Arhive pe categorii: Bine ați venit!

De șase ani împreună

Standard

Ca ieri a fost acel frumos început,apariția blogului meu,(23 mai, 2011), pe care mi l-am dorit ca pe un „ospăț al ideilor”. În acești câțiva ani, am avut atâtea și atâtea de învățat, atâtea și atâtea bucurii pe care le-am împărtășit cu toți participanții la acest „ospăț”.

S-au scris articole interesante, comentarii frumoase, unele pornite din suflet. Au existat dezbateri de idei, păreri diferite, unele năstrușnice, altele controversate, destăinuiri privind viața socială, sau viața individuală a fiecăruia dintre noi. Așa am ajuns să ne cunoaștem virtual, ca făcând parte din această blogosferă, o adevărată și interesantă familie. Eu am reușit să cunosc, cât de cât, profilul fiecărui participant la acest „ospăț al ideilor”. Din prestația făcută, mi-am dat seama ce fel de om  este fiecare. Și toți sunteți oameni minunați! Toate acestea mi-au trasat o nouă perspectivă provocându-mă la multe întrebări, multe răspunsuri, la scrierea unor articole pe care nu le-am cules de pe deal, ci a trebuit să mă concentrez pentru a le întocmi cât mai bine  ca să vă fie pe plac. Astfel mi-am ținut mintea trează,  gândirea în formă, limbajul sub control, respectul, despre care voi vorbi întru-un alt articol, la locul de frunte, iar afectivitatea am împărtășit-o cu voi, oferindu-vă fiecăruia câte un strop. Cred că  fiecare participant la acest „ospăț” a trecut printr-o asemenea evoluție a persoanei sale. E lăudabil! Nu? Este un lucru minunat, chiar dacă gusturile noastre diferă. Unii au scris ample povestiri, publicând rând pe rând câte un episod, ținându-ne cu sufletul la gură până la apariția altui episod, curioși fiind să vedem ce se mai întâmplă. Alții mai practici scriu scurt și cuprinzător. Încep să le urmez și eu exemplul, scriind articole mai scurte, ca să nu plictisesc cititorii care să treacă doar cu vederea peste ele, obicei pe care-l aveam în studenție. Trebuia să citim mult și timpul nu ajungea. Îmi formasem dexteritatea de a reține doar idei principale din fiecare pagină și frunzărind filă cu filă, terminam repede de citit o carte. Cunoșteam esențialul, dar pierdeam imaginile artistice, expresiile lăudabile, calitatea stilului, etc.., tot ceea ce îți oferă o lectură așezată, nu ca cea în goana calului.

În tot acest timp, m-am bucurat împreună cu voi, am râs împreună cu voi, am plâns împreună cu voi, când era vorba despre dispariția unui membru din familie, a unui animal îndrăgit, o disperare scrise cu lacrimi în ochi de cei care treceau printr-o asemena situație și citite de mine cu aceleași lacrimi de părere de rău. Am dat speranțe și curaj celor care sufereau făcând tot pasibilul de a-mi alege cuvintele în așa fel ca să mă simtă aproape de ei. La rându-mi m-am bucurat de aceeași atitudine din partea voastră, a celor care mi-ați trimis o rază de lumină când aveam  atâta nevoie de ea. Trecând prin momente dificile,prin necazuri, dezamăgiri, apărute ca din senin, deși nu vi le făceam cunoscute, primeam videoclipuri de la unii dintre voi cu scene vesele ,cu melodii plăcute, care îmi alungau gândurile negre și atunci motivam în mintea mea existența telepatiei, chiar și în cadrul blogosferei. Ar fi multe de spus privind activitatea noastră în acești 6 ani, dar după cum am promis, mă opresc aici , ca să nu vă plictisesc.

Luându-mi în serios rolul de gazdă a „ospățului ideilor”, închei mulțumindu-vă că m-ați vizitat, că m-ați primit pe paginile voastre, că ați îmbogățit „ospățul” prin tot ce ați scris și ridic paharul în cinstea celor care au trecut pe aici,celor care sunt prezenți, celor care vor mai veni, spunându-le tuturor: Bine ați venit!

