Respectul ca atitudine, de-a lungul timpului

Respectul ca atitudine a existat din cele mai vechi timpuri, dar nu s-a ținut seama de el în suficientă măsură și de către toți oamenii.

De exemplu expresia „Civis romanus sum!”, „Sunt cetățean roman!”, datează din epoca sclavagistă când imperiul roman era cel mai puternic și cel mai întins din lume. Calitatea de cetățean roman conferea drepturi foarte importante. Când se folosea această expresie, era ca o pavăză la orice atac sau atingere a libertății sau demnității. Mai târziu, această formulă se întrebuința în sens mai larg spre a spune: am o calitate, un titlu sau un merit pentru care îmi datorați respect și vă impune să nu vă atingeți de mine. Chiar în zilele noastre este valabilă această cerință. Nu se obișnuiește a se spune copiilor sau tinerilor când aceștia sunt obraznici: Sunt mai în vârstă decât tine, am trecut prin mai multe, știu mai multe decât știi tu, deci trebuie să mă respecți? Experiența de viață pe care o are cel în vârstă este plusul și meritul de care se bucură  și pentru care trebuie respectat, Dintr-un alt punct de vedere există și reciproca acestei atitudini. Iuvenal, în una din satirele sale, spunea: „Maxima debetur puero reverentia”, „Cel mai mare respect îl datorăm copilului”. Aceasta însemna că nimic din ceea ce supără văzul și auzul nu trebuie să calce pragul unei case unde se află un copil, pentru ca să-l ferim de vorbe urâte și obiceiuri rele, întocmai sau încă și mai mult decât se impun bunăvoința și respectul față de cei maturi. Aceste cuvinte ale cunoscutului satiric latin capătă astăzi, când trebuie să se acorde cea mai mare atenție creșterii și educației copiilor, o actualitate și o importantă aplicare.

După cum afirma Tacit: „Depărtarea sporește prestigiul”, sau: „De departe e mai mare prestigiul”. Prin aceasta, marele istoric latin voia să spună că oamenii sunt mai înclinați să-și arate admirația față de vitejii, savanții, artiștii de care îi despart veacurile, decât față de talentele timpului lor. Aceasta o știm și noi din proprie experiență. Pe de altă parte, dacă depărtarea atenuează unele sentimente,cum ar fi  în cazul „Ochii care nu se văd se uită”, în cazul respectului, dimpotrivă depărtarea face tot mai puternică admirația.

Situația dificilă prin care trece azi țara noastră, mă face să cred că pe undeva este de vină și lipsa respectului față de cei din jurul nostru, față de lege, dar mai ales față de românii acestui popor care are o istorie atât de zbuciumată.

De șase ani împreună

Ca ieri a fost acel frumos început,apariția blogului meu,(23 mai, 2011), pe care mi l-am dorit ca pe un „ospăț al ideilor”. În acești câțiva ani, am avut atâtea și atâtea de învățat, atâtea și atâtea bucurii pe care le-am împărtășit cu toți participanții la acest „ospăț”.

S-au scris articole interesante, comentarii frumoase, unele pornite din suflet. Au existat dezbateri de idei, păreri diferite, unele năstrușnice, altele controversate, destăinuiri privind viața socială, sau viața individuală a fiecăruia dintre noi. Așa am ajuns să ne cunoaștem virtual, ca făcând parte din această blogosferă, o adevărată și interesantă familie. Eu am reușit să cunosc, cât de cât, profilul fiecărui participant la acest „ospăț al ideilor”. Din prestația făcută, mi-am dat seama ce fel de om  este fiecare. Și toți sunteți oameni minunați! Toate acestea mi-au trasat o nouă perspectivă provocându-mă la multe întrebări, multe răspunsuri, la scrierea unor articole pe care nu le-am cules de pe deal, ci a trebuit să mă concentrez pentru a le întocmi cât mai bine  ca să vă fie pe plac. Astfel mi-am ținut mintea trează,  gândirea în formă, limbajul sub control, respectul, despre care voi vorbi întru-un alt articol, la locul de frunte, iar afectivitatea am împărtășit-o cu voi, oferindu-vă fiecăruia câte un strop. Cred că  fiecare participant la acest „ospăț” a trecut printr-o asemenea evoluție a persoanei sale. E lăudabil! Nu? Este un lucru minunat, chiar dacă gusturile noastre diferă. Unii au scris ample povestiri, publicând rând pe rând câte un episod, ținându-ne cu sufletul la gură până la apariția altui episod, curioși fiind să vedem ce se mai întâmplă. Alții mai practici scriu scurt și cuprinzător. Încep să le urmez și eu exemplul, scriind articole mai scurte, ca să nu plictisesc cititorii care să treacă doar cu vederea peste ele, obicei pe care-l aveam în studenție. Trebuia să citim mult și timpul nu ajungea. Îmi formasem dexteritatea de a reține doar idei principale din fiecare pagină și frunzărind filă cu filă, terminam repede de citit o carte. Cunoșteam esențialul, dar pierdeam imaginile artistice, expresiile lăudabile, calitatea stilului, etc.., tot ceea ce îți oferă o lectură așezată, nu ca cea în goana calului.

