Arhive pe categorii: Articole

„Să nu ne plângem niciodată”

Standard

Viața de multe ori este nedreptă și ne pune în situații neplăcute. Ne dăm seama adeseori că muncind într-o echipă. altul primește laudele, deși tu ai lucrat de două ori mai mult decât el, sau că ai o muncă mai grea decât vecinul tău, dar câștigi mult mai puțin decât câștigă acesta și exemplele pot continua.

Totuși nu trebuie să te dai bătut, deși nu ești sigur că vei reuși. Dacă te gândești că problemele tale, necazurile pe care le ai sunt mult mai îngrozitoare decât nenorocul altora, nu trebuie să-ți plângi de milă. Spun aceasta pentru că am găsit într-o carte următorul text ce pare a fi o rugăciune:

„Doamne, iartă-mă când mă plâng! ”  –  ” Astăzi în autobuz, am văzut o fată frumoasă cu părul auriu și am invidiat-o… părea atât de voioasă… aș fi vrut să fiu și eu ca ea. Deodată, când a vrut să coboare, am văzut-o șchiopătând pe culoar. Avea un singur picior și folosea o cârjă. Dar când a trecut mi-a adresat un zâmbet. Oh, Dumnezeule,, iartă-mă când mă plâng! Eu am două picioare. Lumea este a mea! M-am oprit să cumpăr niște dulciuri. Băiatul care le vindea avea un șarm deosebit. Am vorbit cu el. Părea atât de bucuros. Când am plecat mi-a zis „Mulțumesc”! Ați fost atât de amabil. Este plăcut să vorbesc cu o persoană ca dumneavoastră.Vedeți, a zis el, eu sunt orb.Oh, Dumnezeule, iartă-mă când mă plâng! Eu am doi ochi.Lumea este a mea! Mai târziu mergând pe stradă am văzut un copil cu ochi albaștri. Stătea și se uita la ceilalți cum se joacă. Nu știa ce să facă. M-an apropiat o clipă și i-am zis: De ce nu te duci să te joci cu ceilalți?Privea înainte fără să-mi răspundă și atunci am știut că nu auzea.Oh. Dumnezeule, iartă-mă când mă plâng! Eu am două urechi. Lumea este a mea!

Picioarele mele mă duc acolo unde vreau să merg, ochii mei văd strălucirea soarelui, urechile mele aud ceea ce vreau să știu…Oh. Dumnezeule,iartă-mă când mă plâng! Sunt cu adevărat binecuvântat”

Reclame

„Unde se ascunde fericirea?”

Standard

La această întrebare ne răspunde scriitorul Konstantin V. Zorin într-una din fabulele sale:  „O pisică bătrână se încălzea la soare. Un pisoi vioi s-a rostogolit pe lângă ea, a sărit cu agerime și a început să fugă în cerc.

–  Ce faci acolo,măi? l-a întrebat leneș pisica.

– Încerc să-mi prind coada, a răspuns gâfâind pisoiul.

– De ce?

– Mi s-a spus că fericirea mea este coada și e a treia zi de când fug după ea, dar tot timpul îmi scapă.

Bătrâna pisică a zâmbit amintindu-și de tinerețe.

-Și mie mi s-a spus că în coada mea stă fericirea mea. Multe zile la rând am încercat s-o prind, n-am mâncat, n-am băut, doar fugeam tot timpul, cădeam frântă de oboseală, mă sculam și iarăși mă străduiam s-o prind. Într-o bună zi am disperat și am plecat unde vedeam cu ochii,- dar știi ce am observat la un moment dat? Oriunde mă duceam, coada mergea cu mine”.

Din această parabolă învățăm să nu fugim după fericire. Să găsim calea dreptă și fericirea va merge împreună cu noi. Pentru aceasta avem nevoie de liniștea conștiinței și de echilibrul între dorințe și posibilități.

 

Privesc la luna Mai pe geam

Standard

Privesc la luna Mai pe geam.                                                              

O pasăre cântă pe-un ram,

Grădina e plină de flori

În zeci și zeci de culori,

Din seară până dimineață,

Mireasma lor te răsfață.

Un tânăr trece pe stradă

Alături de o fată dragă,

Îi prinde în păr flori de cireș

Iubește, îmi zic  și nu dau greș!?

Și soarele se uită la mine,

Cu razele lui pare a-mi spune:

Uitându-te pe geam nu te plictisești?

Ieși afară, să te veselești

Și ca să le vezi pe toate!

Poate că are dreptate.

Cobor și plec la plimbare,

Admir toți pomii în floare,

Aud izvorul din vale,

Turmele merg pe-a lor cale,

Pe câmpu-nverzit stau de planton                                                                  

Maci roșii ca un pluton

Și fluturii zboară zglobii

Din floare-n florare peste câmpii,

E atât de frumoasă luna Mai,

Te simți ca într-un colț de rai!

