Dacă vrei să ai succes,trebuie să înveți să conviețuiești cu eșecul

Standard

Nu există om care să nu se fi poticnit niciodată în viață sau să nu fi fost dezamăgit de o anumită greșeală pe care a făcut-o. Interesant este felul cum a reacționat. Dacă a-a dat bătut și nu a avut curajul, de a lua-o de la capăt, pentru a depăși  situația cu mai mult efort, nu a făcut bine.

Nu trebuie să ne lăsăm niciodată doborâți, că de aceea Dumnezeu ne-a dat minte și putere ca să învățăm din greșeli, chiar mai mult decât din succese. Euforia succesului ne dă  aripi pe moment, dar o greșeală o ținem minte uneori chiar toată viața.. De aici vorba românească: Cine s-a fript odată cu ciorba, suflă și-n iaurt. Experiența vieții ne învață cum să conviețuim cu eșecul. Exemplele sunt destule. E suficient să ne referim doar la diferitele examene, concursuri, întreceri sportive, ca să ne dăm seama cum funcționează acestă conviețuire. Nu toate acestea duc la succes fără eforturi, ci se obțin după multe greșeli, după multe înfrângeri, surprize și chiar suferințe fizice cu precădere în cazul întrecerilor sportive.

Un exemplu ilustru ni-l oferă Simona Halep care a câștigat al 18-lea turneu din cariera sa și al doilea la Montreal. Dar până aici, în decursul timpului, a avut zeci de lovituri nereușite,înfrângeri, critici, surprize și chiar suferințe fizice, ca atunci când a trebuit să se acomodeze pe un teren cu iarbă. Dar tot ea spune ,impunându-și voința, „că acesta este un proces normal în care corpul trebuie să se adapteze unei astfel de suprafețe cu iarbă”. În discursul său după victoria de la Montreal, mărturisește: „Am oferit o săptămână minunată și cred că am ajuns la cel mai bun tenis al meu, chiar dacă n-am mai jucat după Wimbledon și m-am simțit moartă după prima zi. N-am cedat, am luptat până la capăt și am câștigat acest turneu frumos în fața unei lumi frumoase.”

Bravo,Simona Halep! Cinste româncei noastre dragi! Citește restul acestei intrări

Reclame

„Să nu ne plângem niciodată”

Standard

Viața de multe ori este nedreptă și ne pune în situații neplăcute. Ne dăm seama adeseori că muncind într-o echipă. altul primește laudele, deși tu ai lucrat de două ori mai mult decât el, sau că ai o muncă mai grea decât vecinul tău, dar câștigi mult mai puțin decât câștigă acesta și exemplele pot continua.

Totuși nu trebuie să te dai bătut, deși nu ești sigur că vei reuși. Dacă te gândești că problemele tale, necazurile pe care le ai sunt mult mai îngrozitoare decât nenorocul altora, nu trebuie să-ți plângi de milă. Spun aceasta pentru că am găsit într-o carte următorul text ce pare a fi o rugăciune:

„Doamne, iartă-mă când mă plâng! ”  –  ” Astăzi în autobuz, am văzut o fată frumoasă cu părul auriu și am invidiat-o… părea atât de voioasă… aș fi vrut să fiu și eu ca ea. Deodată, când a vrut să coboare, am văzut-o șchiopătând pe culoar. Avea un singur picior și folosea o cârjă. Dar când a trecut mi-a adresat un zâmbet. Oh, Dumnezeule,, iartă-mă când mă plâng! Eu am două picioare. Lumea este a mea! M-am oprit să cumpăr niște dulciuri. Băiatul care le vindea avea un șarm deosebit. Am vorbit cu el. Părea atât de bucuros. Când am plecat mi-a zis „Mulțumesc”! Ați fost atât de amabil. Este plăcut să vorbesc cu o persoană ca dumneavoastră.Vedeți, a zis el, eu sunt orb.Oh, Dumnezeule, iartă-mă când mă plâng! Eu am doi ochi.Lumea este a mea! Mai târziu mergând pe stradă am văzut un copil cu ochi albaștri. Stătea și se uita la ceilalți cum se joacă. Nu știa ce să facă. M-an apropiat o clipă și i-am zis: De ce nu te duci să te joci cu ceilalți?Privea înainte fără să-mi răspundă și atunci am știut că nu auzea.Oh. Dumnezeule, iartă-mă când mă plâng! Eu am două urechi. Lumea este a mea!

