Ce ne-aduce Moș Crăciun?

Standard

În desaga lui cea mare,/ Va veni cu portocale?/Nu! cu nuiele și cu bețe/ Ca pe toți să ne răsfețe,/ Că prea suntem certăreți, / Răi de gură, măi , băieți!/Unii cu alții ne luptăm / Toți vrem ca să câștigăm/ Unii țară-nforitoare / Alții pusă pe frigare / Și toți suntem dezbinați / Am uitat că suntem frați? / Unii strigă „jos penalii!” / Alții „jos cu liberalii! „/ Atunci  ce va fi în țară? / Sărăcie , jale amară / Cei care-s lacomi de bani / Se poartă ca și dușmani / Ar vinde totul din țară / Cum pe vremuri se-ntâmplară / Nu văd cum cei din afară / Rând pe rând ne tot furară? Ne-au lăsat fără păduri, / Doar cu niște uscături. / Cum nu vii, tu Țepeș Doamne, / Ca punând mâna pe ei, / Să-i împarți în două cete / De smintiți și de mișei…. / Hai, să dăm mână cu mână / Cei cu inima română /Să-nvârtim hora frăției / Pe pământul  României! / Iarba rea din holde piară / Piară dușmănia-n țară / Între noi să nu mai fie / Decât flori și armonie / Și atunci și Moș Crăciun / Ne v-aduce tot ce-i bun, 

Vă doresc tuturor sărbători de iarnă cu bucurii, multă sănătate, un Crăciun îmbelșugat și un An Nou mult mai bun! La mulți ani!

 

 

Să nu fim mohorâți!

Standard

Când ni se pare că nimeni nu se interesează de noi, nu ne bagă în seamă, parcă nici n-am exista, devenim mohorâți și triști. Dar ne gândim că noi suntem de vină și nu cei din jurul nostru?

În loc să ne plângem de milă, să așteptăm ca oamenii să se intereseze de noi, să facem noi primul pas spre oameni. Maica Tereza  spunea: „Deveniți necesari și ei vor veni la voi. Uitați-vă la trandafirul ce înflorește. El răspândește parfum și toți sunt atrași de el și albinele și fluturii. Toți vor să respire mireasma lui- și asta fiindcă s-a deschis. De ce rămâneți închiși și nu răspândiți mireasmă?”

Pe de altă parte trebuie să fim îngăduitori unii cu alții și să nu ne sara țandăra din nimic. În acest sens , am citit câteva exemple: Cufundată în gândurile ei , o femeie , în troleibuz,, a călcat pe picior un bărbat cu înfățișare mohorâtă, dar nu a reacționat cu enervare când acesta i-a făcut observație de pildă(dacă sunteți atât de delicat ,trebuia să mergeți cu taxiul) ci și-a cerut scuze , că n-a vrut, dar n-a avut de ce să se țină și s-a dezechilibrat. Bărbatul a înghițit ceea ce îi stătea pe limbă, a coborât la stația următoare și n-a ocărât-o pe vânzătoarea de la chioșcul de ziare care îi dăduse greșit restul. „Nu-i nimic grav, mai numărați  o dată. Nici eu nu sunt azi pre tare la socotit”., iar vânzătoarea îmbunată nu a dat la scădere presa nevândută, ci i-a dăruit unui bătrân 2 reviste și un teanc de ziare, căci îi plăcea să citească. Acesta a plecat mulțumit acasă și când a întâlnit-o pe vecina de la etajul de sus, nu i-a făcut scandal ca de obicei că fiica ei sare prin casă ca un cal, că e needucată, ci a exclamat: „Ce frumoasă a crescut fiica dumneavoastră!O să fie o frumusețe Credeți-mă! Am ochiul format.”

Prin urmare, cu cât suntem mai amabili unii cu alții, cu atât devenim mai veseli , mai apropiați, mai civilizați.

Ghiciți ghicitoarea mea!

