1 Martie

1 Martie când sosește, / Pe toți ne înveselește / Că aduce primăvară / Peste draga noastră țară./  Cine-s vestitorii ei?/ Albi și gingași ghiocei./ Natura se dezmorțește/  Și la viață se trezește/ Florile încep să crească/  Pomii să înmugurească/ Soarele blând ne-ncălzește/  Vântul se mai potolește/ Buburuze, buburuze/ Încep plimbarea pe frunze / Fiind primele vestitoare/ A altor mici viețuitoare./ Câmpul e plin de verdeață,/ Cerul fără nori și ceață,/ Sub albastrul cerului / Auzi cursul râului/  Când privești în depărtare,/ Zărești cârduri de cocoare/  Ce se-ntorc la noi în țară / Simțind că e primăvară. / Oamenii sunt mai voioși, / Copiii sunt mai frumoși / Zâmbind care mai de care,/ Fiindcă poartă mărțișoare / Dorind ca să înflorească / Tradiția românească!

Ce ne-aduce Moș Crăciun?

În desaga lui cea mare,/ Va veni cu portocale?/Nu! cu nuiele și cu bețe/ Ca pe toți să ne răsfețe,/ Că prea suntem certăreți, / Răi de gură, măi , băieți!/Unii cu alții ne luptăm / Toți vrem ca să câștigăm/ Unii țară-nforitoare / Alții pusă pe frigare / Și toți suntem dezbinați / Am uitat că suntem frați? / Unii strigă „jos penalii!” / Alții „jos cu liberalii! „/ Atunci  ce va fi în țară? / Sărăcie , jale amară / Cei care-s lacomi de bani / Se poartă ca și dușmani / Ar vinde totul din țară / Cum pe vremuri se-ntâmplară / Nu văd cum cei din afară / Rând pe rând ne tot furară? Ne-au lăsat fără păduri, / Doar cu niște uscături. / Cum nu vii, tu Țepeș Doamne, / Ca punând mâna pe ei, / Să-i împarți în două cete / De smintiți și de mișei…. / Hai, să dăm mână cu mână / Cei cu inima română /Să-nvârtim hora frăției / Pe pământul  României! / Iarba rea din holde piară / Piară dușmănia-n țară / Între noi să nu mai fie / Decât flori și armonie / Și atunci și Moș Crăciun / Ne v-aduce tot ce-i bun, 

Vă doresc tuturor sărbători de iarnă cu bucurii, multă sănătate, un Crăciun îmbelșugat și un An Nou mult mai bun! La mulți ani!

 

 

Toate sunt cu susul în jos

Martie este înghețat

Scrisul ne-mpidecat

De tehnologia nouă

Care ne rupe în două.

Share this:

1 Martie când sosește, / Pe toți ne înveselește / Că aduce primăvară / Peste draga noastră țară./  Cine-s vestitorii ei?/ Albi și gingași ghiocei./ Natura se dezmorțește/  Și la viață se trezește/ Florile încep să crească/  Pomii să înmugurească/ Soarele blând ne-ncălzește/  Vântul se mai potolește/ Buburuze, buburuze/ Încep plimbarea pe frunze / Fiind primele vestitoare/ A altor mici viețuitoare./ Câmpul e plin de verdeață,/ Cerul fără nori și ceață,/ Sub albastrul cerului / Auzi cursul râului/  Când privești în depărtare,/ Zărești cârduri de cocoare/  Ce se-ntorc la noi în țară / Simțind că e primăvară. / Oamenii sunt mai voioși, / Copiii sunt mai frumoși / Zâmbind care mai de care,/ Fiindcă poartă mărțișoare / Dorind ca să înflorească / Tradiția românească!

Să fim atenți la greșelile noastre!

Una dintre acestea este că nu ne uităm în direcția în care trebuie  și atunci avem necazuri. Nu este om să nu fi pățit așa ceva. Exemple sunt destule.

Tai zarzavatul pentru ciorbă și te uiți la persoana cu care vorbești, uitând de cuțit și te tai la deget. Te urci pe scaun să-ți iei o carte din bibliotecă, dar cu ochii la carte, te-ai urcat pe marginea scaunului și ai căzut.. La o căzătură ușoară te ridici trântind o înjurătură, dar la una grea poți să te vezi cu un picior în ghips.

Așa s-a întâmplat  cu niște pescari dintr-un sat, din apropierea unui râu. Pe marginea râului creștea un copac mare, Pe o ramură a lui, un  poznaș atârnase un ulcior. Pescarii , trecând pe acolo, au văzut imaginea ulciorului răsfrântă în apă  și au răspândit veste că acolo, în adânc trebuie să fie un  ulcior cu o comoară. Mulți s-au scufundat în locul cu pricina, dar n-au găsit comoara. Odată a trecut pe acolo un călător care i-a întrebat ce caută. Sătenii i-au spus și omul a izbucnit în râs:” Ulciorul atârnă deasupra capului vostru, iar voi îl căutați în fundul râului?”

