Când nu știi ce vrei

Când nu știi ce vrei, se întâmplă ca în istorioara ce urmează. Un om se întâlnește cu un vrăjitor care îi spune că poate să-i împlinească trei dorințe.

Omul foarte voios îi spune că își dorește o mașină decapotabilă. A apărut mașina, vrăjitorul a scos cheile și i le-a dat. Norocosul s-a urcat în mașină și a plecat plimbându-se cu ea. A doua zi s-a întors la vrăjitor supărat, spunându-i că erau atâtea mașini frumoase în oraș și oamenii se uitau la toate.

– Nu asta am vrut eu.

îți voi îndeplini a doua dorință. „Vreau bani ca să pot cumpăra orice” a cerut omul și a primit un cec cu o sumă uriașă de bani..”Mă întorc mâine că mi-a rămas a treia dorință”. La următoare întâlnire, omul s-a arătat din nou mâhnit.

– Am cumpărat tot ceea ce am vrut, dar la un moment mi-a fost indiferent să mai cumpăr sau nu.

-Dar ce vrei? După un timp îndelungat , i-a spus:

– O fată frumoasă ca-n povești . Poți?

Îndată a apărut o fată fermecătoare, gata să-l urmeze oriunde. Omul bucuros a fost de acord, După 2 săptămâni, omul furios s-a întors la vrăjitor și i-a spus că  nu-i trebuia decât banii lui, că l-a jefuit și l-a lăsat și că vrăjitorul nu i-a dat deloc ceea ce voia.

-Asta fiindcă niciodată n-ai cerut ceea ce voiai de fapt, Ai cerut mașină când de fapt voiai respect, ai cerut bani , când de fapt voiai libertate, ai cerut o fată frumoasă, când de fapt voiai dragoste, i-a răspuns vrăjitorul.

În concluzie, dacă nu știm ce vrem, degeaba ne frământăm că nu ajungem nicăieri.

O nouă Aniversare

Azi, 23 mai 2022, se împlinesc  11 ani de la apariția blogului meu pe care am scris primul articol „Bine ai venit”!, în care prevedeam activitatea „Ospățului ideilor”. Pe atunci nu eram familiarizată cu blogosfera și nu știam de unde să încep și încotro să ajung.

Încetul cu încetul mi-am făcut un plan pe care  l-am aplicat și am reușit, devenind gazda acestui ospăț. La început n-am avut decât 2  vizitatori ha, ha, ha!, dar nu m-am descurajat și am continuat să scriu  articole, unele de top, glume, poezii, memoriale, monografii, romane…pe care treptat, treptat le-am publicat pe blog îmbogățind masa „ospățului ideilor”, ca oaspeții cititori să-și aleagă să citească ce le place. Așa a început să crească numărul oaspeților cititori și al vizitatorilor. Între timp unii s-au retras, alții au revenit, iar alții sosesc pentru prima dată azi, chiar și din diferite țări ale lumii.

Vă mulțumesc  cititorilor și vizitatorilor mei, că fără voi „ospățul ideilor” n-ar fi împlinit azi 11 ani de activitate. De asemenea mulțumesc celor care au organizat aniversarea acestor ani! Doresc să fim sănătoși cu  idei bune și cu comentarii plăcute în anii ce urmează!

Să acceptăm faptele complicate!

Când vine peste noi un rău, nu-l acceptăm, chiar dacă s-a produs din cauza noastră și chiar dacă cei din jur caută să ne convingă de adevăr.

Un fapt ilustrativ întâlnim  în istorisirea chinurilor îndurate înainte de moarte de cei doi tâlhari răstigniți pe Golgota, de-a stânga și de-a dreapta lui Hristos.. Cel din stânga hulea și se răzvrătea: „Nu ești tu Hristosul? Mântuiește-te pe tine și pe noi!” Celălalt tâlhar îl certa zicând: „Nu te temi tu de Dumnezeu, că ești în aceeași osândă și noi suntem osândiți pe drept, că noi primim această osândă după faptele noastre. Acesta n-a făcut niciun rău.”

Cei doi tâlhari reacționează diferit. Unul se răzvrătește, cârtește și  încearcă cu ultimile puteri să supraviețuiască fizic. Celălalt  știindu-și conștiința încărcată de mult sânge nevinovat, de silnicie , de multe prădăciuni, dar dându-i dreptate lui Dumnezeu care era batjocorit și mărturisindu-și cu credință propriile păcate, a auzit din gura Domnului mântuirea făgăduinței: „Astăzi vei fi cu mine în Rai!”

Tâlharul cel înțelept a intrat în Rai și e cinstit ca sfânt de către Biserică. De celălalt tâlhar nu se știe nimic. dar se poate bănui.