Standard

Timp de aproape 10 ani, public pe blog unele din creațiile mele ca: articole, memoriale, monografii, romane,poezii, completând cu citate din diferite cărți, noutăți,glume, bancuri, fotografii, rețete…, în patru cuvinte ” de toate pentru toți”, constituind contribuția mea la copiosul „ospăț al ideilor” din cadrul blogosferei, scop pentru care am format acest blog.

Așa procedăm toți, fiecare prin contribuția sa, ca într-o familie, ținând legătura unii cu alții prin comentarii, critici, aprecieri, prin expunerea părerilor și a ideilor noastre, parcă ne-am cunoaște de o viață. Ba mai mult, ne îmbogățim cunoștințele în mod reciproc. Sinceră să fiu, am învățat multe din ceea ce scrieți.  Ca exemplu, de la cei care au ocazia să colinde prin lume și ne descriu acele locuri în care eu n-aș fi ajuns niciodată, sunt mulțumită că acum totuși le cunosc. Alții ne impresionează prin umorul de care dau dovadă înveselindu-ne, sau prin seninătatea cu care-și deschid inima în expunerile lor. Împărtășim unii cu alții  atâtea fapte, păreri, idei, pentru că suntem mulți și suntem diferiți luând în calcul și apartenența noastră la diferite țări.

Și pentru că a venit vorba despre idei, mi-a răsărit și mie  în minte una năstrușnică de a vă solicita să ghiciți ghicitoarea mea care sună așa : Hurduc, burduc! Socalic! Pic! Poc!

Ghiciți, vă rog!

Un scurt popas, peste ani, pe meleaguri bănățene

Standard

Profitând de vremea frumoasă din ultimul timp și de libertatea călătoriilor, am pornit împreună cu ai mei spre Oravița, orașul maturității mele, Drumul din Moldova este lung și obositor, dar când ajungi acolo, te simți ca la tine acasă și chiar așa   m-am simțit când am ajuns acasă.

N-am avut prea mult timp la dispoziție, de aceea am vizitat cele mai apropiate locuri. Așa am ajuns la Casa cu Platani din Ciclova Montană, o suburbie a Oraviței, unde funcționează un restaurant. De la intrare, ești impresionat de platanii seculari cu trunchiuri atât de groase, încât nu pot fi cuprinse decât de câțiva oameni care să-și apuce mâinile în jurul lor, ca într-o horă. Simți aerul proaspăt cu miros de pădure pe care-l inspiri cu nesaț, încât nu-ți mai vine să pleci. Te delectează cântecele păsărelelor ce se zbenguie printre ramurile copacilor, dar mai ales prezența păunilor. Am prins chiar un moment deosebit când un păun și-a resfirat coada-i minunată în cerc ca într-un dans  la întâlnirea cu o păuniță, Ne-am depărtat puțin să nu le stânjenim întâlnirea pe care am admirat-o din plin!

De acolo, imediat drumul te duce spre Mănăstirea Călugăra în vârf de munte pe care-l parcurgi  printre dealuri și pădure. La ora la care am ajuns, mănăstirea era închisă. Ne-a întâmpinat un călugăr din altarul amenajat pentru slujbele religioase ținute în aer liber. Atâta pace și liniște sufletească îți oferă atmosfera de acolo!!! Am băut apă proaspătă și rece, rece de la izvorul de lângă mănăstire care izvorăște din stâncă și ne-am răcorit fața, că era foarte cald.