În tot acest timp, m-am bucurat împreună cu voi, am râs împreună cu voi, am plâns împreună cu voi, când era vorba despre dispariția unui membru din familie, a unui animal îndrăgit, o disperare scrise cu lacrimi în ochi de cei care treceau printr-o asemena situație și citite de mine cu aceleași lacrimi de părere de rău. Am dat speranțe și curaj celor care sufereau făcând tot pasibilul de a-mi alege cuvintele în așa fel ca să mă simtă aproape de ei. La rându-mi m-am bucurat de aceeași atitudine din partea voastră, a celor care mi-ați trimis o rază de lumină când aveam  atâta nevoie de ea. Trecând prin momente dificile,prin necazuri, dezamăgiri, apărute ca din senin, deși nu vi le făceam cunoscute, primeam videoclipuri de la unii dintre voi cu scene vesele ,cu melodii plăcute, care îmi alungau gândurile negre și atunci motivam în mintea mea existența telepatiei, chiar și în cadrul blogosferei. Ar fi multe de spus privind activitatea noastră în acești 6 ani, dar după cum am promis, mă opresc aici , ca să nu vă plictisesc.

Luându-mi în serios rolul de gazdă a „ospățului ideilor”, închei mulțumindu-vă că m-ați vizitat, că m-ați primit pe paginile voastre, că ați îmbogățit „ospățul” prin tot ce ați scris și ridic paharul în cinstea celor care au trecut pe aici,celor care sunt prezenți, celor care vor mai veni, spunându-le tuturor: Bine ați venit!

„Pământul viu”

Sub acest titlu apare în Fălticeni revista de dialog cultural. Răsfoind-o, nu te afli în situația dragostei la prima vedere, dar insistând să-i pătrunzi conținutul, te atrag ca un magnet atât titlul cât și mesajul ei afișat pe prima pagină, acesta fiind necesitatea regenerării oamenilor ca ființe sociale, mesaj ce străbate ca un fir roșu  mai tot conținutul revistei.

În realizarea acestui mesaj, pe lângă altele, un rol important are arta care prin capodoperele sale trezește în noi admirația pentru frumos, bine și adevăr, atât de benefică într-o lume alertă a zilelor noastre. În perceperea acestor valori artistice, o menire deosebită revine organelor noastre de simț care în articolul „Interetorica senzorială” sunt personificate și într-un mod hazliu, ce degajă mult umor sunt ironizate, pentru că în loc să ne conducă în a percepe ceea ce trebuie să percepem, ne derutează la fel ca și realitatea , uneori. Iată cum sunt prezentate: Ochiul drept:” Eu văd în fiecare zi, cum oamenii nu mai au curajul să se privească unul pe altul. Voi știți ce-nseamnă asta? S-a dus umanitatea pe apa Sâmbetei, amici”. Urechea stângă: „Nici nu mai știu cum e să te bucuri de muzica aia liniștitoare pe care o ascultam împreună înainte să adormim. Tot circuitul meu interior și-a pierdut sensul. Ce bine ar fi fost să nu mai fiu ureche…Că doar tu și numai tu înțelegi  ce-i în capul vorbelor tale. Înțelegi, băi organ smotocit în ceară? Sau te-ai înfundat de tot?” Creierul:”Voi, cred că v-ați scurtcircuitat într-o altă direcție, măi ceată de organe…Eu trebuie să fiu manager peste 86 miliarde de neuroni și să fac ordine în tot haosul ăsta al umanității, iar voi nu vă puteți duce târâiala de zi cu zi.”

