Arhivele lunare: iunie 2019

O poveste de viață impresionantă

Standard

M-a impresionat atitudinea Cristinei din Brașov, mamă a patru copii, prin dragostea revărsată asupra odraslelor ei, cu toate condițiile grele de viață în care trăia această familie.

După o copilărie nefericită, Cristina cu soțul ei au intrat în viață pășind cu multă încredere, dar tot greu le-a fost. Locuiau într-o singură cameră modestă întreaga familie, cei doi soți și cei patru copii.Soțul nu-și găsise un loc de muncă, deși îl căutase, nimeni nu i-l oferise.  Neavând nicio posibilitate să-i hrănească pe copii, într-una din zile , a furat o bucată de salam, ca să le dea să mănânce, A fost prins și condamnat cu închisoare. Cristina rămânând singură cu copiii își continua calvarul vieții având grijă  să fie curați, ordonați, fiind tot mai apropiată de ei, privindu-i ca pe cel mai de preț buchet de flori.Nu i-a abandonat, n-a renunțat la niciunul dintre ei, așa cum procedează  unele mame, când nu mai au ce face;  îi trimit la casa de copii, sau îi dau spre adopție altor familii, chiar își părăsesc soțul lăsându-i în seama lui. ca ele să-și ușureze viața. Această familie aveau liantul iubirii care a ținut-o unită. I-am văzut când au fost prezentați la televizor și mi-am dat seama de câtă afecțiune reciprocă există între ei. Cu lacrimi în ochi vorbeau despre tatăl lor care nu era cu ei exprimându-și dorința de a fi toți împreună. Când s-au mutat în apartamentul ce li s-a oferit, cu toată bucuria pe care au avut-o, gândul lor s-a îndreptat spre tatăl, așteptându-l să vină să se bucure toți, iar acesta auzind vestea cea bună aflându-se în închisoare, a plâns de bucurie.

Ce poate fi mai înălțător în asemenea momente dramatice, decât iubirea care sensibilizează inimile oamenilor!? Ce bine ar fi ca  iubirea să se regăsească în inimile tuturor românilor! Nu ne-am mai urî unii pe alții cum ne urâm acum. Pentru ce? Pentru putere, pentru orgolii, pentru îmbogățire, pentru răzbunare care nu duc la nimic bun?!? E bine să ne amintim, mai ales în situația în care ne aflăm azi, că” Unde iubire nu e, nimic nu e!”