Anunțuri

Viața, cel mai exigent examen cu care ne confruntăm

Standard

images-4Acest examen se deosebește de celelalte, fiindcă nu permite nici fițuici, nici copiat, nici corigențe. Cu atât mai mult nu permite să rămâi repetent, că viața merge înainte, nu așteptă și trebuie să mergi în ritmul ei, că dacă ai pierdut momentul potrivit, vei pierde și ultimul tren în direcția spre care ea te invită să mergi, și atunci , vorba zicalei „ai rămas de căruță”.

Cu alte cuvinte, viața îți interzice să lași lucrul de azi pe mâine, aidoma aforismului celebrului medic Hipocrat, supranumit părintele medicinii, „Ars longa,vita brevis” („Arta e lungă, viața e scurtă”). Această versiune latină a fost întrebuințată de-a lungul vremii ca un sfat, ca un îndemn, atunci când vrei să spui cuiva să se grăbească, fiindcă timpul este scurt și sunt multe de făcut. images-5Dacă pe unii elevi copiatul îi mai ajută, la acest examen al vieții, lucrurile stau cu totul și cu totul altfel. E  clar că poți lua ca model pe un om pe care îl admiri pentru valorile lui morale, pentru realizările muncii, dar în niciun caz nu-l poți copia, fiindcă fiecare avem structura noastră fizică și psihică în care trebuie să ne încadrăm. De pildă, îți place un cântăreț și ai vrea să fii ca el, numai că nu-l poți imita, dacă nu ai talentul său, vocea sa. Și dacă te-a mai atras un îmbogățit prin mijloace necinstite și-ți trece prin cap  să fii la fel ca el, neavând tupeul, nesimțirea lui, te-ai dus pe râpă la vale; în loc să te înalți, ai căzut de pe prima treaptă a acestui demers.

Atunci ce-i de făcut ca să reușești la acest examen? Trebuie să te bazezi pe tine însuți, pe pregătirea și pe forța ta de a depăși orice obstacol ce ți se ivește în cale. images-6În ciuda tuturor vicisitudinilor, a oricăror amărăciuni, viața este totuși frumoasă și merită să fie trăită. Dacă ne gândim și la dictonul „Memento mori”, („Viața omului e trecătoare”), de ce să nu profităm cât mai existăm, unii mai mult timp, alții mai puțin.să ne-o facem frumoasă și de folos pentru noi și pentru cei din jur?

Ușor nu este, dar trebuie să luptăm pentru viață, după cum susțin atâția învățați.Marele grec Euripide spunea „Viața noastră e o luptă”. Ideea a fost reluată de scriitori celebri. „Ma vie est un combat”. („Viața mea este o luptă”) afirma Voltaire, iar Goethe în poezia „Intrare” , susținea: „Căci eu am fost om/ Și asta înseamnă să fii luptător”. Filozoful latin Seneca scria: ” Vivere militare est”. ( „A trăi  înseamnă a lupta”). La noi, George Coșbuc în poezia „Lupta vieții”, vine cu aceeași idee: „O luptă-i viața, deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor”.descarcare-4

 

1 Martie 2017, un bun augur pentru reușită în viață!

Rațiunea poate salva România

Standard

descarcare-3Mă doare inima când văd ce se petrece în România. Trăim momente extrem de dificile, țara fiind împărțită în două:Unii protestează de câteva zile în Piața Victoriei, din cauza ordonanței emisă de guvern și continuă să protesteze,chiar dacă aceasta a fost abrogată, cerând acum demisia guvernului. Înseamnă că pentru cei care au pierdut alegerile din decembrie, ordonanța nu a fost decât un pretext pentru a-și arăta revolta. Cealaltă parte, până acum tăcută, majoritatea românilor care au votat alianța P.S.D.- A,L.D.E a venit și ea în ultimul timp să protesteze la Palatul Cotroceni, indignați că președintele țării nu-i consideră ca făcând parte din „poporul lui”, cerându-i demisia.