Nu poți prea mult cu ea să stai,

Anul anotimpurile le rotește,

Ca să le petrecem cum ni le pregătește.

 

 

 

 

 

 

Să nu neglijăm niciodată amănuntele

Standard

În lumea noastră de azi atât de grăbită, deseori suntem tentați să nu insistăm prea mult asupra unui lucru, ci o mai luăm pe scurtături pentru a-l termina cât mai repede. Indiferent de ce facem, neglijarea amănuntelor poate fi dăunătoare și chiar dezastroasă.

De multe ori am trăit asemenea experiențe pe pielea noastră. Ni se întâmplă ca în ziua în care se trece  la  ora programului de vară, să uităm a ne fixa ceasul și să ajungem cu întârziere la locul de muncă unde ne așteptă întrebările și explicațiile. La fel se poate întâmpla unei gospodine să piardă din vedere un amănunt, când își dorește să facă o prăjitură bună. Își pregătește toate ingredientele, le amestecă, frământă aluatul, îl așează în tavă și-l dă la cuptor. Abia așteaptă să treacă timpul de coacere imaginându-și cât de bine va arăta prăjitura. Când o scoate din cuptor, ce să vezi ? În locul unei prăjituri rumene, pufoase, așa cum și- o închipuia, apare un blat copt care nu crescuse, că uitase să adauge drojdia sau praful de copt. A muncit degeaba și se va mai face și de rușine cu prietenii pe care-i invitase anume de a le servi o prăjitură gustoasă.Încă un  exemplu ilustru  pe care îl citez dintr-o carte, ni-l oferă Statuia Libertății care străjuiește portul New York, construită din oțel și cupru, ce se ridică la peste 90 de m. deasupra nivelului mării. Cine are posibilitatea de a se plimba în jurul ei cu un elicopter, va observa „cum fiecare șuviță de păr, fiecare buclă  de pe capul statuii  a fost realizată cu multe eforturi migăloase în atelierul lui Auguste Bartholdi din Paris. săptămâni pe care marele sculptor ar fi putut să la economisească, deoarece din câte știa el, nimeni nu avea să vadă vreodată capul statuii de aproape”. Aceasta, fiindcă statuia a fost dezvelită în 1886, când nu existau avioane. Dacă n-ar fi insistat atunci, asupra operei sale, în zilele noastre, sculptorul în loc să  fi fost apreciat, ar fi fost criticat.

Tot în acea carte, am găsit cuvintele înțelepte ale lui Benjamin Franklin care referindu-se la neglijarea amănuntelor, spunea: „Potcoava a căzut pentru că lipsea un cui, calul s-a pierdut din cauza lipsei unei potcoave, călărețul s-a pierdut din cauza lipsei unui cal, iar bătălia a fost pierdută că lipsea un călăreț”.

 

Una dintre minunile părintelui Arsenie Boca

Standard

După cum se știe, părintele Arsenie Boca, în timpul regimului comunist , a fost condamnat la ani grei de închisoare și Securitatea l-a trimis la muncă silnică la canalul Dunăre- Marea Neagră. Fiind un om energic, pe lângă norma sa de muncă făcea și normele altor oameni bolnavi și neputincioși.

În timp ce se afla acolo a murit mama sa. Se spune că în acea zi, părintele tăcea și lucra cu mai mult sârg decât ar fi trebuit. Când a venit timpul de odihnă, a cerut gardianului să-i dea voie să se odihnească, o oră , două, fiind obosit. I s-a dat voie, fiindcă își îndeplinise norma sa, chiar și mai mult. În tipul acela, s-a observat că părintele dispăruse. A fost scandal mare, că s-a constatat că nu avea pe unde să iasă. După acele ore, la a doua numărătoare, a apărut și părintele Arsenie Boca. Fiind întrebat unde a fost, a răspuns că i-a murit mama și s-a rugat lui Dumnezeu să-l  lase să se ducă la înmormântare și că a fost acolo și s-a întors.Toți au rămas stupefiați. Nu le venea să creadă cum e posibil ca într-un timp de câteva ore să ajungi de la canalul Dunăre-Marea Neagră în Vața de Sus din Hunedoara, localitatea părinților săi și să te întorci. Securitatea a început să facă verificări și a constatat că Arsenie Boca a participat la înmormântarea mamei sale.

O astfel de minune confirmând voința și puterea dumnezeiască, a determinat eliberarea părintelui Arsenie Boca.

La mulți ani cu sănătate!

Standard

La mulți ani cu sănătate!,

Să ni se-mplinească toate:

Mândra câmpie, mănoasă,

Să avem pâine pe masă,

Bună, rumenă de coaptă

Nu din cocă congelată

De la străini cumpărată,

Pomii falnici să rodească,/ Crengile să le-florească/S-avem nuci, pere gustoase, /Vișine, mere frumoase./Nu atâtea portocale,/Kivi, banane , curmale./Mai gustoase-s ale noastre /Ca cele din zări albastre.

