Sânzienele sunt plante erbacee cu frunze lungi și înguste, cu flori galbene aurii sau albe grupate în inflorescențe răsfirate, plăcut mirositoare. Cresc prin fânețuri și livezi și înfloresc în luna lui cireșar.
În poiana cu sânziene
Dacă ai șansa să te afli într-o poiană cu sânziene, când ele sunt în floare, ai ce admira și nu poți uita multă vreme momentul de beatitudine în fața acelui peisaj. Mulțimea sânzienelor răspândind mireasma lor, legănându-se la cea mai mică boare, tălăzuind ca într-o mare aurie, îți încântă atât ochii cât și inima făcându-te să te simți ca într-un colț de rai.
Numele lor îl poartă sărbătoarea solstițiului de vară cât și aceea a zilei de naștere a Sfântului Ioan Botezătorul din 24 iunie. Noaptea de Sânziene din 23 spre 24 , a treia după solstițiul de vară, are magia ei, așa cum o descrie M. Sadoveanu în romanul său ” Nopțile de Sânziene” : ” În noaptea de Sânziene, a Sfântului Ion de Vară se schimbă crângul cerului după porunca cea înaltă și soarele începe să dea îndărăt….La miezul nopții , a rânduit Dumnezeu un răstimp de liniște când stau în cumpănă toate stihiile și cerurile și stelele și vânturile, după care toate purced în scădere. Iarna începe să-și pregătească armăsarii în grajdiurile ei din miazănoapte”. Noaptea de Sânziene este o noapte magică, un moment de echilibru, de liniște în care lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Credința populară spune că cei norocoși, în această noapte , pot întâlni Sânzienele ființe ireale, frumoase, luminoase. Sunt transparente, pure,nobile. Spre deosebire de alte făpturi mitice ca Ielele, Rusaliile, Sânzienele (Drăgaicele) sunt binefăcătoare omului. Această sărbătoare este extraordinar de frumoasă nu numai prin
natura exuberantă care o găzduiește ci și prin obiceiurile populare ce se manifestă în toată țara ; poate că azi mai puțin ca altădată. Fiind vorba despre momentul de răscruce de la mijlocul anului situat sub semnul Soarelui, oamenii, înainte vreme, aprindeau focuri uriașe pe vârfurile dealurilor încinși cu brâuri de pelin, se roteau în jurul focului , după care aruncau aceste brâuri în foc ca să ardă posibilele necazuri ce s-ar fi abătut asupra lor. În ajunul Sânzienelor, fetele
își pun ramuri de sânziene sub căpătâi, ca să-și viseze ursitul. De asemenea în aceste zile, poartă pe cap cununi de sânziene, ca să le-aducă noroc. Înainte vreme, poate că și azi, obișnuiau să meargă în afara satului, se dezbrăcau după ce se asigurau că nu sunt văzute de nimeni și își spălau fața și corpul cu roua florilor mirositoare, înainte de ivirea soarelui spunând următoarele cuvinte:
Râul lui Iordan Și apa lui Viorean.
– Mai șezi la noi Pe scaun de aur. – N-am venit să șed Ci am venit să mă spăl Pe față, Pe brață, Mândră frumoasă să fiu! Celor bătrâni vestită, Celor tineri iubită.”
Folcloristul Enea Hodoș care a cules versurile de mai sus în volumul ” Poezii poporale din Bănat” arată că Viorean este un nume ce se dă boilor, iar apa lui Viorean nu poate fi decât o metaforă, înțelesul propriu fiind roua de pe câmp. Să te speli cu roua florilor mirositoare, înainte de răsăritul soarelui. undeva în mijlocul naturii, ce poate fi mai frumos?!?
În încheiere, vă ofer vouă, cititorilor mei, acest snop virtual de sânziene, ca privindu-l să simțiți magia nopților de Sânziene.