De fapt președintele țării, imediat după alegeri, a promis că va duce război împotriva celor aleși și îl duce punând bețe în roate mersului bun al activității guvernului: acceptarea cu întârziere a premierului, a bugetului, că de aceea a fost emisă la o oră târzie ordonanța despre sare se face atâta caz, participarea la protestele din stradă, stârnind prin această atitudine pe unii împotriva celorlalți, în loc să-și exercite atribuția pe care o are de mediator între instituții, între stat ți societate, și altele care sunt cunoscute.images-3 Acestea toate au dus la dezbinarea oamenilor.

Se impune ca acum și unii și alții, care sunt factori de decizie, să se așeze la masa dialogului, fără ambiții, fără prejudecăți, să ia măsurile necesare pentru încetarea protestelor, pentru o Românie unită, pentru ca liniștea să se așeze în țară, ca guvernul să-și continuie activitatea de aplicare a programului de guvernare spre binele poporului și al țării. Sper ca și președintele țării să vină în Parlament cu un asemenea mesaj, fiindcă numai rațiunea poate salva România din situația în care se află.

1 Decembrie, marea sărbătoare națională a României

Standard

 

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,

Țara mea de glorii, țara mea de dor?

Brațele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ți mare, mare viitor!

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,

Tânără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frăție

Ca a nopții stele, ca a zilei zori, 

Viață în vecie, glorii, bucurie, 

Arme cu tărie, suflet românesc, 

Vis de vitejie, fală și mândrie, 

Dulce Românie, asta ți-o doresc!”

ROMÂNIE, ȚARĂ DRAGĂ, SĂ-NFLOREȘTI ÎNTRU MULȚI ANI ÎMPREUNĂ CU GLORIOSUL TĂU POPOR ROMÂN!

 

Încă o pagină

Standard

images (29)Cu moțiunea de cenzură  împotriva guvernului,depusă de PNL , s-a înscris încă o pagină în istoria poporului nostru. Nimic deosebit. Au mai fost și alte asemenea moțiuni de-a lungul anilor, numai că motivele acestei moțiuni nu au fost justificate, iar momentul depunerii ei nu a fost cel mai potrivit, pentru care fapt, a fost respinsă.

Trebuie să recunoaștem că acest guvern este un guvern bun care și-a văzut de treburile sale. În primul rând a îndreptat multe neajunsuri din timpul guvernării anterioare a lui Traian Băsescu. Le cunoaștem cu toții, nu este cazul să le mai reamintesc. În al doilea rând a venit cu o viziune nouă asupra bunului mers al țării, ceea ce a presupus proiecte, măsuri corespunzătoare privind îmbunătățiri în domeniul sănătății, educației, vieții oamenilor, economiei…Nu este puțin lucru că și cei din afară recunosc că România a înregistrat cea mai mare creștere economică din țările U.E. Suntem într-un moment de stabilitate. Atunci de ce atâta grabă pentru înlăturarea lui? Președintele Klaus Johannis și-a exprimat acest deziderat încă de la învestitură când spunea că trebuie ca PNL să preia guvernarea pentru a avea guvernul său. Probabil era presat de partidul care îl sprijinise, dar nu trebuie să fie un președinte jucător așa cum a fost Traian Băsescu, ci să-și asume rolul de arbitru pentru puterile statului , așa cum prevede Constituția. Pe de altă parte, guvernul nu este al niciunui președinte cum s-a exprimat domnia sa, ci este al țării.PNL vrea cât mai repede să preia puterea și nu se lasă până ce nu va depune o nouă moțiune în toamnă. imagesVor reuși sau nu, rămâne de văzut, dar de ce atâta grabă? Vorba aceea:”țara arde și baba se piaptănă”. Să presupunem că prin absurd vor reuși și se va instala un nou guvern în care vor intra și oameni din PDL care până de curând au condus țara timp de 10 ani și am văzut cu ce ne-am ales. Va fi mai bine atunci? Eu cred că nu. În plus perioada ce urmează până la alegerile parlamentare va fi o pierdere pentru țară, o stagnare, fiindcă își încetează activitatea actualii guvernanți care cunosc bine ce au de făcut, își știe fiecare rolul pe care îl are, cu ce s-a confruntat și ce măsuri trebuie să ia, a dobândit o experiență în ale guvernării, deci toți se află, cum s-ar spune, în miezul problemelor și sunt înlocuiți de cei noi cărora le trebuie timp pentru a ști și a-și însuși toate acestea. Cui folosește această pierdere? Dacă folosește?! În niciun caz poporului.

