri vaporase pentru a le proteja împotriva căldurii mari.Farmecul lor constă în alegerea eşarfelor şi a şealurilor.Nu au renunţat încă de a purta pe cap un coş în care duc câte ceva.În satul în care m-am născut se obişnuia la fel.Am încercat şi eu să duc aşa de la fântână găleata cu apă ca şi consătencele mele vârstnice,dar adesea mă alegeam cu o baie de apă rece din găleata ce se răsturna.Bărbaţii se îmbracă obişnuit, doar că poartă turbane să nu le fie cald.
Starea socială este deplorabilă pentru majoritatea populaţiei,fiindcă sunt împărţiţi în caste:bogaţii ,clasa de mijloc şi săracii.Cei din urmă sunt cei mai numeroşi.Aceştia, când văd turişti europeni cerşesc împreunându-şi mâinile a rugăciune.Nu sunt agresivi.Te prinde mila văzându-i.Indienii care încă venerează anumiţi zei,se manifestă ca atare.Dacă un turist vrea să se fotografieze lângă statuia unei zeităţi,nu îi este permis să stea cu spatele la statuie,ci alături de ea.A sta cu spatele e un act de impietate pe care ei nu îl pot accepta.
Trecând din Turcia în Georgia de pildă,îţi dai seama că eşti pe pământ european.În locul moscheilor,vezi biserici şi cruci,bărbaţi şi femei cu o vestimentaţie cu care noi suntem obişnuiţi.Modernismul nu s-a dezvoltat atât de mult aici.Nu au reclame de lux şi nici magazine luxoase.În Tbilisi sunt cartiere moderne ,dar şi cartiere vechi.Au şi regiuni frumoase ca cea din prejma munţilor Caucaz,ce sunt acoperiţi cu iarbă de un verde puternic,cu prăpăstii adânci.Chiar în toiul verii ,aici se simte frigul.Orăşelul Kazbeki îţi atrage atenţia prin mănăstirea cu acelaşi nume,de lângă el, ce se găseşte la două ore de urcat prin pădure până a ajunge la ea.Către Turcia, au păduri de bambus din care fac scări,căni de băut şi alte obiecte pe care le vând.Cresc multe oi din a căror blană fac cojoace şi în special căciulile acelea voluminoaes ,lăţoase.În pieţe,se găsesc produse ca şi la noi.Interesant însă că ei vând păsările tăiate şi pregătite ,doar să le fierbi sau să le coci.La noi se vând vii,iar cele pregătite se găsesc în magazinele alimentare.De asemenea,în pieţe.găseşti mult peşte uscat.Produsele alimentare sunt ieftine.
O şi mai mare asemănare cu ceea ce este la noi, întâlneşti în Moldova şi este firesc să fie aşa,fiindcă a fost desprinsă din trupul ţării noastre.Singura deosebire este aceea că se vorbeşte şi româneşte şi ruseşte.Reclamele însă sunt scrise în limba română.
A doua ţară din Europa,ca suprafaţă ,după Rusia, este Ucraina.Cei care au trecut pe acolo,au fost încântaţi de icrele de peşte,caviar,pe care şi ţăranii le vând pe stradă şi de foarte mult peşte uscat ce se află la toate tarabele.Le-au mai plăcut şampania de Crimeea foarte cunoscută şi Kbacul(cvasul),un fel de bere dulce fără alcool,ce se găseşte în butoaie şi se vinde la pahar pe străzi.Asemenea băutură există şi în magazinele alimentare îmbuteliată în sticle,dar mai bună este cea din butoaie.În unele regiuni ,au probleme cu apa potabilă,probabil din cauza climei.Ucraina are o climă continentală cu influenţe meditraneene pe coasta de sud a Crimeii.Precipitaţiile sunt mai abundente în vest şi nord şi mai sărace în est şi sud-est.Crimeea primeşte doar 400 de mm.de precipitaţii anual.De aceea,probabil, apa potabilă nu se găseşte la robinete,nu sunt arteziene,fântâni ca în alte părţi şi turiştii sunt înnebuniţi că trebuie s-o cumpere.
Altfel se prezintă situaţia în partea de vest a Europei.De exemplu în Belgia,casele sunt frumoase şi foarte îngrijite,cu toate că şi aici,ele sunt modeste.O caracteristică a lor este aceea că au uşile înguste şi sunt dispuse pe verticală,având la parter,bucătăria ,
livingul şi baia,la primul etaj,două camere,la cel de al doilea etaj,alte două camere.Sunt împrejmuite cu garduri vii şi este multă curăţenie.Ţara este împărţită în regiuni şi la fel ca în Elveţia se vorbesc mai multe limbi:neerlandeza,valona şi flamanda.