Pădurile protejate

Și nu de străini tăiate

Care fac jafuri și pară

Pe munții noștri din țară.

În vii, strugurii să crească,

Podgoria să-nflorească,

Vinurile premiate

Aici și-n străinătate.

La -nălțime fie oaia/ Cum spune ministrul Daea/Nici vacile mai prejos,/Să ne dea lapte spumos,/Brânză și unt de prisos./ Sănătate, la mulți ani!  /În visterie mai mulți bani! /Pentru drumuri asfaltate, / Magistrale terminate, / Școli, moderne spitale, / Armatei, bună-nzestrare………/ Ar mai fi multe de spus, / Dar să fie bani de-ajuns.

Președintele ales

Să vorbească pe-nțeles,

Nu să dezbine românii

Să se bată precum câinii.

Guvernanții să muncească

Programul să-ndeplinească.

Dar să-i lăsăm, fraților,

Să guverneze-n ritmul lor.

În liniște să lucreze,

Viața să ne-o ușureze,

Nici bine n-au fost aleși,

Că i-am și dorit sub preș,

Adunându-ne în stradă / Să strigăm cu gura largă: / Au dat foc la România / Jos Guvernul! Sus prostia! / Asta e democrația? Nu! Asta este anarhia./ Haideți umăr lângă umăr / De la mic și pân’ la mare / Să muncim fără-ncetare/Pentru o țară-nfloritoare / Pentru România Mare!

Suta de ani se-mplinește,

Poporul o moștenește

De  la bravii noșt’ străbuni,

Se cuvine a fi mai buni.

La mulți ani cu bucurie,

Viața frumoasă ne fie!

 

La prima zăpadă

Standard

Nu știu alții cum gândesc și cum simt, dar eu, la prima zăpadă, sunt dominată de o intensă bucurie, aidoma spuselor lui Ion Creangă care povestea: „Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul nașterii mele, la Humulești….    la cuptorul pe care ne ascundeam când ne jucam noi băieții de-a mijoarca și la alte jocuri și jucării parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! Și Doamne, frumos mai era pe atunci………!”

În primele zile ale căderii zăpezii, uit de toate neajunsurile ei, cum ar fi: întețirea frigului, apariția vânturilor puternice care duc la întreruperea curentului electric lăsându-ne fără lumină și căldură în locuințe, a viscolelor care provoacă înzăpezirea drumurilor și a caselor cum s-a întâmplat de multe ori, când se intervenea pentru a fi dezăpezite, a poleiului care duce la accidente de mașini , căzături ce ne pot trimite în spital pentru tratament ,uneori soldându-se chiar cu moartea și câte altele….

Dar cum să nu uiți de toate acestea și să nu-ți trăiești clipa, când privești primii fulgi „care zbor în aer  ca un roi de fluturi albi” și dacă mai sunt prezente și razele soarelui să le dea străluciri colorate, spectacolul e de vis, care pe mine mă întoarce cu mult timp în urmă, la anii copilăriei, când noi copiii ne întreceam să prindem fulgi de nea în palmă urmărindu-i cum se topeau încet, încet; iar pe stratul de un alb imaculat al unei zăpezi strălucitoare, moale și pufoasă , ne trânteam pe spate cu brațele întinse, făcându-ne așa zisele fotografii, mulaje ale corpului nostru, după care le admiram. Uneori cu pretextul de a spune un secret, ne ademeneam sub crengile pomilor încărcate de zăpadă, asemuindu-se  cu pomii în floare, primăvara și când se adunau mai mulți, scuturam crengile umplându-ne de încărcătura lor albă, curată, dar rece. Cei luați prin surprindere ne loveau cu bulgări și când bulgăreala se întețea, nu ne lăsam bătuți până nu capitulam obosiți , cu obrajii îmbujorați și cu mâinile înghețate peste care suflam râzând să le încălzim.  Era atâta voioșie  în aceste jocuri nevinovate! Ce să mai spun, când mergeam  să ne dăm cu sania pe derdeluș?! Ne întreceam care prinde cea mai mare viteză cu strigăte de fericire de se auzeau hăt departe, parcă am fi prins pe Dumnezeu de picior. Și parcă atunci , copiii erau mai naivi , mai  nevinovați decât cei de acum.

Toate acestea dădeau farmecul anilor de atunci și frumosul acelor ani îmbinat cu frumosul peisajului din zilele acestea îmi produc o intensă bucurie despre care aminteam. Mi-ar plăcea să aflu dacă și cititorii mei trec printr-o asemenea stare sufletească la prima zăpadă, sau numai pe mine mă prinde nebunia acestei nostalgii ?!