Arhive pe categorii: Bine ați venit!

Alergând după ambalaje frumoase, pierdem gustul vieții adevărate

Standard

De multe ori suntem obișnuiți să ne concentrăm pe cele exterioare care nu au prea mare importanță și neglijăm calitățile conținutului intern care este mult mai important.

Așa s-a întâmplat cu niște studenți care la 10 ani de la absolvirea facultății, au venit în vizită la profesorul lor de psihologie, După atâta timp de când nu se mai văzuseră, discuțiile s-au încins. Gazda le-a ascultat nemulțumirile privind greutățile vieții. Atunci le-a propus să bea împreună cafea. A adus tava cu ceștile,  atât simple cât și rafinate, din sticlă , porțelan, ceramică , cristal și ibricul cu cafea, invitându-i să-și ia câte o ceașcă;; după ce fiecare și-a luat ceașca, le-a turnat cafeaua spunându-le: Observ că au fost luate toate ceștile scumpe; din ceașcă ieftină nimeni n-a vrut să bea. Tocmai dorința de a avea ce-i mai bun este sursa problemelor voastre. Ceașca nu face cafeaua mai bună și mai aromată, chiar dacă v-ați ales cele mai scumpe cești uitându-vă care ce ceașcă și-a ales. Revenind la problemele voastre și făcând o comparație, viața este cafeaua, iar munca, banii, cariera, poziția socială și celelalte lucruri care vă îngrijorează sunt ceștile: doar instrumente pentru viață, Ceașca pe care o avem nu definește viața noastră și nu-i modifică valoarea, așa cum ați văzut;  nu face cafeaua mai bună sau mai aromată, fie că este din ceramică, fie că este din cristal.

Așa se întâmplă și când suntem concentrați pe cele exterioare, nu după calitățile conținutului intern, gustul vieții adevărate, care este mult mai important.

Inspirație instantanee, puerilă

Standard

 

Tesa (cățelușă) vine-n poieniță

Însoțită de-o fetiță,

Apare și-o albiniță

Ce zboară pe-o romaniță.

Romanița înflorește

Cu polen ea le stropește.

Tesa-i plină de polen,

Fetița de bun îndemn,

Albinița mulțumește,

Romanița le zâmbește,

Toate florile s-adună

Să le spună; „O zi bună!”

Râsul, medicamentul miraculos care îți va ușura durerea

Standard

Dacă s-ar vinde în farmacii, medicul ne-ar recomanda câteva pastile de râs în fiecare zi, chiar și atunci când te afli într-o situație dificilă și mai ales atunci.. Poți să râzi într-o supărare mare? Poți! Poți să râzi de tine și de viața ta nu plângându-ți de milă, ci ca un remediu ce îți va ușura durerea.

Cred că fiecare am râs de noi într-un moment de cumpănă și ne-am simțit atât de bine situându-ne într-o atmosferă de veselie uitând de cei care mai înainte fuseserăm atât de triști. Îmi amintesc de o astfel de întâmplare.O doamnă venise într-una din sărbătorile anului la biserică să se spovedească și să ceară sfatul preotului ce să facă pentru că soțul o înșela. A stat la rând printre ceilalți credincioși și când a ajuns în fața preotului care era  mai în vârstă și nu auzea prea bine, i-a mărturisit încet, printre altele:

– Părinte, ce să fac? Soțul meu mă-nșeală.

– N-am înțeles, răspunde preotul.

-Soțul meu mă-nșeală, rostește doamna mai tare.

-De boală?, întreabă preotul.

-Soțul meu mă-nșeală, adaugă doamna pe un ton și mai tare.

-Aaa! te înșeală? ridică și preotul tonul.

Auzind acest dialog, credincioșii, ce stăteau la rând, au izbucnit în râs și împreună cu ei doamna în cauză care a ieșit din biserică râzând cu lacrimi de ea, de viața ei, ușurată parcă de ce i se întâmpla, ne mai luând în seamă adevărata realitate.

Deci, dacă râsul este un medicament miraculos pentru sănătatea noastră, trebuie să-l folosim de câte ori este nevoie de el, așa cum procedăm cu celelalte medicamente pe care ni le recomandă medicul.

 

 

 

 

O poveste de viață impresionantă

Standard

M-a impresionat atitudinea Cristinei din Brașov, mamă a patru copii, prin dragostea revărsată asupra odraslelor ei, cu toate condițiile grele de viață în care trăia această familie.

