Paștele Blajinilor

În zilele de Paște,  am citit  o carte despre obiceiurile populare și tradițiile religioase ortodoxe și mi-am dat seama  că unele dintre acestea nu sunt cunoscute de toți oamenii, așa cum m-a surprins pe mine Paștele Blajinilor.

Ce este cu acest Paște? Este vorba despre Paștele Mic  ce se sărbătorește în prima duminică după Paște, duminica Tomii, când se face pomenirea morților. Atunci femeile merg la biserică aducând ouă roșii pe care le dau de pomană copiilor, tăvălindu-le peste iarba de pe morminte. Tot atunci se împart și alte bucate cu colaci și lumânări aprinse, după ce preotul face o slujbă pentru pomenirea morților. Obiceiul acesta îl știam din copilărie, dar despre Blajini nu știam prea mare lucru.

După credința populară, ei fac parte dintre cei mai dintâi oameni de pe pământ. Conviețuiesc cu femeile lor doar câteva zile pe an, în timpul Paștelui lor, pentru procreație.. Ei sunt oameni buni, incapabili de a face rău, blajini, de unde le vine și numele, Cu toate că sun virtuoși . nu pot calcula data Sfintelor Paști, După mitologia română, existența lor este legată de Apa Sâmbetei, sau Apa Morților care izvorăște din Pomul Vieții aflat în Paradis, fiind hotar între această lume și cea de dincolo. Pe câteva insule numite Ostroavele Albe, locuiesc Blajinii. Această apă este limpede la izvor, dar pe măsură ce înconjoară Pământul de trei, șapte , nouă ori îndreptându-se spre sorbul Pământului, ca să se reverse în Iad, devine tot mai tulbure, transformându-se în final în râu de flăcări. Legătura dintre pământeni și Blajini se face, conform tradiției prin cojile de ouă roșii pe care oamenii recunoscători pentru rugăciunile și faptele bune ale Blajinilor, le aruncă în Vinerea Mare și în sâmbăta Paștelui,   pe ape curgătoare. Plutind pe ape, vor ajunge pe Apa Sâmbetei unde locuiesc acest ființe bune. vestindu-le că a venit vremea să serbeze Paștele. Pe tărâmul celălalt, ele ajung într-o săptămână, după care se prefac în ouă întregi pe care le mănâncă Blajinii. La vederea primelor coji, Blajinii încep să-și văruiască locuințele , pregătindu-se de marea sărbătoare,Cojile ajung într-o zi de luni și atunci ei sărbătoresc Paștele.De fapt ,și noi sărbătoream Paștele Mic lunea, dar fiind zi lucrătoare , comuniștii n-au permis și atunci s-a sărbătorit duminica. De regulă zilele apropiate de Paștele Blajinilor nu sunt consfințite de Biserică, ci doar de practica locală.

Unul dintre aceste obiceiuri mi-a clarificat sensul expresiei „s-a dus pe Apa Sâmbetei”. Oamenii credincioși nu aruncă la gunoi icoane deteriorate, candele vechi, lumânări  folosite și alte obiecte ce țin de ritualurile bisericești, considerând că este păcat. Ei le aruncă pe apele curgătoare, care ajung,după cum presupun, pe Apa Sâmbetei și de aci mai departe, pierzându-și existența. Deci a spune că un obiect s-a dus pe Apa Sâmbetei, înseamnă că acel obiect nu mai există.

Obiceiurile noastre sunt numeroase. Ele diferă de la o regiune la alta a țării. Unele sunt cunoscute , altele mai puțin cunoscute, dar toate se păstrează și se practică din vremurile străvechi ale poporului nostru și practicându-le ne fac să fim mai buni și mai cu credință.