Arta de a aprecia

Un exemplu care ne determină să înțelegem cât de mult contează să știm să apreciem orice fapt, orice gest, orice exprimare…

Se spune că odată, un împărat a poruncit să se facă patru cufere, două dintre ele să fie aurite, iar înăuntru să fie puse oseminte împuțite,iar celelalte două să fie mânjite cu smoală și funingine  și înăuntru să fie puse pietre prețioase, Când  cuferele au fost gata,împăratul a chemat pe curteni  să privească aceste cufere și să spună care sunt mai bune, cele aurite sau cele murdare. Bineînțeles că răspunsul a fost „cele aurite”. Atunci împăratul a poruncit să fie deschise cuferele și toți s-au lămurit. Împăratul i-a atenționat că întotdeauna să ia în seamă cele lăuntrice și ascunse, nu cele dinafară care se văd deasupra.

Trebuie să recunoaștem că de multe ori și nouă ne ia ochii superficialul,

Primăvară, primăvară, te primim cu drag în țară!

Primăvara când sosește/ Lumea se înveselește, /Câmpiile înverzesc/  Și flotile înfloresc./ Primii apar ghioceii,/ Vin apoi și brebeneii,/ Zambilele parfumate,/ Lalelele colorate./ Prin pomi păsări ciripesc/ Și în zare se ivesc/ Cârduri, cârduri de cocoare/ Care bat din aripioare/Dar în primăvara asta/ A căzut pe toți năpasta/ Poluare au dorit,/ Oamenii le-au otrăvit/Rar mai vezi vreo păsărea/ Pe crenguțe să mai stea / Generații  viitoare /Vor mai ști de păsări, oare?/ Neuitatul mărțișor/ Este darul tuturor/ Să uităm de pandemie,/ Necazuri să nu mai fie,/ Războiul să se sfârșească, / Lumea-n pace să trăiască!

Unde duce lipsa de profesionalism și neglijențaa

Într-o zi, un tânăr, se întorcea de la serviciu cu mașina. Deodată îi apare pe carosabil, instantaneu, un copil, încât nici n-a avut timp să oprească mașina, deși  mergea cu viteză reglementară și-l lovește pe băiețel.

Rapid coboară, îl urcă în mașină și-l duce repede la spital și-l roagă pe doctor să-l consulte. Doctorul nu se grăbește, îl duce în cabinetul său și-i cere suma pe care trebuie s-o plătească pentru serviciile sale, deși potrivit legii sunt gratuite. „Bine, vă aduc banii, dar vă rog ajutați copilul”, spune tânărul și pleacă repede spre ușă insistând să-l  consulte cât mai repede să nu moară. Medicul nici nu s-a apropiat de băiețel care zăcea în camera de gardă; doar sora medicală încerca să-l ajute. Abia când tânărul s-a întors să plătească, a întrat și medicul în camera de gardă.

Deodată, medicul s-a îngrozit și a scos un geamăt de durere când și-a dat seama că pe targă zăcea propriul lui fiu, în timp ce el pierduse vremea și nimeni nu-l  mai putea salva acum pe băiețelul nefericit.

Pentru bucuria sărbătorilor de iarnă.

Aflându-ne în perioada sărbătorilor de iarnă, am simțit din plin atmosfera lor frumoasă, datorită obiceiurilor românești: colinde, urări, plugușorul, steaua, slujbele religioase….fiindcă toate ne-au înălțat sufletește pentru care trebuie să mulțumim lui Dumnezeu, nu să rămânem indiferenți, așa cum s-a întâmplat în cele ce urmează.

Cunoaștem parabola bogatului celui care i-a rodit din belșug țarina, că nu mai avea unde să-și pună roadele, dar s-a gândit că va face noi hambare în care va pune toate roadele și bunătățile sale și îi va spune sufletului să bea, să se odihnească  și să se veselească pentru mulți ani. Dumnezeu i-a zis: „Nebune! în această noapte, vor cere de la tine sufletul tău și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?!?”

Tot astfel s-a întâmplat cu un alt bogat despre care amintește Sfântul Ambrozie., Aceasta avea hambarele pline, livezi de pomi, casă mare și frumoasă….Într-o zi au venit la el doi călători și i-au cerut să-i găzduiască, Ce-i drept i-a primit nu ca bogatul lui Lazăr căruia îi părea rău  să-i dea și firimiturile. În schimb, i-a dus prin toată gospodăria să le arate și să se laude cât de de mare avere are el fără ca măcar printr-un cuvințel să spună că fără ajutorul lui Dumnezeu n-ar fi putut să aibă toate acestea. Cei doi călători au prins momentul când bogatul nu era pe lângă ei și ș-au șoptit. „Hai,să plecăm cât mai repede, că pe omul ăsta nu-l iubește Dumnezeu”.

Doar ce-au ieșit pe poartă, că parcă luată de  cutremur, casa bogatului s-a prăbușit.De aceea când cădem în păcat, să nu amânăm pocăința , că nu se știe dacă ziua următoare vom mai fi vii!?

