Pelerinaje la schituri și mănăstiri din nordul Moldovei

În vara aceasta, Societatea femeilor ortodoxe din orașul nostru, condusă de profesoara Mancu Aspazia, a organizat pelerinaje  la schituri  și mănăstiri din nordul Moldovei. Cea care s-a ocupat de această acțiune a fost profesoara Iordăchescu Viorica, ce face parte din comitetul de organizare al acestei societăți. M-am bucurat să particip și eu la unele din ele.

În prima zi, vremea a fost posomorâtă, deși era luna iunie , dar totuși a ținut cu noi că n-a plouat, doar ne-a ascuns soarele. Ne-am îndreptat spre mănăstirea Probota ridicată în anul 1398, amintită în documente ca prima mănăstire din Moldova. A fost ctitorită de Petru I , sau Petru I Mușatinul și refăcută de Ștefan cel Mare în secolul al XV-lea. Din vechea Probotă nu  se mai  păstrează azi decât ruinele, deși a fost cea mai măreață și importantă mănăstire pe atunci. Nu departe de aceste ruine, Petru Rareș își construiește metropola voievodală pe care o pictează și la exterior, în 1532, devenind astfel prima mănăstire din Moldova cu frescă exterioară. Una dintre măicuțe ne-a explicat ce reprezintă scenele cu caracter religios de pe această frescă. Continuându-ne drumul spre Botoșani, am trecut pe la mănăstirea Sihăstria Voronei așezată într-un loc retras , cu păduri seculare, cu un aer nemaipomenit de curat, potrivit pentru rugăciune și meditație. Din complexul mănăstiresc al acesteia, face parte biserica  Buna Vestire și Sfăntul Cuvios Onofrie, construită la îndemnul domnitorului Moldovei Mihail Sturza (1834 – 1849). O particularitate a picturii de aici este aceea că icoana Maicii Domnului o înfățișează cu Pruncul de mână. Se spune că pictorul a vrut să sugereze mamelor că au datoria de a călăuzi copiii pe căile întortochiate ale vieții. O altă interpretare ar fi fuga din Egipt, sau Maica Domnului cu Pruncul străbătând lumea.Este o biserică mai sărăcuță, dar compensată de frumusețea locului în care este situată. În schimb mănăstirea Vorona, care se află foarte aproape de Sihăstria Voronei are o situație mai bună. În istoria ei de 500 de ani, mănăstirea a fost sprijinită de mai multe familii înstărite. Prea Fericitul Patriarh Teoctist, care a contribuit la restaurarea ansamblului monastic, și-a început drumul „pe treptele slujirii bisericești”, la Vorona. Am văzut casa modestă în care a locuit. Am servit masa la această mănăstire și am fost plăcut impresionată de felurile de bucate, de gustul lor, chiar dacă eram în postul Sfântului  Petru și Pavel. De asemenea, față de alte mănăstiri pe unde am mâncat, aici s-a servit masa nu ca pentru niște pelerini, ci ca pentru niște musafiri, de la aperitiv până la cafea cu tacâmurile și vesela adecvată. Am primit la masă țuică și vin, un vin  mănăstiresc atât de bun, încât eu care  nu am voie să beau  alcool, n-am rezistat până nu am băut un pahar pe care l-am savurat. La o altă ieșire, am avut o vreme frumoasă, o zi minunată de iulie. Am trecut pe la mănăstirea Teodoreni, unde ne-au întâmpinat doar trandafirii atât de frumoși, de un roșu pronunțat, localul fiind închis, fiindcă măicuțele erau la lucru. Continuându-ne drumul am ajuns la mănăstirea Adâncata. Aici biserica este în reconstrucție. O măicuță ne-a dus la „Fântâna cu Lacrimi”, unde ne-a citit o rugăciune pe care noi am ascultat-o în genunchi , după care împreună cu măicuța am ocolit fântâna. tot în genunchi. În acel moment, m-am simțit copleșită de puterea credinței. Am mers apoi la  „Izvorul Tămăduirii”, unde am fost stropite cu apă. Măicuța ne-a oferit mere dintr-un măr de lângă fântână și   ne-a împărțit formulare cu rugăciuni, imagini ale mănăstirii, iconițe sfințite, pe gratis. Am ajuns apoi la mănăstirea Gorovei, numindu-se așa după numele donatorului  Ioan Gorovei. În timpurile îndepărtate, în acest loc era o vatră de stupină. unde sălășluiau monahi care se străduiau  asemenea albinelor pe care le aveau în grijă. Se spune că monahul Avramie, datorită albinelor, a găsit locul unde era îngropată icoana Sfântului Ioan Botezătorul. Vestea s-a dus  în satele învecinate și creștinii l-au ajutat să ridice pe acest loc în 1742, o biserică sub ocrotirea Sfântului Prooroc. Locul fiind strâmt a fost lărgit prin donația lui Ion Gorovei. În 1830-34, s-a construit o altă bisrică mai mare din zid de cărămidă și s-a argintat icoana Sfântului Ioan Botezătorul, fiind poleită apoi cu aur. Această icoană făcătoare de minuni a fost așezată la loc de cinste în stânga interiorului bisericii. Am văzut-o și eu și am stat mult timp în fața ei fiind copleșită de aceeași putere a credinței, stare pe care o simțisem și la „Fântâna cu Lacrimi”. Ultimul popas a fost la schitul Pădureni. Fiind zi de lucru , nu am găsit decât un călugăr care ne-a primit cu ospitalitate, servindu-ne brânză de vaci amestecată cu miere de albine ,chișleag, dar mai ales cu apă rece pe care am băut-o cu mare poftă,fiindcă ne-a răcorit , fiind o zi caniculară. M-a impresionat faptul că chiar schiturile și mănăstirile mai sărăcuțe sunt foarte darnice cu pelerinii. Pentru mine fiind sfârșitul pelerinajelor din acest an , am propus să ne fotografiem, pentru a păstra vie amintirea  lor.

În urma unor pelerinaje, te simți alt om;; mai cunoscător al monumentelor noastre istorice, al meleagurilor frumoase pe care le avem, al unui trecut îndepărtat și parcă ești mai bun.