Ultimul obiectiv era să mergem la lacul Ochiul Beiului. Ca să ajungi acolo, pe traseul pe care ni l-am ales, am trecut prin câteva sate: Ilidia, Socolari, Potoc, cu arhitectura caselor în stil  bănățenesc, cu așa zisele șolocaturi la ferestre, un fel de obloane pe care le deschid dimineața și le închid seara, cu oameni ce vorbesc în graiul din Banat, până ajungi la Păstrăvărie. De aici spre Ochiul Beiului nu se mai poate ajunge cu mașina, decât per pedes, drumul fiind îngust.Te pregătești frumos  pentru astfel de mers și pornești pe un drum de pădure ce arată ca un tunel de verdeață străjuit de o parte și de alta de copaci care își  întâlnesc ramurile.. Ai același aer curat și răcoare de pădure. Pentru că în zonă sunt șerpi, trebuie să fii atent când mergi să nu te apropii de marginile drumului pe unde crește iarba, ca nu cumva să-i stârnești. Chiar dacă ți se  pare lung drumul, nu te plictisești, fiindcă te întâlnești cu turiști de toate vârstele până și copii care urcă și coboară înspre și dinspre lac, care îți dau binețe și le dai binețe. Când am fost noi, deși în zi de lucru, erau foarte mulți, că nu vin numai cei din zonă, ci de peste tot. În același timp drumul îți oferă o mulțime de imagini frumoase ale râului Nera, cum este cascada La Văioaga, care merită să o admiri și să o fotografiezi.

Când  ajungi la lac , după 45 de minute de mers, te uimește imaginea lui cu apa de culoare verde-albastră, înconjurat de bogata vegetație naturală care-i sporește frumusețea, încât eu entuziasmată fiind , am strigat bătând din palme de a răsunat pădurea: Evrika! Evrika! recurgând la această interjecție cea mai folosită în lume.Nu degeaba cei din partea locului  spun că în noaptea de Sânziene, ielele se adună aici și dansează în jurul lacului scăldându-se în apa-i cristalină.

Lacul este de origine carstică și face parte din Parcul Național Cheile Nerei. Are o adâncime de aproximativ 3,6 m. și un diametru de 15 m. Iarna nu îngheață datorită izvorului care îl alimentează în permanență.

Dacă aveam timp , puteam vizita și alte locuri tot atât de frumoase. Să ne mândrim cu asemenea locuri frumoase ale țării noastre și pe cât putem să mergem să le cunoaștem. Orice străin care vine la noi,spune că România este o țară frumoasă.Da! România noastră este foarte frumoasă!!!

 

 

 

 

Când deznădejdea te copleșește nu te lăsa înfrânt!

Standard

În acest sens am citit următoarea parabolă: Un discipol se plângea maestrului că este obosit, că viața este grea și nu știe ce să mai facă.

După ce l-a ascultat, maestrul a pus pe foc trei vase cu apă. În primul a aruncat un morcov, în al doilea un ou crud, în al treilea cafea. După aceea a scos din apa clocotită morcovul și oul și a turnat în ceașcă, cafeaua.

– Ce s-a schimbat? a întrebat maestrul.

Discipolul i-a răspuns că morcovul și oul s-au fiert, dar cafeaua s-a dizolvat în apă.Maestrul i-a răspuns că aceasta numai în aparență, fiindcă morcovul tare a devenit maleabil, moale, oul lichid în interior și fragil a devenit tare. Pe dinafară au rămas ca și înainte, deși apa clocotită le-a schimbat structura. Așa se întâmplă și cu oamenii. Cei care par puternici ,viteji se pot pierde cu firea,iar cei necăliți și vulnerabili pot căpăta tărie.

– Dar cu cafeaua? a așteptat răspuns discipolul.

Maestrul i-a explicat că aceasta s-a dizolvat într-un mediu ce pentru ea era nou și ostil transformându-se într-o băutură aromată așa cum există oameni care nu  se pleacă în această lume, ci transfigurează orice situație extrăgând din ea o bogată experiență.

De aici am tras concluzia că în situații în care avem impresia că nu le mai putem face față, să luptăm pentru a le depăși cu bine și să lăsăm lamentările care nu ne folosesc la nimic.

„Orice s-ar întâmpla este spre bine”.

Standard

 

Aceasta este fraza magistrală a unui sfetnic înțelept, care în timp dobândise o adevărată experiență de viață, după cum se vede și în cele ce urmează.