Nu fac parte din niciun partid,dar gândesc la fel cum cred că gândesc majoritatea românilor ca guvernul să fie lăsat să-și termine mandatul, până în 2016, când alegerile parlamentare și așa îi va modifica forma. Să i se dea posibilitatea să ducă la îndeplinire tot ce și-a propus și a promis oamenilor , find singurul guvern care și-a urmărit programul de guvernare. Ca exemplu, încă o realizare recentă se concretizează în scăderea prețurilor la medicamente, începând cu data de 1 iulie 2015  La alegerile parlamentare, poporul, prin votul său își va impune voința și nu se va mai supăra nimeni, partidele nu se vor mai lupta între ele.  Nu știu de ce la noi , când lucrurile merg bine, hop! apare scandalul ca să le stopeze.E  mai bine să lăsăm mersul firesc al lucrurilor, vorba aceea: „Să dea Dumnezeu românilor mintea cea  de pe  urmă!”

„Dacă puterile sunt pe sfârșite”

Standard

descărcare (6)Am ajuns să citesc această carte scrisă de Konstantin V. Zorin, tradusă din limba rusă de Adrian Tănăsescu- Vlas printr-o întâmplare, o interesantă coincidență. În luna trecută, m-a prins o gripă păcătoasă care ca orice boală face ca puterile să-ți scadă. În timp ce mă luptam cu ea, o bună colegă, fără să știe prin ce treceam, mi-a recomandat printr-un mesaj telefonic această carte.Am râs în sinea mea, văzând că această recomandare venise la țanc. Am cumpărat-o.

Din cele citite până acum, îmi pare că este o carte plină de învățăminte,de sfaturi, de întâmplări, toate menite să ne aducă spre noi, să ne înțelegem pe noi înșine, să ne punem de acord cu ceea ce se petrece în jurul nostru. Se întâmplă uneori ca totul să ne meargă pe dos. Care dintre noi nu s-a izbit în viață de întâmplări ce par absurde, de reacții neadecvate, de stări ciudate care pe neașteptate ne dau peste cap ordinea obișnuită a vieții. Și puterile sunt pe sfârșite.Cu un minut înainte, cu o zi înainte, cu o lună înainte nimic nu prevestea necazul. Și atunci cum să ne întindem aripile sufletului? Sfatul autorului este: „Dacă v-ați născut fără ele, nu le împiedicați să crească, dacă sunt strânse, nu le împiedicați să se deschidă!” Pentru început trebuie să reducem la zero iritarea, ostilitatea, ciuda și celelalte emoții negative. Să privim lumea altfel. O viziune nouă asupra lucrurilor vechi ne permite câteodată să schimbăm o situație disperată și să ne oprim pe muchia prăpastiei. Aici ne pândesc niște greșeli pe care trebuie să le evităm și autorul ni le prezintă pe larg.

Prima greșeală constă în generalizare, aceasta fiind o roadă amară a orbirii noastre.Analizând problema pe bucățele separate, venim cu soluții înguste, rigide, chiar greșite.Dacă o vom aborda în mod creativ, vom descoperi ceea ce n-am observat înainte. Este ca și când am băga o cheie nepotrivită în încuietoarea ușii și o răsucim și o răsucim până stricăm încuietoarea, așa cum dorim unii dintre noi ca în viață să meargă cum vrem noi. Nu este mai bine să băgăm cheia potrivită și atunci ușa se va deschide fără nervi și fără efort?

