E primăvară!

Standard

„Trec anii , trec lunile-n goană / În zbor săptămânile trec….” În această curgere a timpului, trec și primăverile și iarăși revin. PrimăvaraE primăvară! Îmi place să spun că e primăvară, deși primăvara aceasta nu este ca primăvara de altădată ce se manifesta ca într-un răsfăț în toată plenitudinea ei, în acea atmosferă patriarhală a satului copilăriei mele pe care eu o percepeam cu sufletul pur al copilului de atunci.

Și totuși o simt și pe aceasta cu fiecare fir de  iarbă ce tâșnește din scoarța pământului reavăn, cu fiecare mugur ce se deschide,  cu fiecare  floare ce-mi mângâie privirea, cu fiecare ciripit, cu fiecare  mireasmă ce mă  bine dispune, cu fiecare boare ce mă înviorează, cu aerul proaspăt pe care-l inspir cu nesaț. O simt cu fiecare rază de soare mai caldă, cu lumina mai pronunțată, cu cerul albastru, albastru, profund de albastru ca în niciun alt anotimp al anului. O simt cu râul limpede ce curge la vale, cu stolurile păsărilor călătoare care se întorc la cuiburile lor, cu mărțișoarele care aduc bucurie oamenilor și cu atâtea altele pe care ni le oferă cu dărnicie. Natura e proaspătă ca apa de izvor. Și oamenii , primăvara, par altfel: mai comunicativi, mai veseli, mai încrezători în ceea ce fac, mai  zâmbăreți, cu un salut mai cald. Și eu mă simt alta: cu planuri mai multe, cu speranțe mai mari, cu gânduri mai bune, cu pasul mai sigur. Nu-mi mai fac atâtea probleme din nimic. Evit eventualele jigniri, gesturi nepotrivite, cuvinte deplasate, depășesc mai ușor dificultățile. Las la o parte tot ceea ce m-ar deranja și aleg doar binele, frumosul, , armonia, înțelegerea, pacea…

Este un nou început în natură, un nou început în ceea ce simțim fiecare, fiindcă primăvara de afară trezește primăvara din noi. Să nu spună cineva că nu se bucură când vine primăvara, că nu-i pot da crezare. Fie ca această primăvară să ne facă să simțim că suntem mai oameni. Tuturor, o primăvară frumoasă!

Anunțuri

11 răspunsuri »

  1. Foarte emoţionant articolul dumneavoastră, doamna Victoria. Ce frumos simţiţi primăvara! Ce frumoase gânduri aţi aşternut aici! E ca un omagiu şi recunoştinţă adus primăverii!
    O zi minunată şi-o primăvară cu senin în suflet şi numai bucurii vă doresc, doamna Victoria! 🙂

  2. Buna dimineata stimata, Doamna !
    Asa este :
    ” Tec anii” , trec ca vantul
    Lasand in urma lor doar AMINTIRILE
    Ce umplu pamantul cu cantul
    Cu sperantele si visurile !!! 🙂 🙂 🙂


    O saptamana minunata domniei tale si distinselor vizitatoare ! 🙂
    Cu stima si respect,
    Aliosa.

  3. Buna dimineata !
    ” Trec anii…” trec si nu se mai intorc …………
    Ne raman doar amintirile
    cand tineri noi fiind
    ne luptam cu valurile
    pe tinere pandind
    cum se scaldau in mare
    la dragoste visand
    cu iubitul calare
    in apa clipocind
    de prea mult soare …….

    Weekend placut !
    Aliosa.

    • Vă mulțumesc că mi-ați deschis chiar un weekend plăcut prin melodiile atât de duioase ale lui Armand Amar, adecvate rememorării amintirilor pe care toți le păstrăm, în ciuda anilor care trec odată cu noi! Cu această ocazie v-am mai descoperit o calitate..

  4. Anii trec, dar primaverile revin mereu mai frumoase, parca pentru a ne aminti ca totul trebuie sa renasca in noi, iar viata trebuie sa aiba culoare!
    Un articol deosebit, scris de un om sensibil si iubitor. Ma bucur ca am avut prilejul sa-l citesc si doresc autoarei o viata frumoasa ca o primavara!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s