Un împărat puternic al cărui sfetnic era, s-a dus într-o zi la vânătoare și în urma unei săgeți trase greșit, a rămas fără un deget la o mână. Ca de obicei sfetnicul s-a străduit să-l consoleze folosind fraza lui magistrală: „Totul este spre bine”. Împăratul uluit s-a mâniat și a poruncit să fie băgat în temniță. După un timp, rana s-a vindecat și împăratul a plecat iarăși la vânătoare în adâncul unui codru unde se aflau o mulțime de fiare, dar unde sălășluiau niște sălbatici care l-au luat rob pe împăratul nepoftit.Ei au hotărât să-l aducă jertfă pe împărat zeilor lor. L-au dezbrăcat, l-au uns cu uleiuri aromatice, l-au culcat pe altar,însă în ultimul moment, preotul a observat cu groază că-i lipsește victimei un deget. Cum după credința lor, zeilor nu le plăcea o jertfă cu hibă, cu părere de rău l-au lăsat pe împărat să plece nevătămat.

Întorcându-se la curte, împăratul l-a scos din temniță pe sfetnic și i-a povestit ce i s-a întâmplat:

– Ai dreptate, în ceea ce mă privește pe mine, a zis împăratul, dar tu că ai stat la închisoare , ce bine vezi în asta?

-Dacă nu mă băgai la închisoare, m-ai fi luat cu tine și nu știu ce s-ar fi întâmplat cu mine, că degetele mele sunt întregi. Poate eram eu jertfa acelor idolatri, i- a răspuns sfetnicul.

Deci și pentru împărat și pentru sfetnic ce li s-a Întâmplat a fost spre binele lor.

Alergând după ambalaje frumoase, pierdem gustul vieții adevărate

Standard

De multe ori suntem obișnuiți să ne concentrăm pe cele exterioare care nu au prea mare importanță și neglijăm calitățile conținutului intern care este mult mai important.

Așa s-a întâmplat cu niște studenți care la 10 ani de la absolvirea facultății, au venit în vizită la profesorul lor de psihologie, După atâta timp de când nu se mai văzuseră, discuțiile s-au încins. Gazda le-a ascultat nemulțumirile privind greutățile vieții. Atunci le-a propus să bea împreună cafea. A adus tava cu ceștile,  atât simple cât și rafinate, din sticlă , porțelan, ceramică , cristal și ibricul cu cafea, invitându-i să-și ia câte o ceașcă;; după ce fiecare și-a luat ceașca, le-a turnat cafeaua spunându-le: Observ că au fost luate toate ceștile scumpe; din ceașcă ieftină nimeni n-a vrut să bea. Tocmai dorința de a avea ce-i mai bun este sursa problemelor voastre. Ceașca nu face cafeaua mai bună și mai aromată, chiar dacă v-ați ales cele mai scumpe cești uitându-vă care ce ceașcă și-a ales. Revenind la problemele voastre și făcând o comparație, viața este cafeaua, iar munca, banii, cariera, poziția socială și celelalte lucruri care vă îngrijorează sunt ceștile: doar instrumente pentru viață, Ceașca pe care o avem nu definește viața noastră și nu-i modifică valoarea, așa cum ați văzut;  nu face cafeaua mai bună sau mai aromată, fie că este din ceramică, fie că este din cristal.

Așa se întâmplă și când suntem concentrați pe cele exterioare, nu după calitățile conținutului intern, gustul vieții adevărate, care este mult mai important.

„Trecând prin durere sufletească, dragostea se maturizează sau se stinge”

Standard

Am înțeles acest destin din experiența multor cupluri, dar mai mult m-a impresionat viața compozitorului austriac Johann Strauss și a soției sale Poldi despre care am citit de curând într-o carte, că de când cu pandemia asta avem mai mult timp disponibil pentru lectură.