Cum fiecare are un crez, cu atât mai mult artiștii au crezul lor, după cum și-l prezintă pictorul de icoane: „Când ești naiv și te încrezi în puterile tale, lucrezi și nu-ți iese nimic. Trebuie să fii în comuniune cu Dumnezeu. Trebuie să te păstrezi în această stare. Icoana este o cale către Dumnezeu.” Revista nu neglijează nici prolemele educaționale, fiindcă schimbările profunde în toate domeniile din societatea contemporană presupun și o reformă privind educația. Elevul nu trebuie să fie doar un receptor pasiv de informații, ci un actor activ în procesul de învățământ. Tinerii trebuie să se implice în cercetare, în crearea de proiecte, să-și formeze abilitatea de comunicare în țară și în afară, comunicarea fiind directiva importantă pentru succesul de viitor.

Nici îndrăgostiții de locuri istorice  nu se lasă mai prejos. Orașul Suceava, fiind situat în regiunea apariției revistei, este avantajat, scriindu-se despre Muzeul de istorie al Bucovinei, Muzeul Satului Bucovinean,Festivalul de Artă medievală „Ștefan cel Mare”, acesta fiind unic în S,E. Europei.Ce să mai spunem despre navigatorii pasionați care își povestesc peripețiile din navigațiile pe zeci de mile spre diferite locuri exotice.?!

În concluzie, revista este un fel de enciclopedie în miniatură care oferă de toate pentru toți.Cei care o citesc nu-și pierd timpul, ci dimpotrivă au multe de câștigat, datorită varietății de informații așternute pe paginile ei; și chiar mai mult: cei care doresc să colaboreze la această revistă să-și încerce norocul.

 

Aprilie

Este luna care ne întâmpină cu Ziua păcălelilor, ca să ne atenționeze că suntem atât de pricepuți la ele. Și suntem. Îi păcălim pe cei din jur, ne păcălesc și ei, iar uneori ne păcălim singuri. Dacă am rămâne doar la acest tip de păcăleli nevinovate și hazlii, care nu fac altceva decât să ne înveselească, n-ar fi rău.

Ce ne facem însă  dacă ne întâlnim cu păcălelile serioase, care ne influențează viața în rău, făcute intenționat cu acest scop, apropiate de ceea ce se cheamă manipulare? În aceste manipulări, suntem conduși din umbră ca într-un război hibrid ce poate fi la fel de periculos ca și războiul clasic. Cuvântul poate deveni o armă manevrând destine și ucigând la propriu și în masă, așa cum se explica într-o emisiune „În premieră” pe care am urmărit-o cu puțin timp în urmă. În acea emisiune s-au prezentat manipulări din toate timpurile și  la diferite popoare, nu numai la noi, din cauza cărora au avut loc războaie, ca cel din Bosnia Herțegovina, din 1972, care s-a încheiat cu 100.000 de morți și spargerea Iugoslaviei. Au avut toți de suferit; sârbii, croații, bosniecii. Alții, în alte regiuni, au fost manipulați prin vorbe blânde pentru a primi cianură ca să se sacrifice de dragul unei false credințe, propovăduită de cei care le doreau moartea în masă. A fost o scenă îngrozitoare să vezi părinți forțându-și copiii să primească cianura, spunându-le că le va fi bine, iar  cei care în ultima clipă și-au dat seama că s-a pus la cale o manipulare periculoasă și au refuzat să mai primească otrava, cu vorbe mai puțin blânde și mai mult aspre au fost forțați s-o ia, de cei care inițiaseră măcelul. După câteva minute, scena s-a încheiat  cu un câmp de morți: bărbați, femei, bătrâni, dar mai ales copii! Groaznic când există o lume nebună! nebună! nebună!

La noi, Revoluția din Decembrie 1989 s-a pornit tot de la manipulare. S-a început prin mesaje alarmante la T,V.că ne-au invadat teroriștii, că apa e otrăvită pentru public. Această informație a venit ca un adevăr, mai ales că pe atunci aveam ca singură sursă de informație, T.V. Ieșirile  oamenilor în stradă, din februarie anul acesta împotriva ordonanței nr. 13 au avut la bază  iarăși o manipulare, așa cum s-a explicat la televizor. Câteva persoane din partidele de opoziție au ieșit în piață, au început să strige că” i-a nenorocit guvernul”, și-au chemat prin telefoane mobile rude, prieteni, cunoscuți. Aceștia au venit urgent la locul de întâlnire, parcă ar fi luat foc România, anunțând și ei pe alții și în câteva ore s-au adunat tot mai mulți. Vestea s-a răspândit fulger și din zi în zi,numărul protestatarilor era tot mai mare. În final, s-a dovedit că protestul nu-și avea rostul.Faptul că însuși președintele țării a fost printre promotorii acestei acțiuni este de regretat. Păcat! Mare păcat când avem asemenea conducători! Să mai așteptăm la cei din afară să nu ne manipuleze, dacă cei dintre noi fac asemenea lucru?!

