Arhivele lunare: decembrie 2020

Nu te da bătut niciodată!

Standard

Uneori chiar cele necuvântătoare ne servesc ca exemple, după cum s-a întâmplat cu un măgar bătrân care a căzut într-un puț ce secase.

Fermierul nemilos s-a gândit să-l îngroape pe măgar în puțul vechi în care căzuse , să-și sape un nou puț, și să-și cumpere un măgar mai tânăr. Zis și făcut, Fermierul și ai săi au pus mâna pe lopeți. Dându-și seama ce-l așteaptă, măgarul a început să ragă din răsputeri, după care, spre uimirea tuturor, a amuțit.. El scutura fiecare bulgăre de pământ care-i cădea în spinare și-l bătătorea sub picioare. După o vreme, istețul animal a ajuns sus și a sărit din puț.

Se întâmplă câteodată ca un bulgăre care a căzut și ți-a tăiat calea să-ți fie o treaptă pe care mult mai ușor să te ridici.  De multe ori frica ne seacă de putere. Nu trebuie s-o lăsăm să ne stăpânească și să ne frâneze. Trebuie să cercetăm dacă ne amenință vreun pericol, sau pur și simplu , din greșeală, a pornit o alarmă falsă.

Dacă nu există un pericol real, trebuie să uităm de frică și să trăim normal!