Picioarele mele mă duc acolo unde vreau să merg, ochii mei văd strălucirea soarelui, urechile mele aud ceea ce vreau să știu…Oh. Dumnezeule,iartă-mă când mă plâng! Sunt cu adevărat binecuvântat”

„Unde se ascunde fericirea?”

Standard

La această întrebare ne răspunde scriitorul Konstantin V. Zorin într-una din fabulele sale:  „O pisică bătrână se încălzea la soare. Un pisoi vioi s-a rostogolit pe lângă ea, a sărit cu agerime și a început să fugă în cerc.

–  Ce faci acolo,măi? l-a întrebat leneș pisica.

– Încerc să-mi prind coada, a răspuns gâfâind pisoiul.

– De ce?

– Mi s-a spus că fericirea mea este coada și e a treia zi de când fug după ea, dar tot timpul îmi scapă.

Bătrâna pisică a zâmbit amintindu-și de tinerețe.

-Și mie mi s-a spus că în coada mea stă fericirea mea. Multe zile la rând am încercat s-o prind, n-am mâncat, n-am băut, doar fugeam tot timpul, cădeam frântă de oboseală, mă sculam și iarăși mă străduiam s-o prind. Într-o bună zi am disperat și am plecat unde vedeam cu ochii,- dar știi ce am observat la un moment dat? Oriunde mă duceam, coada mergea cu mine”.

Din această parabolă învățăm să nu fugim după fericire. Să găsim calea dreptă și fericirea va merge împreună cu noi. Pentru aceasta avem nevoie de liniștea conștiinței și de echilibrul între dorințe și posibilități.

 

Privesc la luna Mai pe geam

Standard

Privesc la luna Mai pe geam.                                                              

O pasăre cântă pe-un ram,

Grădina e plină de flori

În zeci și zeci de culori,

Din seară până dimineață,

Mireasma lor te răsfață.

Un tânăr trece pe stradă

Alături de o fată dragă,

Îi prinde în păr flori de cireș

Iubește, îmi zic  și nu dau greș!?

Și soarele se uită la mine,

Cu razele lui pare a-mi spune:

Uitându-te pe geam nu te plictisești?

Ieși afară, să te veselești

Și ca să le vezi pe toate!

Poate că are dreptate.

Cobor și plec la plimbare,

Admir toți pomii în floare,

Aud izvorul din vale,

Turmele merg pe-a lor cale,

Pe câmpu-nverzit stau de planton                                                                  

Maci roșii ca un pluton

Și fluturii zboară zglobii

Din floare-n florare peste câmpii,

E atât de frumoasă luna Mai,

Te simți ca într-un colț de rai!

Nu poți prea mult cu ea să stai,

Anul anotimpurile le rotește,

Ca să le petrecem cum ni le pregătește.

 

 

 

 

 

 

Să nu neglijăm niciodată amănuntele

Standard

În lumea noastră de azi atât de grăbită, deseori suntem tentați să nu insistăm prea mult asupra unui lucru, ci o mai luăm pe scurtături pentru a-l termina cât mai repede. Indiferent de ce facem, neglijarea amănuntelor poate fi dăunătoare și chiar dezastroasă.

De multe ori am trăit asemenea experiențe pe pielea noastră. Ni se întâmplă ca în ziua în care se trece  la  ora programului de vară, să uităm a ne fixa ceasul și să ajungem cu întârziere la locul de muncă unde ne așteptă întrebările și explicațiile. La fel se poate întâmpla unei gospodine să piardă din vedere un amănunt, când își dorește să facă o prăjitură bună. Își pregătește toate ingredientele, le amestecă, frământă aluatul, îl așează în tavă și-l dă la cuptor. Abia așteaptă să treacă timpul de coacere imaginându-și cât de bine va arăta prăjitura. Când o scoate din cuptor, ce să vezi ? În locul unei prăjituri rumene, pufoase, așa cum și- o închipuia, apare un blat copt care nu crescuse, că uitase să adauge drojdia sau praful de copt. A muncit degeaba și se va mai face și de rușine cu prietenii pe care-i invitase anume de a le servi o prăjitură gustoasă.Încă un  exemplu ilustru  pe care îl citez dintr-o carte, ni-l oferă Statuia Libertății care străjuiește portul New York, construită din oțel și cupru, ce se ridică la peste 90 de m. deasupra nivelului mării. Cine are posibilitatea de a se plimba în jurul ei cu un elicopter, va observa „cum fiecare șuviță de păr, fiecare buclă  de pe capul statuii  a fost realizată cu multe eforturi migăloase în atelierul lui Auguste Bartholdi din Paris. săptămâni pe care marele sculptor ar fi putut să la economisească, deoarece din câte știa el, nimeni nu avea să vadă vreodată capul statuii de aproape”. Aceasta, fiindcă statuia a fost dezvelită în 1886, când nu existau avioane. Dacă n-ar fi insistat atunci, asupra operei sale, în zilele noastre, sculptorul în loc să  fi fost apreciat, ar fi fost criticat.