Toți  și-au îndreptat privirea  spre ramura cu ulciorul și-au izbucnit și ei în râsete, spunând care mai de care: : „Ce proști am fost”!

„Soacră, soacră, poamă acră……”

Această expresie s-a înrădăcinat printre oamenii care consideră că soacrele sunt femei rele, deși nu toate sunt la fel Această părere poate fi avizată de caracterul și de felul de comunicare dintre ele și tinerii căsătoriți, dintre familiile lor și cele ale noilor căsătoriți.

Un exemplu elocvent ni-l oferă următorul caz.: Soția, după nuntă, s-a mutat  în casa soțului ca de obicei., dar nu se simțea bine acolo. Nu suporta reproșurile, mustrările soacrei rele de gură. Într-o bună zi, tânăra s-a dus la un vraci care cunoștea puterea ierburilor și l-a rugat să-i dea niște ierburi otrăvitoare ca s-o otrăvească pe soacră-sa, că nu o mai poate suporta, chiar dacă se înțelegea foarte bine cu băiatul cu care se căsătorise. „Pe asta vrei tu să-ți creezi fericirea, fato,? a mustrat-o vraciul. Uite, ia ierburile astea, că mi-e milă de tine!” I-a explicat să le fiarbă dimineața și s-o servească pe soacră. Ceaiul acesta o va omorî treptat, treptat și ca nimeni să nu bănuiască ce i s-a întâmplat, a mai sfătuit-o să-și schimbe atitudinea. Să fie ascultătoare, binevoitoare față de soacră, s-o ajute la tot lucrul, să se poarte frumos cu ea

Așa a făcut fata. Se scula de dimineață, făcea curat, o ajuta pe soacră, o servea cu ceaiul zi de zi,, făcea mâncare…..încât soacra ajunsese s-o iubească atât de mult, că nu mai putea de dragul ei și astfel, nora, într-o bună zi, dă fuga la vraci, cade în genunchi plângând: „Bunicule,te rog, dă-mi ceva împotriva otrăvii că prea mult ceai i-am făcut soacrei și o să moară, tocmai acum când îmi este ca o mamă bună”,

– Liniștește-te,i-a răspuns vraciul, eu ți-am dat ierburi aromate din care ai făcut ceai gustos și folositor. Otrava era în inima ta, dar cu ajutorul lui Dumnezeu ai scăpat de ea.

P.S. Nu înțeleg de ce pe textul de pe blogul meu cuvintele s-a înrădăcinat, s-a mutat , s-a dus….. apar cu cratimă și pe textul publicat, cratima lipsește?!?

Nu te da bătut niciodată!

Uneori chiar cele necuvântătoare ne servesc ca exemple, după cum s-a întâmplat cu un măgar bătrân care a căzut într-un puț ce secase.

Fermierul nemilos s-a gândit să-l îngroape pe măgar în puțul vechi în care căzuse , să-și sape un nou puț, și să-și cumpere un măgar mai tânăr. Zis și făcut, Fermierul și ai săi au pus mâna pe lopeți. Dându-și seama ce-l așteaptă, măgarul a început să ragă din răsputeri, după care, spre uimirea tuturor, a amuțit.. El scutura fiecare bulgăre de pământ care-i cădea în spinare și-l bătătorea sub picioare. După o vreme, istețul animal a ajuns sus și a sărit din puț.

Se întâmplă câteodată ca un bulgăre care a căzut și ți-a tăiat calea să-ți fie o treaptă pe care mult mai ușor să te ridici.  De multe ori frica ne seacă de putere. Nu trebuie s-o lăsăm să ne stăpânească și să ne frâneze. Trebuie să cercetăm dacă ne amenință vreun pericol, sau pur și simplu , din greșeală, a pornit o alarmă falsă.

Dacă nu există un pericol real, trebuie să uităm de frică și să trăim normal!

Să nu fim mohorâți!

Când ni se pare că nimeni nu se interesează de noi, nu ne bagă în seamă, parcă nici n-am exista, devenim mohorâți și triști. Dar ne gândim că noi suntem de vină și nu cei din jurul nostru?

În loc să ne plângem de milă, să așteptăm ca oamenii să se intereseze de noi, să facem noi primul pas spre oameni. Maica Tereza  spunea: „Deveniți necesari și ei vor veni la voi. Uitați-vă la trandafirul ce înflorește. El răspândește parfum și toți sunt atrași de el și albinele și fluturii. Toți vor să respire mireasma lui- și asta fiindcă s-a deschis. De ce rămâneți închiși și nu răspândiți mireasmă?”