O altă caracteristică a acestei luni, o constituie surprizele cu care vine. După zile frumoase, însorite de primăvară, urmează,  zile cu vânt, mohorâte, friguroase, cu ploi, lapoviță și ninsoare.Adesea zambilele de toate culorile sunt acoperite de zăpadă ca și  crengile în floare ale pomilor.

Cu toate acestea să n-o privim cu ochi răi, că această lună are și părți bune, mai ales prin sărbătorile  pe care ni le aduce, cum ar fi ziua Sfântului Gheorghe importantă pentru cei ce se ocupă cu agricultura și grădinăritul care știu că cel mai prielnic moment de semănat diferite semințe  este cel din preajma acestei zile. Cea mai importantă sărbătoare este cea a  Sfintelor Paști, precedată de ziua Întrării Domnului în Ierusalim, Floriile. Aceste sărbători constituie farmecul lunii aprilie prin tradițiile lor frumoase, care se păstrează de veacuri. La Florii, oamenii merg cu flori la biserică și primesc la sfârșitul slujbei ramuri de salcie pe care  le așează la porți ,la uși, la icoane. Sărbătoarea mult așteptată de români și nu numai  este Paștele. Nu pot cuprinde în câteva cuvinte  semnificația, toată frumusețea acestei sărbători, cu obiceiurile, cu toate simțămintele noastre în acele  zile sfinte. Citind însă aceste câteva rânduri, care sper să vă transpună, pentru un moment, într-o zi de Paște, imaginația vă va fi mult mai bogată decât  cele redate aici.

Să parcurgem această lună cu bucurie, să petrecem cum se cuvine sărbătorile ei,să ne amuzăm în prima zi a lui Aprilie, dar să fim foarte atenți la probabile manipulări,pentru că nu avem numai prieteni, nici în țară, nici în afară.

Luând lumina sfântă, / Lucind miraculoasă!, / Cu lumânări aprinse / Să  ne-ndreptăm spre casă, /  În Noaptea  Învierii cea binecuvântată, / Cu liniște în suflet / Și inimă curată.               Să aveți un Paște fericit!

 

 

Viața, cel mai exigent examen cu care ne confruntăm

Acest examen se deosebește de celelalte, fiindcă nu permite nici fițuici, nici copiat, nici corigențe. Cu atât mai mult nu permite să rămâi repetent, că viața merge înainte, nu așteptă și trebuie să mergi în ritmul ei, că dacă ai pierdut momentul potrivit, vei pierde și ultimul tren în direcția spre care ea te invită să mergi, și atunci , vorba zicalei „ai rămas de căruță”.

Cu alte cuvinte, viața îți interzice să lași lucrul de azi pe mâine, aidoma aforismului celebrului medic Hipocrat, supranumit părintele medicinii, „Ars longa,vita brevis” („Arta e lungă, viața e scurtă”). Această versiune latină a fost întrebuințată de-a lungul vremii ca un sfat, ca un îndemn, atunci când vrei să spui cuiva să se grăbească, fiindcă timpul este scurt și sunt multe de făcut. Dacă pe unii elevi copiatul îi mai ajută, la acest examen al vieții, lucrurile stau cu totul și cu totul altfel. E  clar că poți lua ca model pe un om pe care îl admiri pentru valorile lui morale, pentru realizările muncii, dar în niciun caz nu-l poți copia, fiindcă fiecare avem structura noastră fizică și psihică în care trebuie să ne încadrăm. De pildă, îți place un cântăreț și ai vrea să fii ca el, numai că nu-l poți imita, dacă nu ai talentul său, vocea sa. Și dacă te-a mai atras un îmbogățit prin mijloace necinstite și-ți trece prin cap  să fii la fel ca el, neavând tupeul, nesimțirea lui, te-ai dus pe râpă la vale; în loc să te înalți, ai căzut de pe prima treaptă a acestui demers.

Atunci ce-i de făcut ca să reușești la acest examen? Trebuie să te bazezi pe tine însuți, pe pregătirea și pe forța ta de a depăși orice obstacol ce ți se ivește în cale. În ciuda tuturor vicisitudinilor, a oricăror amărăciuni, viața este totuși frumoasă și merită să fie trăită. Dacă ne gândim și la dictonul „Memento mori”, („Viața omului e trecătoare”), de ce să nu profităm cât mai existăm, unii mai mult timp, alții mai puțin.să ne-o facem frumoasă și de folos pentru noi și pentru cei din jur?

Ușor nu este, dar trebuie să luptăm pentru viață, după cum susțin atâția învățați.Marele grec Euripide spunea „Viața noastră e o luptă”. Ideea a fost reluată de scriitori celebri. „Ma vie est un combat”. („Viața mea este o luptă”) afirma Voltaire, iar Goethe în poezia „Intrare” , susținea: „Căci eu am fost om/ Și asta înseamnă să fii luptător”. Filozoful latin Seneca scria: ” Vivere militare est”. ( „A trăi  înseamnă a lupta”). La noi, George Coșbuc în poezia „Lupta vieții”, vine cu aceeași idee: „O luptă-i viața, deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor”.

 

1 Martie 2017, un bun augur pentru reușită în viață!

Rațiunea poate salva România

Mă doare inima când văd ce se petrece în România. Trăim momente extrem de dificile, țara fiind împărțită în două:Unii protestează de câteva zile în Piața Victoriei, din cauza ordonanței emisă de guvern și continuă să protesteze,chiar dacă aceasta a fost abrogată, cerând acum demisia guvernului. Înseamnă că pentru cei care au pierdut alegerile din decembrie, ordonanța nu a fost decât un pretext pentru a-și arăta revolta. Cealaltă parte, până acum tăcută, majoritatea românilor care au votat alianța P.S.D.- A,L.D.E a venit și ea în ultimul timp să protesteze la Palatul Cotroceni, indignați că președintele țării nu-i consideră ca făcând parte din „poporul lui”, cerându-i demisia.

De fapt președintele țării, imediat după alegeri, a promis că va duce război împotriva celor aleși și îl duce punând bețe în roate mersului bun al activității guvernului: acceptarea cu întârziere a premierului, a bugetului, că de aceea a fost emisă la o oră târzie ordonanța despre sare se face atâta caz, participarea la protestele din stradă, stârnind prin această atitudine pe unii împotriva celorlalți, în loc să-și exercite atribuția pe care o are de mediator între instituții, între stat ți societate, și altele care sunt cunoscute. Acestea toate au dus la dezbinarea oamenilor.

Se impune ca acum și unii și alții, care sunt factori de decizie, să se așeze la masa dialogului, fără ambiții, fără prejudecăți, să ia măsurile necesare pentru încetarea protestelor, pentru o Românie unită, pentru ca liniștea să se așeze în țară, ca guvernul să-și continuie activitatea de aplicare a programului de guvernare spre binele poporului și al țării. Sper ca și președintele țării să vină în Parlament cu un asemenea mesaj, fiindcă numai rațiunea poate salva România din situația în care se află.

Un nou an, un nou parlament, un nou guvern

Acțiunile care au dus la aceste importante înnoiri, prin felul în care s-au desfășurat, au confirmat zicala „câinii latră, ursul merge”. Toate partidele  mai vechi sau mai noi s-au aventurat într-o luptă acerbă pentru putere, numai că unele au deraiat de la atitudinea pe care ar fi trebuit s-o aibă pentru acest scop foarte important, pierzându-se în declarații nefondate, critici nejustificate ale unora împotriva celorlalți.

Singurul partid, P.S.D., de fapt cel mai mare și cu o experiență în a conduce o țară, a intuit ce are de făcut. Sub conducerea lui Liviu Dragnea, n-a luat în seamă toate aceste critici, vorbe răutăcioase, defăimări la adresa lui, ci și-a văzut de scopul său ca și când „câinii latră, ursul merge”. Și-a organizat din timp activitatea mergând în teritoriu pentru a cunoaște nevoile oamenilor, a început să lucreze la programul de guvernare ținând seama de realitatea din țară, program la care au colaborat mai mulți membri din partid, chiar și specialiști din unele domenii, pentru a nu se face greșeli. Mai primea câte o săgeată de la un partid sau altul, în special de la P.N.L.al cărui scop fățiș propagat în campania electorală era lupta ca P.S.D. să nu ajungă la guvernare, îndemnând și pe oameni să nu-l voteze. Dacă acesta mai poate fi un scop electoral, rămâne să vă spuneți părerea!!! P.S.D. fiind preocupat de realizarea unui bun program de guvernare, n-a reacționat, ca și când „câinii latră, ursul merge”. A fost acuzat că nu spune numele premierului pe care trebuia să-l propună. Atât s-au frământat toți să afle acest nume. Ar fi fost firesc să se știe din timp, ca într-o țară normală, dar la noi s-a procedat așa  pentru ca cel propus să nu fie o posibilă țintă a D.N.A,-lui. Era oare drept să i se reproșeze  acest fapt de către unele partide care n-au fost în stare să-și aleagă un premier din rândurile lor, ci au apelat la vecini?; P.N.L. la Dacian Cioloș, P.R.U. la Victor Ponta, bazându-se pe notorietatea acestor oameni care le-ar fi adus voturi. P.S.D. le-a spus că nu  fac bine, dar alegerea era a lor, așa că și-a văzut de treburile sale, ca și când „câinii latră , ursul merge”.

Când s-a votat programul de guvernare al alianței P.S.D.-A.L.D.E. în Parlament, nici atunci partidele din opoziție n-au înțeles sau n-au vrut să înțeleagă eșecul lor și că românii în marea lor majoritate au fost de partea Alianței P.S.D.-A.L.D.E. dându-i un vot de încredere covârșitor. În plină ședință, cu toate că se terminase campania electorală, cei din această alianță,în frunte cu Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au fost atacați; ba că Dragnea taie și spânzură în partidul său, ba că și-a alcătuit singur programul de guvernare. Chiar dacă ar fi fost așa, ce este rău în asta? Bravo lui! L-a dus mintea. Ce bine ar fi dacă am avea cât mai mulți bărbați ca el în țară; ba că A.L.D.E. cu C.P.Tăriceanu nu au au venit cu propuneri de dreapta în programul de guvernare, deși ele se regăsesc acolo, ba că pesediștii sunt niște mincinoși că au venit cu atâtea promisiuni ca să atragă electoratul, dar nu vor avea bani ca să le susțină, etc..

Cu toate acestea, în seara în care au depus jurământul , miniștrii împreună cu premierul Sorin Grindeanu s-au dus la Palatul Victoria și chiar a doua zi dimineața și-au intrat în pâine, mai bine zis în rolul lor, de parcă ar fi lucrat acolo de când lumea.În timp ce criticile nu încetau, ca și când „câinii latră, ursul merge”, din primele zile de guvernare, se implementau promisiunile făcute românilor pe bandă rulantă, conform calendarului întocmit, începând cu cele care vor intra în vigoare de la data de 1  februarie, printre care:creșterea salariului minim la 1450 de lei, majorarea cu 20% a salariului din administrația locală,majorarea cu 50% a venitului actorilor și artiștilor, creșterea pensiei minime de la 400 lei la 520 de lei, introducerea transportului gratuit pe C.F.R. pentru studenți, și altele….

După cum se poate observa, guvernul a pornit cu dreptul și hotărât pe drumul responsabilității pe care o are, a gestionat impecabil starea de urgență privind rezolvare capriciilor iernii, a implementat primele măsuri din programul său,chiar din primele zile de guvernare, pentru care trebuie aplaudat.De aceea am încredere  că-și va duce la bun sfârșit mandatul, depășind toate greutățile ce-i stau în cale, printre care lipsa în buget a 10 miliarde de lei, despre care se vorbește, lăsată moștenire de la partidul tehnocraților în frunte cu Dacian Cioloș. Va reuși să-și îndeplinească programul de guvernare pentru binele nostru și al țării. Să fie receptiv la toate observațiile și criticile bine intenționate, nu ca cele lipsite de un suport rațional spuse de unii și de alții doar ca să se afle în treabă, să ia imediat măsurile necesare pentru rezolvarea oricărei nereguli, fiindcă în asemenea situație, se impune valabilitatea zicalei: „nu lăsa lucrul de azi pe mâine!”Sper să trăim mai bine. Doamne ajută!