După o copilărie nefericită, Cristina cu soțul ei au intrat în viață pășind cu multă încredere, dar tot greu le-a fost. Locuiau într-o singură cameră modestă întreaga familie, cei doi soți și cei patru copii.Soțul nu-și găsise un loc de muncă, deși îl căutase, nimeni nu i-l oferise.  Neavând nicio posibilitate să-i hrănească pe copii, într-una din zile , a furat o bucată de salam, ca să le dea să mănânce, A fost prins și condamnat cu închisoare. Cristina rămânând singură cu copiii își continua calvarul vieții având grijă  să fie curați, ordonați, fiind tot mai apropiată de ei, privindu-i ca pe cel mai de preț buchet de flori.Nu i-a abandonat, n-a renunțat la niciunul dintre ei, așa cum procedează  unele mame, când nu mai au ce face;  îi trimit la casa de copii, sau îi dau spre adopție altor familii, chiar își părăsesc soțul lăsându-i în seama lui. ca ele să-și ușureze viața. Această familie aveau liantul iubirii care a ținut-o unită. I-am văzut când au fost prezentați la televizor și mi-am dat seama de câtă afecțiune reciprocă există între ei. Cu lacrimi în ochi vorbeau despre tatăl lor care nu era cu ei exprimându-și dorința de a fi toți împreună. Când s-au mutat în apartamentul ce li s-a oferit, cu toată bucuria pe care au avut-o, gândul lor s-a îndreptat spre tatăl, așteptându-l să vină să se bucure toți, iar acesta auzind vestea cea bună aflându-se în închisoare, a plâns de bucurie.

Ce poate fi mai înălțător în asemenea momente dramatice, decât iubirea care sensibilizează inimile oamenilor!? Ce bine ar fi ca  iubirea să se regăsească în inimile tuturor românilor! Nu ne-am mai urî unii pe alții cum ne urâm acum. Pentru ce? Pentru putere, pentru orgolii, pentru îmbogățire, pentru răzbunare care nu duc la nimic bun?!? E bine să ne amintim, mai ales în situația în care ne aflăm azi, că” Unde iubire nu e, nimic nu e!”

Încă mai sper!

Standard

Anul Centenarului Marii Uniri mi-a dat speranța că ne va lumina mintea readucându-ne la eforturile și sacrificiile supreme ale înaintașilor noștri pentru binele acestei țării în care ne-am născut și trăim, că ne va deschide inima să simțim eroismul lor și să ne respectăm trecutul, dar n-a fost să fie așa.

Mintea ne este în nebuloasă, inima ne este închisă, în schimb vrajba, dușmănia, ura dintre noi sunt la cote maxime. Pentru ce? Pentru bani, pentru putere, pentru invidie din orgoliu, sau pentru toate acestea? După cum se spune, banii n-aduc fericire,, la putere, nu putem fi toți deodată, ci numai rând pe rând ,cei aleși de popor, iar invidia ne roade sufletul precum rugina. Și atunci se merită atâta vrajbă, atâta ură printre noi nutrind războiul nostru cu noi înșine? Ne plac toate acestea? Avem nevoie să ne războim când s-ar putea să fim amenințați din afară de un război mult mai groaznic? Nici acum  când România este pregătită și chiar bine pregătită cum au apreciat cei de la Bruxelles pentru preluarea președenției Consiliului Uniunii Europene, nu ne potolim: cu proteste  în stradă, cu încercări ale opoziției de răsturnarea guvernului, cu cei care denigrează țara în afară, să ne știe toată lumea cât de josnici suntem, ba mai mult alții au și votat împotriva țării noastre, de s-au mirat și străinii de atitudinea lor …….Pe deasupra, însuși președintele  țării blochează acțiunile guvernului punându-i piedici, tocmai acum, când are nevoie de drum liber, pentru a contribui din plin la cerințele ce se impun de către preluarea președenției Consiliului European, aceasta fiind cel mai important proiect pentru România.

Eu mă bucur și cred că toți ar trebui să ne bucurăm că România va prelua președenția rotativă a Consiliului Uniunii Europene și sper și îmi doresc să-și îndeplinească acest mandat de 6 luni, cu succes până la capăt, pentru un viitor bun al Europei, pentru binele  nostru, pentru mândria noastră națională. Și încă mai sper ca pe lângă aceste frumoase sentimente să se mai adauge și cele trezite de așteptatele sărbători de iarnă, ca împreună să ne deschidă inima tuturor românilor să ne facă mai buni, mai toleranți, mai dispuși pentru un dialog civilizat, mai înțelepți pentru o colaborare unanimă privind prosperitatea României. Încă mai sper!!! Doamne ajută!

O nouă primăvară

Standard

Primăvara este cel mai proaspăt anotimp al anului, fiindcă, după o perioadă de timp, retrezește la viață natura vitregită de anotimpurile anterioare.

A doua parte a toamnei i-a dezgolit pomii de frunze, i-a vestejit verdeața, i-a spulberat florile cu întreaga lor paletă de culori și de miresme, i-a alungat păsările călătoare… Și mai și, iarna geroasă i-a înghețat apele, cu vânturile puternice și cu viscolele i-a rupt crengile copacilor, pe unii chiar doborându-i la pământ, a diminuat animația oamenilor și a celorlalte viețuitoare, forțându-le să stea mai mult în adăposturile lor, singura frumusețe a ei fiind mantia albă a zăpezii cu care a acoperit totul , ca și când ar fi poruncit tuturor: stați cuminți până la primăvară!.