Mai frumoasă decât Belgia este Olanda cu culturi bogate de porumb,floarea soarelui,
grâu,rapiţă.Aici nu există nicio bucăţică de teren necultivată sau nefolosită.Unde nu sunt culturi sunt păşuni pentru vite.Pe câmp vezi vaci de lapte şi vaci de carne.Vacile de carne sunt foarte muşchiuloase.Suprafeţele cu iarbă pe care pasc vacile sunt împrejmuite cu garduri de sârmă electice,fiindcă bovinele nu sunt supravegheate de văcari.Olandezii sunt buni gospodari.O caracteristică a acestei ţări ,o constituie existenţa morilor de vânt care timp de 5 secole produc curent electric.Ele sunt considerate monumente ale naturii şi sunt înscrise pe lista UNESCO a locurilor din patrimoniul mondial.O altă caracteristică a Olandei constă în faptul că este irigată de multe canale.Toate numele localităţilor de pe lângă râuri se termină în”dam”,care înseamnă dig,baraj,ca:Amsterdam,Roterdam,Edam,Volendam. Râul care trece prin Amsterdam,cel de al doilea port ca importanţă din Olanda ,se numeşte Amstel.
Dacă sunt multe canale ,sunt şi multe poduri.În Amsterdam sunt peste 1000 de poduri pentru care este supranumit veneţia Europei de vest.Acest oraş este împânzit de muzee.Olanda este renumită prin cultura de lalele de toate culorile,prin caşcavalul tradiţional olandez care se fabrică în Edam.
O ţară europeană pe care multă lume ar dori s-o viziteze este Franţa.Când spui Franţa,
spui Paris,Champs Elisee,Turnul Eiffel.În Paris e furnicar de oameni de toate naţiile,toate limbile,toate tipurile de îmbrăcăminte,de la cel mai sărăcăcios până la cel mai elegant,mergând pe aceeaşi stradă ,la Champs Elisee.M-a impresionat un fapt relatat de o turistă care şi ea a rămas uimită de cele văzute.O musulmancă era căzută pe stradă,şi din atâta lume care trecea pe acolo,nimeni nu s-a oprit s-o întrebe ce-i cu ea,s-o ajute,să dea telefon la salvare, la poliţie.Toţi au fost atenţi doar să n-o calce şi nimic mai mult.Şi-atunci m-am întrebat: ce-i cu omenirea noastră atât de indiferentă,de insensibilă,pur şi simplu, de rea!? Dacă vorbim despre Turnul Eiffel,cei care l-au văzut de aproape şi-l închipuiau mai grandios decât în realitate.Este o masă mare de oţel cu trei nivele. Până la nivelul doi poţi urca şi pe scări şi cu liftul,de la nivelul doi la nivelul trei se urcă numai cu liftul de 6 persoane.Tehnologia de construcţie a turnului a aparţinut inginerului român Gheorghe Pănculescu.
Cafeaua din cafenelele de pe lângă Turn,cu muzică franţuzească şi cu un croissant este cea mai bună,aşa ca şi la Roma, unde cea mai deliciosă cafea o bei în cafeneaua de lângă Panteon.
Din cele arătate mai sus se desprinde concluzia că fiecare popor este o piesă în mozaicul omenirii.Culoarea,limba de comunicare,religia,cultura,tradiţia cu obiceiurile şi felul de a fi deosebesc popoarele.Uneori aceste deosebiri sunt semnificative de la un popor la altul,încât par de neconceput.De exemplu în India,până in secolul al XIX-lea,exista obiceiul ca la moartea unui bărbat,soţia să moară şi ea arsă în văzul tuturor pe rugul funerar al soţului ei ,ca să nu rămână o persoană exclusă.Popoarele occidentale n-ar fi recurs la un asemenea gest nici în ruptul capului,cum n-ar fi recurs nici la crucificare ce se mai practică încă de filipinezi ,ca Dumnezeu să-i vindece când au o boală gravă şi ca să-şi arate credinţa.De limba de comunicare ce să mai vorbim. Dacă s-ar aduna la un loc numai cei care cunosc limbile de circulaţie mondială şi tot ar fi ca la Turnul Babel;dar dacă s-ar lua în calcul toate limbile Pământului?Pe lângă deosebiri există şi asemănări.La popoarele pe care le cunosc cât de cât, pentu că le-am vizitata ţara,am observat acelaşi fel de a se manifesta.De pildă succesul echipei de fotbal al ţării respective se serbează cu strigăte de bucurie cu deplasări pe străzi,cu chefuri toată noaptea, fără să se mai ţină seama de respectarea ordinii publice.La fel se întâmplă şi când se fac propagandele electorale,ce se organizează după acelaşi tipic cam în fiecare ţară.Cele trei momente ale vieţii:naşterea,căsătoria,moartea sunt sărbătorite de toate popoarele,numai că fiecare au alte obiceiuri.Chiar şi motivele folclorice se aseamănă.
În zilele noastre,se tinde spre apropierea dintre popoare,mai ales de către cei tineri, prin cântec,prin modă,prin joc.Cântecul”Dragostea din tei”,lansat de formaţia O-Zone,s-a extins foarte mult.Cartea „Twilight” în trei volume(„Amurg”,Lună plină”,”Eclipsa”)scrisă de Stephenie Meyer,în care este vorba despre dragostea imposibilă dintre o frumoasă fată şi un vampir,este foarte căutată în lume.Moda prinde tot mai mult loc mai ales în rândul tineretului din întreaga lume.Până şi chinezoaicele renunţă la chimonouri,îmbrăcându-se ca în Occident.
Poate că noua generaţie a omenirii va constitui un liant mai puternic între popoare prin receptivitate la înnoiri,prin aceleaşi gusturi,aceleaşi dorinţe şi ar fi un act benefic pentru înţelegere,pentru pace,pentru iubire.