 

Moș Crăciun cel așteptat

A sosit și Moș Crăciun/ Supărat din cale-afară/ Fiindcă nemții l-au oprit/ Să intre la noi în țară./ A pocnit din bici odat’ / Renii sania au -nălțat/ Și-au ajuns în România/ Braț la braț cu veselia/ În desagă avea de toate/ Pentru orașe și sate/ Mai ales pentru copii/ Care așteptau să primească/ De la Moșu  jucării/  Au urmat colindătorii/ Fiindcă ei sunt urătorii/  Cu colindele frumoase/ Pe drumuri și pe la case/ Chiar și porcul cel tăiat,/Cum e obicei la sat /Pe români a-ndestulat / Cu cârnați și tobă bună / Ca să mâncăm împreună / Cu rudele noastre toate / Și cele nevaccinate / Să uităm de pandemie / De restricții, sărăcie / Și să ne rugăm cu toții / Din țară să piară hoții./ La conducere să fie / Oameni buni, de omenie / Ca la anul care vine,/ Să trăim cu mult mai bine. / La anul și la mulți ani / Fără ură și dușmani.!

Vă doresc tuturor, un Crăciun care să vă ia grija valurilor de pandemie care nu se mai termină și un An Nou  mult mai bun și mai bun decât acesta! La mulți ani cu sănătate, să le învingem pe toate!

Cum reacționează oamenii când trec prin necazuri?

Unii  mai cu credință le acceptă spunând : ” Nu m-a uitat Dumnezeu și și-a adus aminte de mine.” Alții cârtesc împotriva lui Dumnezeu:  „De ce a făcut Dumnezeu asta? De ce m-a pedepsit?,” așa cum a făcut o femeie văduvă din exemplul scris de de starețul Paisie Aghioritul.

Această văduvă care trăia lângă o mănăstire, mergea la cimitir și se tânguia la nesfârșit, de ani de zile la mormântul soțului ei care fusese omorât de fasciști, iar fiica ei în vârstă de 19 ani a murit și ea , mai târziu, de inimă. Rămasă singură, venea la mormânt și tânguindu-se, se lovea cu capul de lespedea de pe mormânt  tulburând lumea cu plânsul și strigătele ei de durere. Cei mai miloși o duceau acasă să se liniștească,dar ea iar se întorcea la mormânt,Într-zi,Părintele Paisie s-a dus la cimitir și a stat de vorbă cu ea spunându-i că l-a cunoscut pe soțul ei, că era un om foarte bun și a murit pentru patrie îndeplinind o datorie sacră pentru care Dumnezeu va avea grijă de el, iar fiica ei a mai trăit câțiva ani, ca să n-o lase singură, să aibă o mângâiere. Pe urmă Dumnezeu văzând că poate s-ar fi abătut de la calea cea dreaptă, a luat-o în buna așezare în care se află.  Părintele întrebând-o dacă iubește lumea, ea a răspuns  că nu vrea să vadă pe nimeni și nimic

„Dacă lumea a murit pentru tine și durerea pe care o ai te ajută, în curând veți fi toți trei în Rai. Pe cine a mai cinstit Dumnezeu cum te-a cinstit pe tine?” i-a răspuns starețul

Dându-și seama de lucrările tainice ale Proniei cerești, femeia s-a liniștit, încetând să mai plângă și să mai strige.

Așa cum trupul nostru se vindecă pri antibiotice, sufletul nostru, prin încercările pe care ni le trimite Dumnezeu se smerește și se curăță, ca după aceea să se umple de Duhul Sfânt.

Frumusețea nu încălzește sufletul

Frumusețea nu încălzește sufletul, așa cum reiese din următoarea  parabolă Un tânăr plugar s-a dus cu prietenii la o sărbătoare ca să-și  aleagă mireasa.

Hora era în toi, Fetele intrau în horă, care mai de care, mai frumoase, îmbrăcate în costume naționale, vesele, zâmbitoare, cu  flori prinse în păr, atrăgând atenția tinerilor care le priveau cu mult drag. În pauzele jocului se plimbau de colo până în colo, arătându-și farmecele, Numai una stătea deoparte, sfioasă plecându-și capul și privirea. Plugarul o zărește și satisfăcut strigă: „Asta este ursita mea”! Prietenii uimiți îl întreabă de unde o cunoaște. Foarte bucuros , el le explică: „M-am obișnuit să judec după spicele de grâu. Sunt unele care stau drepte, mândre pe care le zărești de departe, dar ele sunt seci, nu au boabe, pe când spicul plin de boabe  îl zărești  atunci când te apropii de el, fiindcă sub greutatea boabelor cu care este plin, stă cu vârful aplecat ca și fata asta pe care am zărit-o. Mă duc la ea.

Feciorul se grăbește să ajungă la fată și o întreabă: Cum te chemă , fată sfioasă?

– Ce-ți pasă? îi răspunde ea.

– Îmi pasă, că dacă nu mi-ar fi păsat, nu te-aș fi întrebat.

– Dar pe tine, curiosule, cum te cheamă?

– Marin, îi întinde mâna , făcând cunoștință

Nu după mult timp, feciorii și tinerele fete jucau la nunta lor.

Tinerii de la țară mai ușor și mai temeinic își rezolvă problemele de viață, pentru că sunt familiarizați cu greutățile , cu munca, cu tradițiile noastre, cu semnele din natură și de pe cer care prevestesc vânt , ploaie. zile frumoase,frig, chiar și cutremure: