Arhivele lunare: Ianuarie 2016

S-a stins încă o licărire a demnității românești

Standard

descărcare (2)Ne amintim de Maria Cociorvan din Nordul Bucovinei și de cele ce i s-au întâmplat în anul trecut, când într-o dimineață pe când își lua medicamentele, find bolnava cu inima, au intrat mascații la ea în casă, au urcat-o într-o mașină și a fost dusă la D. N. A. în București.

Sărmana femeie de peste 70 de ani, uluită de ce i se întâmplă, îi întreba pe cei care o ridicaseră unde o duc și pentru care motiv. Din răspunsurile lor evazive și acuzatoare, n-a prea fost lămurită. Ajunsă la D. N. A., s-a mai  dezmetecit puțin când a aflat că este acuzată pentru că ar fi cumpărat influență de la un judecător din Rădăuți, dând mită ouă, găini și o mie de euro.  Când a auzit de mia de euro, a rămas și mai șocată întrebând de ce i se pune în cârcă mia de euro ei, care trăia modest, abia descurcându-se cu cele câteva păsări de pe lângă casă? La insistența de a-și recunoaște vina picată pe ea ca din senin, femeia prinde curaj și nu cedează în fața acestui abuz apărându-și cu dârzenie dreptatea refuzând să semneze, arătându-se fermă împotriva sistemului. Probabil de aceea, după audieri, a fost lăsată la poarta D.N.A. fără bani, fără mâncare, la sute de kilometri de casă, fără mijloc de transport. descărcare (3)Poate fi un abuz mai mare decât acesta? Poate fi o umilință mai mare ca aceasta? Poate fi o fărădelege ca cea îndreptată împotriva aceste femei bolnave și mai ales complect nevinovate?Noroc că în acest moment deplorabil, a întâlnit-o un avocat din Rădăuți, căruia i s-a făcut milă de ea și i-a dat bani să-și cumpere bilet pentru a merge  până acasă.

Cu puțin timp în urmă, Maria Cociorvan s-a stins din viață din cauza bolii de care suferea la care s-a adăugat marea durere ce o măcina privind nedreptatea ce i s-a făcut.”A murit un om simplu, dar cu o inimă mare”, așa cum se exprimă ziariștii de la Antena 3 care o îndrăgiseră și o respectau foarte mult pentru bunătate, pentru răbdare, pentru curajul de a lupta împotriva sistemului, pentru felul ei de a fi, de a vorbi, dând dovadă de multă înțelepciune. Expresia ei rămâne proverbială: „În țara aceasta, trebuie schimbată și mătura!”

Cu ea s-a stins încă una din licăririle demnității românești, istoria poporului nostru fiind bogată în asemenea exemple. Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Anunțuri