Pe de altă parte trebuie să fim îngăduitori unii cu alții și să nu ne sara țandăra din nimic. În acest sens , am citit câteva exemple: Cufundată în gândurile ei , o femeie , în troleibuz,, a călcat pe picior un bărbat cu înfățișare mohorâtă, dar nu a reacționat cu enervare când acesta i-a făcut observație de pildă(dacă sunteți atât de delicat ,trebuia să mergeți cu taxiul) ci și-a cerut scuze , că n-a vrut, dar n-a avut de ce să se țină și s-a dezechilibrat. Bărbatul a înghițit ceea ce îi stătea pe limbă, a coborât la stația următoare și n-a ocărât-o pe vânzătoarea de la chioșcul de ziare care îi dăduse greșit restul. „Nu-i nimic grav, mai numărați  o dată. Nici eu nu sunt azi pre tare la socotit”., iar vânzătoarea îmbunată nu a dat la scădere presa nevândută, ci i-a dăruit unui bătrân 2 reviste și un teanc de ziare, căci îi plăcea să citească. Acesta a plecat mulțumit acasă și când a întâlnit-o pe vecina de la etajul de sus, nu i-a făcut scandal ca de obicei că fiica ei sare prin casă ca un cal, că e needucată, ci a exclamat: „Ce frumoasă a crescut fiica dumneavoastră!O să fie o frumusețe Credeți-mă! Am ochiul format.”

Prin urmare, cu cât suntem mai amabili unii cu alții, cu atât devenim mai veseli , mai apropiați, mai civilizați.

Ghiciți ghicitoarea mea!

Timp de aproape 10 ani, public pe blog unele din creațiile mele ca: articole, memoriale, monografii, romane,poezii, completând cu citate din diferite cărți, noutăți,glume, bancuri, fotografii, rețete…, în patru cuvinte ” de toate pentru toți”, constituind contribuția mea la copiosul „ospăț al ideilor” din cadrul blogosferei, scop pentru care am format acest blog.

Așa procedăm toți, fiecare prin contribuția sa, ca într-o familie, ținând legătura unii cu alții prin comentarii, critici, aprecieri, prin expunerea părerilor și a ideilor noastre, parcă ne-am cunoaște de o viață. Ba mai mult, ne îmbogățim cunoștințele în mod reciproc. Sinceră să fiu, am învățat multe din ceea ce scrieți.  Ca exemplu, de la cei care au ocazia să colinde prin lume și ne descriu acele locuri în care eu n-aș fi ajuns niciodată, sunt mulțumită că acum totuși le cunosc. Alții ne impresionează prin umorul de care dau dovadă înveselindu-ne, sau prin seninătatea cu care-și deschid inima în expunerile lor. Împărtășim unii cu alții  atâtea fapte, păreri, idei, pentru că suntem mulți și suntem diferiți luând în calcul și apartenența noastră la diferite țări.

Și pentru că a venit vorba despre idei, mi-a răsărit și mie  în minte una năstrușnică de a vă solicita să ghiciți ghicitoarea mea care sună așa : Hurduc, burduc! Socalic! Pic! Poc!

Ghiciți, vă rog!

Un scurt popas, peste ani, pe meleaguri bănățene

Profitând de vremea frumoasă din ultimul timp și de libertatea călătoriilor, am pornit împreună cu ai mei spre Oravița, orașul maturității mele, Drumul din Moldova este lung și obositor, dar când ajungi acolo, te simți ca la tine acasă și chiar așa   m-am simțit când am ajuns acasă.

N-am avut prea mult timp la dispoziție, de aceea am vizitat cele mai apropiate locuri. Așa am ajuns la Casa cu Platani din Ciclova Montană, o suburbie a Oraviței, unde funcționează un restaurant. De la intrare, ești impresionat de platanii seculari cu trunchiuri atât de groase, încât nu pot fi cuprinse decât de câțiva oameni care să-și apuce mâinile în jurul lor, ca într-o horă. Simți aerul proaspăt cu miros de pădure pe care-l inspiri cu nesaț, încât nu-ți mai vine să pleci. Te delectează cântecele păsărelelor ce se zbenguie printre ramurile copacilor, dar mai ales prezența păunilor. Am prins chiar un moment deosebit când un păun și-a resfirat coada-i minunată în cerc ca într-un dans  la întâlnirea cu o păuniță, Ne-am depărtat puțin să nu le stânjenim întâlnirea pe care am admirat-o din plin!

