Moment de răscruce

Standard

images (41)Tragedia de la clubul Colectiv ne-a pus în fața acestui moment, la care  trebuie să gândim ce este de făcut. Știm de unde venim; dintr-un sistem care se perpetuă de mai multă vreme, dar care în ultimii ani, sub conducerea fostului președinte Traian Băsescu și a camarilei sale, a luat amploare devenind un sistem mafiot.Știm unde am ajuns, fiindcă am simțit pe pielea noastră toate nedreptățile, neajunsurile, suferințele. Societatea românească a fost divizată, principala divizare fiind în cei bogați (hoții, mafioții) și cei săraci (oamenii de rând). Am plecat de la „Să trăiți  bine!”, lozincă în care noi cei creduli am sperat să fie așa și am ajuns la „Corupția ucide!”, cuvinte rostite cu revoltă, pe bună dreptate, de oamenii din stradă.

Noi, românii suntem buni, iertători, dar când suntem sufocați de toate nedreptățile, explodăm așa cum s-a întâmplat cu ieșirea oamenilor în stradă. De ce s-a ajuns aici? Se dă vina pe politicieni, dar nu toți și nu numai ei sunt cei vinovați. Ce-a făcut  justiția în toți acești ani? Și-a făcut în întregime și corect datoria? Oamenii spun că nu, fiindcă a lucrat la comanda lui Traian Băsescu. Dacă și-ar fi făcut datoria judecând după lege și nu la ordine și după ochi frumoși, hoțiile din țară ar fi murit în fașă, de cum s-au ivit. Nu s-ar fi ajuns ca ele să ia amploare sub așa zisă imunitate și protecție din partea lui Traian Băsescu. Acum ar fi judecat actele de corupție prezente , nu cele petrecute cu 7-10 ani în urmă. De ce justiția nu a reacționat atunci, când era momentul, nu când Traian Băsescu voia să se răzbune, ca în cazul fostului premier Adrian Năstase, a profesorului Dan Voiculescu, sau când președintele Klaus Johnnis din dorința de a crea un partid al său,împreună cu pedeliștii cosmetizați cu peneliștii , s-a pus pe tapet cercetarea fostului premier Victor Ponta pentru niște fapte petrecute în 2007? și multe alte cazuri.

Acum guvernul, deși era un guvern bun, a căzut prin demisia de onoare a premierului Victor Ponta: Acest guvern, după cum spuneam mai înainte, a condus țara bine. A îndreptat neajunsurile din timpul guvernării lui Traian Băsescu și pe de altă parte a făcut multe lucruri bune pentru oameni.

Prin urmare de unde am venit și unde am ajuns știm. Știm și încotro ne îndreptăm?Să zicem că știm. Spre un nou sistem spre un nou viitor.Dar cum? Aici e problema!? Nu este chiar atât de ușor să se ajungă la un consens. Unii parlamentari cer alegeri parlamentare, alții sunt de părere că nu se justifică , acum când mai este puțin timp până la data lor normală din 2016. Numirea noului premier, de asemenea nu este atât de simplă. Unii dintre cei care ar fi propuși poate că refuză, chiar dacă sunt corecți și credibili, la gândul că nu se știe cum mai târziu pot fi luați în obiectiv, li se fabrică un dosar și DNA îi distruge. Aseară, la „Sinteza zilei”, am urmărit o metodă nouă a Antenei 3 de a obține mai multe propuneri prin intermediul internetului. În câteva minute au sosit sute de mesaje de peste tot, chiar și din afara țării, de la diferite persoane de diferite ocupații și vârste. imagesAm fost surprinsă, când mulți participanți l-au numit pe Victor Ponta , cu mențiunea că nu trebuia să-și dea demisia având obligația din partea celor care l-au ales și pentru cei care nu l-au ales să-și ducă proiectul de guvernare până la capăt. De fapt vrând-nevrând,multă lume recunoaște că a fost cel mai bun premier. O fi având greșelile lui, dar acestea au fost umbrite de rezultatele remarcabile pe care le-a obținut.

În această situație de răscruce, nu pot să doresc decât ca Dumnezeu să lumineze mințile celor care decid de a lua măsurile cele mai potrivite, ca să ieșim din această criză, lumea să se liniștească  și să pornim la treabă pentru MAREA SCHIMBARE dorită și cerută  de tot poporul.

Un trist omagiu pentru cei care au fost victimele nevinovate ale tragediei de la clubul Colectiv: Pace sufletelor voastre!Ați murit voi, ca să renaștem noi!

 

 

Anunțuri

5 răspunsuri »

    • Mulțumesc, dragă Lidia, pentru comentariu!. Mai ales în zilele de față, trebuie să fim buni români. Abia aștept să primesc documentele trimise de tine. Pe la voi cum este vremea? La noi este frumos deocamdată. Te pup și să ai o zi frumoasă!

  1. Buna seara doamna Victoria !
    Imi cer scuze ca intervin dar,
    ” MAREA SCHIMBARE ” 🙂 😦 🙂
    nu a fost ceruta de tot POPORUL
    ci de ” STRADA” diabolic MANIPULATA de cei care au avut INTERESUL ca guvernul Ponta ce a dus ROMANIA pe locul INTAI in UE pe linia CRESTERII ECONOMICE,
    sa DEMISIONEZE
    pentru ca Iohaniis sa-si atinga scopul electoral
    ” Vreau guvernul meu” ! 😦
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2015/07/31/
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2015/11/26/
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2015/12/03/
    Cu stima,
    Aliosa.

    • Am citit cele trei articole ale dumneavoastră și sunt întru totul de acord cu cele prezentate.Într-un singur caz nu vă împărtășesc părerea, aceea de a-l considera fricos pe fostul premier Ponta.Ce să fi făcut dacă totul era aranjat de la Bruxelles cu ceva timp înainte? Putea „lua taurul de coarne și a da cu el de pământ” cum spuneți, când săgețile erau îndreptate asupra sa din toate părțile?: din partea celor de afară care ne consideră o colonie, din interiorul țării unde unii l-au trădat(chiar a spus el cândva: „Mă tem de trădare”! și a avut perfectă dreptate), de luptele din propriu-i partid,(chiar dumneavoastră amintiți trecutul lui Dragnea, un traseist și poziția sa actuală), din partea ex. președintelui Băsescu, cât și a actualului președinte,din partea penelismului care se grăbea să ia puterea, dar mai ales din parte DNA-ului, care și-a găsit momentul potrivit de a-l ataca, fiindcă pe cine nu-l lași să moară , nu te lasă să trăiești.În aceste condiții, îl mai considerați fricos? Eu, nu. A avut tăria de a îndeplini ce a promis poporului până când a văzut că nu se mai poate, până când chiar strada care beneficiase de măsurile luate de el, deși n-a reprezentat decât o mică parte a poporului, i-a cerut să plece. Fiind un om de onoare, a făcut-o.N-a procedat ca Băsescu. Îl admir și îmi pare rău că s-a întâmplat așa. Îi doresc să ajungă un om de succes,în politică sau în afara politicii, fiindcă merită din plin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s