Pelerini în Țara Sfântă

Standard

Un grup de pelerini români la apa Iordanului11256459_1113783588651073_371968599_nMulți oameni își doresc să meargă în Țara Sfântă, dar nu toți își pot împlini asemenea  dorință arzătoare și atunci se mulțumesc cu impresiile acestor pelerini. Sunt multe locuri acolo marcate de viața Mântuitorului nostru, fiecare având semnificația sa.

Este bine de știut faptul că aceste locuri nu arată ca acum peste 2000 de ani, așa cum ni le-am închipuit noi, ci cu totul și cu totul altfel, ele fiind în interiorul unor biserici sau mănăstiri. Nici regiunea nu mai este aceeași ca cea din vremea lui Iisus, fiindcă pe aici, s-au perindat generații după generații, neamuri după

Un grup de pelerini români, la apa Iordanului

neamuri, conducători după conducători care au dărâmat și au reconstruit, fiecare după viziunile lor, încât terenul s-a înălțat cu câțiva metri, așa că munții nu mai au înălțimea de altădată, ci par ca niște dealuri. Chiar și localitățile nu mai au înfățișarea de atunci.

De pildă Nazaretul, localitate modestă in vremurile acelea, dintr-un sat a devenit un oraș cu străzi foarte populate de turiști și de pelerini, cu multe buticuri, tarabe și gelaterii. Aici se găsește Biserica Sfântului Iosif, protectorul Sfintei Marii. În curtea acestei biserici, se află icoana Maicii Domnului, cu mâinile ridicate, fiind unică în acest fel.11253784_1113284652034300_962670666_n Nu departe de  această biserică se află Biserica Izvorul Maicii Domnului din care a băut apă Fecioara Maria și după ani și ani,izvorul nu a secat, apa binecuvântată continuând să curgă și azi. La doar 7 Km de Nazaret, înspre nord-est, se ajunge la Cana, o localitate din regiunea Galileei. Aici Mântuitorul a săvârșit prima Sa minune, participând la o nuntă la care a fost invitat cu Maica Sa și cu ucenicii Săi. Când vinul s-a terminat la acea nuntă, Iisus a spus să se umple vasele cu apă și apa s-a prefăcut în vin.În amintirea acestei minuni, s-a construit biserica din Cana Galileei închinată Sfântului Mucenic  Gheorghe, în care se păstrează două vase mari din piatră, folosite pentru apă, din vremea Mântuitorului. Un alt loc este Betleem în care s-a născut Iisus. Aici este Biserica Nașterea Domnului, în interiorul căreia se găsește marcat locul nașterii Sale, acolo unde, cândva, se afla ieslea.Tot în Betleem se află și Mănăstirea  celor trei magi zidită în amintirea lor.Biserica din Cana Galileei Venind din cele trei colțuri îndepărtate ale lumii, Balthasar din Egipt, Gaspar din Grecia, Melchior din India, au fost primii care au crezut în profeția Vechiului Testament că se va naște mântuitorul lumii, primii care s-au închinat Lui aducându-i aur, smirnă și tămâie, primii care i-au recunoscut măreția și Mesajul Său Divin. Între toate numeroasele locuri sfinte de aici, o importanță deosebită are complexul Sfântului Mormânt din Ierusalim. Pelerinii sunt nerăbdători să meargă pe Drumul Crucii, pe care a mers Iisus de la Pretoriu, după ce a fost condamnat la moarte ,până la Golgota, unde a fost răstignit, sub povara crucii și huiduit de mulțimea din jur.Acest drum îngust păstrează configurația de atunci, fiind pavat cu pietre . Cateva din aceste lespezi sunt chiar de pe vremea  Mântuitorului..  Pe acest drum , sunt marcate opririle lui Iisus, când sleit de puteri, cerea să i se dea apă. La fiecare dintre aceste opriri s-au ridicat mici altare „în cinstea mântuitoarelor  Sale patimi”.Undeva, la

Biserica din Cana Galileei

un anumit loc, se vede urma palmei lui Iisus pe zidul de care s-a sprijinit. Azi Golgota practic este o scară, în incinta complexului, care duce la un nivel superior unde se află altarul ortodox închinat jertfei Mântuitorului Iisus. Discul de argint de sub Masa Sfântă marchează locul unde a fost îngropată Sfânta Cruce și dă pelerinilor bucuria de a atinge stânca stropită de sângele Mântuitorului.11122567_1113283552034410_1418663459_nÎn Sfântul Altar se găsește o cruce mare a Domnului Iisus răstignit, iar de o parte și de alta, icoana Sfintei Marii și icoana Sfântului Ioan care a luat-o în grija sa, după cum Mântuitorul, înainte de a muri , a zis:”Femeie, iată fiul Tău!” Apoi a zis ucenicului: „Iată mama ta!”. Urmează alte încăperi ca cea în care se găsește piatra ungerii, cea originală, antecamera, azi încăperea îngerului, biserica învierii, peștera aflării Sfintei Cruci .Se spune că la locul unde a fost răstignit, era o grădină. Din pricina vinerii iudeilor, acolo l-au pus pe Iisus, că mormântul era aproape.Am citit cândva că această grădină ar fi fost  a ucenicului său ascuns Iosif din Arimateea care a luat trupul ajutat de Nicodim și l-ar fi îngropat în grădina casei sale. La vremea aceea , am fost surprinsă de această informație, dar trebuie că așa s-a întâmplat de vreme ce această grădină era aproape de Golgota.                                            
 Grădina -Ghetsimani-dxn-(9)De partea opusă a zidului cetății Ierusalimului, unde este Poarta de Aur, dincolo de Valea Chedronului, se întinde un adevărat colț de rai cu măslini și flori de toate culorile. Este grădina Ghetsimani. Aici se găsește cel mai vechi măslin a cărui tulpină este protejată de un gărduleț de metal și despre care se spune  că este din vremea lui Iisus. Tot aici se găsește și piatra pe care a plâns Iisus, rugându-se, înainte de a fi prins, după ce Iuda L-a trădat: „Părintele Meu, de e cu putință, treacă de la mine paharul acesta! Însă nu e precum voiesc eu, ci precum Tu voiești.” (Matei 19,35).

Sunt doar câteva locuri pe care le-am amintit, din multe altele, Țara Sfântă fiind împânzită cu ele , de la un capăt la altul.Așa cum afirmă  I.P.S.Ioan, Arhiepiscop al Covasnei și Harghitei, supranumit Părintele Ioan din Carpați,” Israelul este Țara mângâierii oricărui creștin din lume, pentru că, din punct de vedere spiritual, toți ne regăsim aici la poalele Crucii de pe Golgota” și eu aș adăuga: chiar dacă nu toți am avut fericirea de a călca pe acest pământ sfânt.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s