Primăvara înlătură toate aceste aspecte, aducând un suflu nou, reînviind întreaga natură: iarba încolțește și crește, și crește, muguri copacilor și ai pomilor se pregătesc pentru a da naștere frunzelor și florilor, câmpul se împodobește cu primele flori ale primăverii,  fluturii, adormiți până acum, își iau zborul din floare în floare,” prin pomi e ciripit și cânt”, că s-au întors păsările călătoare, apele își unduiesc valurile, Cerul este de un albastru profund pierzându-și mohoreala din timpul iernii. Soarele este mai darnic cu lumina și căldura sa.

Chiar și oamenii parcă devin alții: mai frumoși în ținuta lor de primăvară,mai veseli mai optimiști mai întreprinzători. Fiecare își face planuri pentru anul în curs: Ce va face la locul de muncă, cum își va pregăti copiii pentru viață, unde va merge în concediu….Dacă totul  se înnoiește, fie ca această primăvară  să ne facă și pe noi mai buni, să nu ne mai învrăjbim unii cu alții, să ne limpezească gândurile curate, să ne lumineze sufletul, ca să fim mai altruiști, mai înțelepți, mai uniți, mai luptători pentru binele acestei țări în care trăim, mai ales acum în anul centenarului Unirii.

O primăvară frumoasă, rodnică și gânduri pe măsură, vă doresc!

De șase ani împreună

Standard

Ca ieri a fost acel frumos început,apariția blogului meu,(23 mai, 2011), pe care mi l-am dorit ca pe un „ospăț al ideilor”. În acești câțiva ani, am avut atâtea și atâtea de învățat, atâtea și atâtea bucurii pe care le-am împărtășit cu toți participanții la acest „ospăț”.

S-au scris articole interesante, comentarii frumoase, unele pornite din suflet. Au existat dezbateri de idei, păreri diferite, unele năstrușnice, altele controversate, destăinuiri privind viața socială, sau viața individuală a fiecăruia dintre noi. Așa am ajuns să ne cunoaștem virtual, ca făcând parte din această blogosferă, o adevărată și interesantă familie. Eu am reușit să cunosc, cât de cât, profilul fiecărui participant la acest „ospăț al ideilor”. Din prestația făcută, mi-am dat seama ce fel de om  este fiecare. Și toți sunteți oameni minunați! Toate acestea mi-au trasat o nouă perspectivă provocându-mă la multe întrebări, multe răspunsuri, la scrierea unor articole pe care nu le-am cules de pe deal, ci a trebuit să mă concentrez pentru a le întocmi cât mai bine  ca să vă fie pe plac. Astfel mi-am ținut mintea trează,  gândirea în formă, limbajul sub control, respectul, despre care voi vorbi întru-un alt articol, la locul de frunte, iar afectivitatea am împărtășit-o cu voi, oferindu-vă fiecăruia câte un strop. Cred că  fiecare participant la acest „ospăț” a trecut printr-o asemenea evoluție a persoanei sale. E lăudabil! Nu? Este un lucru minunat, chiar dacă gusturile noastre diferă. Unii au scris ample povestiri, publicând rând pe rând câte un episod, ținându-ne cu sufletul la gură până la apariția altui episod, curioși fiind să vedem ce se mai întâmplă. Alții mai practici scriu scurt și cuprinzător. Încep să le urmez și eu exemplul, scriind articole mai scurte, ca să nu plictisesc cititorii care să treacă doar cu vederea peste ele, obicei pe care-l aveam în studenție. Trebuia să citim mult și timpul nu ajungea. Îmi formasem dexteritatea de a reține doar idei principale din fiecare pagină și frunzărind filă cu filă, terminam repede de citit o carte. Cunoșteam esențialul, dar pierdeam imaginile artistice, expresiile lăudabile, calitatea stilului, etc.., tot ceea ce îți oferă o lectură așezată, nu ca cea în goana calului.

În tot acest timp, m-am bucurat împreună cu voi, am râs împreună cu voi, am plâns împreună cu voi, când era vorba despre dispariția unui membru din familie, a unui animal îndrăgit, o disperare scrise cu lacrimi în ochi de cei care treceau printr-o asemena situație și citite de mine cu aceleași lacrimi de părere de rău. Am dat speranțe și curaj celor care sufereau făcând tot pasibilul de a-mi alege cuvintele în așa fel ca să mă simtă aproape de ei. La rându-mi m-am bucurat de aceeași atitudine din partea voastră, a celor care mi-ați trimis o rază de lumină când aveam  atâta nevoie de ea. Trecând prin momente dificile,prin necazuri, dezamăgiri, apărute ca din senin, deși nu vi le făceam cunoscute, primeam videoclipuri de la unii dintre voi cu scene vesele ,cu melodii plăcute, care îmi alungau gândurile negre și atunci motivam în mintea mea existența telepatiei, chiar și în cadrul blogosferei. Ar fi multe de spus privind activitatea noastră în acești 6 ani, dar după cum am promis, mă opresc aici , ca să nu vă plictisesc.

Luându-mi în serios rolul de gazdă a „ospățului ideilor”, închei mulțumindu-vă că m-ați vizitat, că m-ați primit pe paginile voastre, că ați îmbogățit „ospățul” prin tot ce ați scris și ridic paharul în cinstea celor care au trecut pe aici,celor care sunt prezenți, celor care vor mai veni, spunându-le tuturor: Bine ați venit!