Tânărul compozitor s-a îndrăgostit la nebunie de cântăreața de operă Carla Donner care era frumoasă, răsfățată având mulți admiratori din aristocrație. Când între ei a luat naștere un roman furtunos, a sosit clipa alegerii. Poldi înțelegea totul ce se petrecea, dar nu se manifesta, fiindcă Johann, soțul ei era pe primul loc și nu dorea să-l pună într-o lumină  proastă, deși suferea foarte mult din această cauză. În cele din urmă, mâhnită, se duce la operă, unde este impresionată de muzica magnifică și de spectacol. Acolo o întâlnește pe Carla, amanta soțului ei. Poldi stă de vorbă cu Carla mărturisindu-i că pentru ea fericirea lui Johann este mai importantă, adresându-i-se:  „Dacă o să-i fie bine cu dumneavoastră, nu voi sta în calea fericirii lui”. Cântăreața este impresionată de abnegația și noblețea lui Poldi și își dă seama că nu are dreptul să distrugă căsnicia lui Strauss. Pleacă la Viena, dându-i acestuia să înțeleagă să se întoarcă la soție, că nimeni nu-l iubește mai mult decât îl iubește aceasta. Compozitorul nu s-a despărțit de soția legitimă care l-a păstrat împărțind cu el necazurile și bucuriile vieții.

Toți trei au suferit pentru dragostea lor. Cel mai mult a suferit Poldi, în tăcere, dar dragostea ei s-a maturizat iubindu-l în continuare pe Johann și rămânând împreună cu el. Johann, după aventura sa, a suferit că a fost părăsit de Carla din care cauză dragostea pentru ea s-a stins, maturizându-se dragostea pentru Poldi, fiindcă și-a dat seama că ea este femeia care îl iubește cel mai mult. De aceea nu a renunțat la ea și au rămas împreună. Suferința sufletească  a Carlei pierzându-și amantul, face să se stingă dragostea pentru el și poate va fi fost înlocuită cu o nouă dragoste pentru o altă persoană sau doar pentru cariera ei.

Această poveste de dragoste a celebrului compozitor Johann Strauss și a soției sale Poldi a stat la baza scenariului filmului „Marele Vals”.

„Cine sapă groapa altuia, cade el în ea.”

Standard

Această zicală românească este veche și ilustrată de atâtea și atâtea cazuri. Am citit într-o carte o întâmplare căreia i se potrivește.

Un sătean interzicea vecinilor să aducă apă de la izvor pe cărarea care trecea pe pajiștea lui. Le-a tot spus să nu meargă pe acolo , dar ei tot mergeau. Ca să-i oprească , a făcut un gard. Oamenii săreau peste gard. că le venea mai ușor decât să ocolească. Înfuriat stăpânul pajiștei a pus o capcană acoperită cu paie. Prima care a căzut în capcană a fost chiar fiica lui care a rămas invalidă toată viața. Disperat omul a lăsat liberă calea către izvor, după ce răul s-a întors împotriva lui.

Asemenea întâmplări le întâlnim mereu, pentru că așa cum se spune: „Bine faci , bine primești, rău faci, rău găsești”.

Surogat de primăvară

Standard

În zori de zi, deschid fereastra,

Ca să intre primăvara,

Fiindcă  1 Martie a sosit

Și-o așteaptă toată țara.

Fulgi de nea îmi vin pe față

Și un vânt mă șficăie

Mă întreb ce se întâmplă?

Și un gând mă chinuie.

Îmi arunc ochii-n grădină

Îndreptați spre ghiocei,

Zăpada strălucitoare

Îi acoperea pe ei.

Niciun cânt de păsărele,

Nici o rază de la soare,

Nici miros de viorele,

Ce să fie asta oare:?!

Vântul suflă cu putere

Ca adevărat erou ,

Parcă să-l îndepărteze

Pe coronavirus nou.

Închid fereastra la loc

C-o supărare amară.

Mâine, sper să am noroc

Să simt că e primăvară!!!