A doua greșeală constă în ideile noastre preconcepute, în prejudecățile noastre, în așteptările noastre, în subiectivismul nostru.Lumea din jurul nostru reflectă propriul nostru eu. Pentru a ne convinge, autorul recurge la acest exemplu:descărcare (7) Nu departe de drum se afla un copac bătrân și uscat. Trecând pe acolo noaptea un hoț s-a speriat și a fugit, fiindcă l-a asemănat cu silueta unui polițist.Ziua trecând o mamă cu copilul său, acesta a început să plângă luându-l drept uriașul din povestirile mamei. Seara trece pe acolo un îndrăgostit care văzând copacul, a grăbit vesel pasul, considerându-l ca fiind iubita care îl aștepta. Copacul a rămas însă tot copac.

A treia greșeală constă în aceea că fiecare are propriile iluzii optice și proprii ochelari roz sau cenușii care reflectă lumina și întunericul. Îi idealizăm pe cei care îi iubim, fără să ne dăm seama de defectele lor.Se știe că îndrăgostiții își pierd capacitatea de analiză critică. Dacă obiectul adorației sale îl respinge pe cel îndrăgostit, îl cuprinde disperarea  mergând până la sinucidere.Nu degeaba se spune că „Dragostea e rea ; te îndrăgostești și de o purcea. De vină sunt ochelarii roz”.

Ca să evităm a patra greșeală, trebuie să ne gândim că viața este alcătuită în proporție de zece procente din ceea ce ni se întâmplă și în proporție de nouăzeci de procente din felul în care reacționăm. Ceea ce putem înlătura liniștiți nu ne poate controla.Pentru acest aspect, autorul vine cu următoare întâmplare: În palatul unui demnitar oriental exista o sală minunată ai cărei pereți, uși, podea, tavan erau făcute din oglinzi. Pe lângă asta pereții creau ecou. Dacă întrebai „Cine ești?”, vuia răspunsul „Cine ești?”, „Cine ești?”, „Cine ești?”…Odată în acea sală a intrat un câine și a încremenit de mirare,O haită întreagă de peste tot din oglinzi îl înconjura. A început să latre, să muște în aer, dar ecoul făcea și mai răsunător lătratul. Dimineața, servitorii au găsit câinele mort, înconjurat de nenumăratele reflecții ale  propriului cadavru. Nimeni nu-i făcuse vreun rău. Dar dacă ar fi dat prietenos din coadă și nu și-ar fi arătat colții? Rămânea în viață.

În sfârșit a cincea greșeală este aceea că adesea ne uităm în altă direcție decât în cea care trebuie, ca de pildă să privim cu credință către cer și autorul ne pune în fața altei imagini. Lângă un râu creștea un arin mare.Pe o ramură a lui, un poznaș atârnase un ulcior. Pescarii din sat au văzut ulciorul răsfrânt în apă și au răspândit zvonul că la fund este un ulcior cu o  comoară. Mulți s-au scufundat în apă, dar n-au găsit nimic, deși o vedeau limpede de pe mal.Odată a trecut pe acolo un călător și i-a întrebat ce caută. Sătenii i-au explicat și omul a izbucnit în râs: „Ulciorul atârnă deasupra capului vostru, iar voi îl căutați în fundul râului”, le-a spus el.

Am citit până acum doar câteva capitole și am avut ce învăța. Urmează celelalte cu multe și multe aspecte.Bazându-mă pe cât am citit, consider că esența cărții este concretizată în subtitlul ei, „Războiul și pacea omului cu el însuși”, iar mesajul în dictonul biblic: „Dacă veți avea credință în voi cât un bob de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta și nimic nu va fi vouă cu neputință”.(Matei 17, 29). Aceasta nu înseamnă că orice om care crede va putea muta muntele, ci numai acela care crede cu adevărat în Dumnezeu, aceasta fiind numai lucrarea lui Dumnezeu, grăuntele de muștar fiind grăuntele de comuniune cu Dumnezeu, adică locuirea lui Dumnezeu în firea omenească.

2014 in review

Standard

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2014 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

A New York City subway train holds 1,200 people. This blog was viewed about 5,700 times in 2014. If it were a NYC subway train, it would take about 5 trips to carry that many people.

Click here to see the complete report.