Râsul, medicamentul miraculos care îți va ușura durerea

Standard

Dacă s-ar vinde în farmacii, medicul ne-ar recomanda câteva pastile de râs în fiecare zi, chiar și atunci când te afli într-o situație dificilă și mai ales atunci.. Poți să râzi într-o supărare mare? Poți! Poți să râzi de tine și de viața ta nu plângându-ți de milă, ci ca un remediu ce îți va ușura durerea.

Cred că fiecare am râs de noi într-un moment de cumpănă și ne-am simțit atât de bine situându-ne într-o atmosferă de veselie uitând de cei care mai înainte fuseserăm atât de triști. Îmi amintesc de o astfel de întâmplare.O doamnă venise într-una din sărbătorile anului la biserică să se spovedească și să ceară sfatul preotului ce să facă pentru că soțul o înșela. A stat la rând printre ceilalți credincioși și când a ajuns în fața preotului care era  mai în vârstă și nu auzea prea bine, i-a mărturisit încet, printre altele:

– Părinte, ce să fac? Soțul meu mă-nșeală.

– N-am înțeles, răspunde preotul.

-Soțul meu mă-nșeală, rostește doamna mai tare.

-De boală?, întreabă preotul.

-Soțul meu mă-nșeală, adaugă doamna pe un ton și mai tare.

-Aaa! te înșeală? ridică și preotul tonul.

Auzind acest dialog, credincioșii, ce stăteau la rând, au izbucnit în râs și împreună cu ei doamna în cauză care a ieșit din biserică râzând cu lacrimi de ea, de viața ei, ușurată parcă de ce i se întâmpla, ne mai luând în seamă adevărata realitate.

Deci, dacă râsul este un medicament miraculos pentru sănătatea noastră, trebuie să-l folosim de câte ori este nevoie de el, așa cum procedăm cu celelalte medicamente pe care ni le recomandă medicul.

 

 

 

 

6 răspunsuri »

  1. Articolul dvs mi-a adus aminte de H. Mălăele care spunea: Să râdeţi, pentru că râsul este muzica sufletului. Să vă jucaţi – e secretul tinereţii. Să citiţi – este fântâna înţelepciunii. Să gândiţi – este izvorul puterii. Să fiţi calmi – este calea spre fericire. Să fiţi buni – este cheia succesului. Şi să iubiţi – este raţiunea de a trăi. Este un citat foarte drag care circulă pe internet. Seară plăcută !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s