De acolo, imediat drumul te duce spre Mănăstirea Călugăra în vârf de munte pe care-l parcurgi  printre dealuri și pădure. La ora la care am ajuns, mănăstirea era închisă. Ne-a întâmpinat un călugăr din altarul amenajat pentru slujbele religioase ținute în aer liber. Atâta pace și liniște sufletească îți oferă atmosfera de acolo!!! Am băut apă proaspătă și rece, rece de la izvorul de lângă mănăstire care izvorăște din stâncă și ne-am răcorit fața, că era foarte cald.

Ultimul obiectiv era să mergem la lacul Ochiul Beiului. Ca să ajungi acolo, pe traseul pe care ni l-am ales, am trecut prin câteva sate: Ilidia, Socolari, Potoc, cu arhitectura caselor în stil  bănățenesc, cu așa zisele șolocaturi la ferestre, un fel de obloane pe care le deschid dimineața și le închid seara, cu oameni ce vorbesc în graiul din Banat, până ajungi la Păstrăvărie. De aici spre Ochiul Beiului nu se mai poate ajunge cu mașina, decât per pedes, drumul fiind îngust.Te pregătești frumos  pentru astfel de mers și pornești pe un drum de pădure ce arată ca un tunel de verdeață străjuit de o parte și de alta de copaci care își  întâlnesc ramurile.. Ai același aer curat și răcoare de pădure. Pentru că în zonă sunt șerpi, trebuie să fii atent când mergi să nu te apropii de marginile drumului pe unde crește iarba, ca nu cumva să-i stârnești. Chiar dacă ți se  pare lung drumul, nu te plictisești, fiindcă te întâlnești cu turiști de toate vârstele până și copii care urcă și coboară înspre și dinspre lac, care îți dau binețe și le dai binețe. Când am fost noi, deși în zi de lucru, erau foarte mulți, că nu vin numai cei din zonă, ci de peste tot. În același timp drumul îți oferă o mulțime de imagini frumoase ale râului Nera, cum este cascada La Văioaga, care merită să o admiri și să o fotografiezi.

Când  ajungi la lac , după 45 de minute de mers, te uimește imaginea lui cu apa de culoare verde-albastră, înconjurat de bogata vegetație naturală care-i sporește frumusețea, încât eu entuziasmată fiind , am strigat bătând din palme de a răsunat pădurea: Evrika! Evrika! recurgând la această interjecție cea mai folosită în lume.Nu degeaba cei din partea locului  spun că în noaptea de Sânziene, ielele se adună aici și dansează în jurul lacului scăldându-se în apa-i cristalină.

Lacul este de origine carstică și face parte din Parcul Național Cheile Nerei. Are o adâncime de aproximativ 3,6 m. și un diametru de 15 m. Iarna nu îngheață datorită izvorului care îl alimentează în permanență.

Dacă aveam timp , puteam vizita și alte locuri tot atât de frumoase. Să ne mândrim cu asemenea locuri frumoase ale țării noastre și pe cât putem să mergem să le cunoaștem. Orice străin care vine la noi,spune că România este o țară frumoasă.Da! România noastră este foarte frumoasă!!!

 

 

 

 

Când deznădejdea te copleșește nu te lăsa înfrânt!

În acest sens am citit următoarea parabolă: Un discipol se plângea maestrului că este obosit, că viața este grea și nu știe ce să mai facă.

După ce l-a ascultat, maestrul a pus pe foc trei vase cu apă. În primul a aruncat un morcov, în al doilea un ou crud, în al treilea cafea. După aceea a scos din apa clocotită morcovul și oul și a turnat în ceașcă, cafeaua.

– Ce s-a schimbat? a întrebat maestrul.

Discipolul i-a răspuns că morcovul și oul s-au fiert, dar cafeaua s-a dizolvat în apă.Maestrul i-a răspuns că aceasta numai în aparență, fiindcă morcovul tare a devenit maleabil, moale, oul lichid în interior și fragil a devenit tare. Pe dinafară au rămas ca și înainte, deși apa clocotită le-a schimbat structura. Așa se întâmplă și cu oamenii. Cei care par puternici ,viteji se pot pierde cu firea,iar cei necăliți și vulnerabili pot căpăta tărie.

– Dar cu cafeaua? a așteptat răspuns discipolul.

Maestrul i-a explicat că aceasta s-a dizolvat într-un mediu ce pentru ea era nou și ostil transformându-se într-o băutură aromată așa cum există oameni care nu  se pleacă în această lume, ci transfigurează orice situație extrăgând din ea o bogată experiență.

De aici am tras concluzia că în situații în care avem impresia că nu le mai putem face față, să luptăm pentru a le depăși cu bine și să lăsăm lamentările care nu ne folosesc la nimic.