Tot în acea carte, am găsit cuvintele înțelepte ale lui Benjamin Franklin care referindu-se la neglijarea amănuntelor, spunea: „Potcoava a căzut pentru că lipsea un cui, calul s-a pierdut din cauza lipsei unei potcoave, călărețul s-a pierdut din cauza lipsei unui cal, iar bătălia a fost pierdută că lipsea un călăreț”.

 

O nouă primăvară

Standard

Primăvara este cel mai proaspăt anotimp al anului, fiindcă, după o perioadă de timp, retrezește la viață natura vitregită de anotimpurile anterioare.

A doua parte a toamnei i-a dezgolit pomii de frunze, i-a vestejit verdeața, i-a spulberat florile cu întreaga lor paletă de culori și de miresme, i-a alungat păsările călătoare… Și mai și, iarna geroasă i-a înghețat apele, cu vânturile puternice și cu viscolele i-a rupt crengile copacilor, pe unii chiar doborându-i la pământ, a diminuat animația oamenilor și a celorlalte viețuitoare, forțându-le să stea mai mult în adăposturile lor, singura frumusețe a ei fiind mantia albă a zăpezii cu care a acoperit totul , ca și când ar fi poruncit tuturor: stați cuminți până la primăvară!.

Primăvara înlătură toate aceste aspecte, aducând un suflu nou, reînviind întreaga natură: iarba încolțește și crește, și crește, muguri copacilor și ai pomilor se pregătesc pentru a da naștere frunzelor și florilor, câmpul se împodobește cu primele flori ale primăverii,  fluturii, adormiți până acum, își iau zborul din floare în floare,” prin pomi e ciripit și cânt”, că s-au întors păsările călătoare, apele își unduiesc valurile, Cerul este de un albastru profund pierzându-și mohoreala din timpul iernii. Soarele este mai darnic cu lumina și căldura sa.

Chiar și oamenii parcă devin alții: mai frumoși în ținuta lor de primăvară,mai veseli mai optimiști mai întreprinzători. Fiecare își face planuri pentru anul în curs: Ce va face la locul de muncă, cum își va pregăti copiii pentru viață, unde va merge în concediu….Dacă totul  se înnoiește, fie ca această primăvară  să ne facă și pe noi mai buni, să nu ne mai învrăjbim unii cu alții, să ne limpezească gândurile curate, să ne lumineze sufletul, ca să fim mai altruiști, mai înțelepți, mai uniți, mai luptători pentru binele acestei țări în care trăim, mai ales acum în anul centenarului Unirii.

O primăvară frumoasă, rodnică și gânduri pe măsură, vă doresc!

Una dintre minunile părintelui Arsenie Boca

Standard

După cum se știe, părintele Arsenie Boca, în timpul regimului comunist , a fost condamnat la ani grei de închisoare și Securitatea l-a trimis la muncă silnică la canalul Dunăre- Marea Neagră. Fiind un om energic, pe lângă norma sa de muncă făcea și normele altor oameni bolnavi și neputincioși.

În timp ce se afla acolo a murit mama sa. Se spune că în acea zi, părintele tăcea și lucra cu mai mult sârg decât ar fi trebuit. Când a venit timpul de odihnă, a cerut gardianului să-i dea voie să se odihnească, o oră , două, fiind obosit. I s-a dat voie, fiindcă își îndeplinise norma sa, chiar și mai mult. În tipul acela, s-a observat că părintele dispăruse. A fost scandal mare, că s-a constatat că nu avea pe unde să iasă. După acele ore, la a doua numărătoare, a apărut și părintele Arsenie Boca. Fiind întrebat unde a fost, a răspuns că i-a murit mama și s-a rugat lui Dumnezeu să-l  lase să se ducă la înmormântare și că a fost acolo și s-a întors.Toți au rămas stupefiați. Nu le venea să creadă cum e posibil ca într-un timp de câteva ore să ajungi de la canalul Dunăre-Marea Neagră în Vața de Sus din Hunedoara, localitatea părinților săi și să te întorci. Securitatea a început să facă verificări și a constatat că Arsenie Boca a participat la înmormântarea mamei sale.

O astfel de minune confirmând voința și puterea dumnezeiască, a determinat eliberarea părintelui Arsenie Boca.