La 1 aprilie, fiind ziua păcălelilor, oamenii au ocazia să facă glume, farse celor din familie, prietenilor, cunoscuților și chiar dușmanilor. Această zi are o istorie lungă,începuturile ei pierzându-se într-un trecut îndepărtat. Se spune că își are originea într-un episod biblic, când Noe ar fi trimis ,în mod greșit , un porumbel să caute uscatul,după ce apele începuseră să se retragă chiar în ziua de 1 aprilie.Alți experți susțin că ” ziua păcălelilor” își are originea în Franța secolului al XVI-lea, în timpul regelui Carol al IX-lea, după ce Papa Grigore al XIII-lea a decis ca Anul Nou să fie sărbătorit pe 1 ianuarie în loc de 1 aprilie. Este vorba de schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian. Cei care nu reușiseră să se acomodeze cu această schimbare și sărbătoreau Anul Nou la 1 aprilie erau numiți ” pești de aprilie „.
De-a lungul timpului găsim și alte mențiuni. În 1539, scriitorul flamand Eduard de Dane publică un poem comic despre un nobil care-și trimite servitorii, în ziua de 1 aprilie, să facă tot felul de farse. În 1698, una dintre primele glume este aceea prin care lumea este invitată la Turnul Londrei să asiste la ceremonia anuală de spălare a leilor. În 1919, locuitorii din Veneția găsesc grămezi de bălegar în Piazza San Marco, unde accesul cailor era interzis. În 1992, postul public de radio din S,U.A. anunța că fostul președinte demisionar Richard Nixon vrea să candideze din nou cu sloganul ” Nu am greșit cu nimic și nu o voi face din nou ” . În 2002, o rețea de supermarcheturi face reclamă la morcovii fluierători, arătând că găurile pe care le au pe părțile laterale îi face să scoată fluierături la fiert.
Mare Britanie este cea mai bună la farse. În 1957, postul B.B.C. dădea știrea că datorită unei ierni blânde, fermierii elvețieni au avut o recoltă -record de spaghete. B.B:C. a transmis și un reportaj cu fermieri elvețieni care culegeau cu grijă mănunchiuri de spaghete de pe copac. Mulți telespectatori au luat anunțul în serios și au sunat la B.B.C. dorind să afle cum ar putea și ei să-și crească un arbore de spaghete. Această glumă, timp de o jumătate de secol, după aceea , a fost considerată ca cea mai bună păcăleală de 1 aprilie. Acceastă zi a păcălelilor are o largă arie de manifestare, Dacă noi , cei din emisfera nordică, o sărbătorim la 1 aprilie, cei din emisfera sudică o sărbătoresc la 1 octombrie.
Să profităm de ocazia pe care ne-o dă această zi și numai în această zi. De aci încolo să nu păcălim pe nimeni și nici să nu ne lăsăm păcăliți, Și acum , dragii mei cititori, vă spun ceva care vă va mira: ÎN TOȚI ANII MEI DE VIAȚĂ ,NU AM FOST PĂCĂLITĂ NICIODATĂ. V-o spun cu inima pe mână și cu zâmbetul pe buzele voastre. Dacă nu credeți în sinceritatea mea, mă puteți sancționa cum doriți, cu excepția înjurăturilor care îmi fac o deosebită plăcere.
Nu stiam care era originea acestei zile a pacalelilor. Haioasa povestea cu spaghetele de copac. Dar daca a spus la televizor, musai trebuie crezut. 🙂 Iti doresc o primavara frumoasa, Victoria!
Fără vreo legătură cu postarea ta dar, deosebit de important !
Am mai dat un mesaj prin care mulțumeam pentru postarea primită, dar pe care o voi deschide mâine. Vă vine să credeți??. Sau râdeți? O zi plăcută!
Dragii mei, Diana și Dan,primul lucru pe care l-am făcut azi , a fost să deschid postarea voastră , că mă rupea curiozitatea.Nu vă pot spune cât de mare a fost bucuria mea, când am văzut că este vorba despre muzică și mai ales despre unii dintre cântăreții mei preferați. Am ascultat pe Demis Roussos, duetul Nanei Mouskouri cu Gheorghe Zamfir, Sirtachi, atât momentan. Ceea ce mă bucură și mai mult este faptul că acum muzica o am la îndemână, nu o mai caut pe Google, că sper ca postarea să nu dispară cu timpul. Vă mulțumesc mult, mult, mult și vă imbrățișez cu drag !
A fost o glumă nevinovată, de ziua păcălelii. Sperăm să nu fi produs supărare pentru că simţim o nuanţă de fină ironie în răspunsul dvs. Dacă v-am supărat, ne cerem scuze.
Dragii mei,nu trebuie să vă cereți scuze, că nu m-ați supărat cu nimic; dimpotrivă mi-ați făcut o deosebită bucurie trimițându-mi postarea. Că eu nu am deschis-o în acea zi, fiind 1 aprilie, nu înseamnă că m-a deranjat gestul vostru, ci eu sunt de vină că am fost prea prăpăstioasă. Vă doresc tot binele!
Da, este adevărată Și eu m-am mirat. Am preluat-o din revista „Readers Digest”.O zi lăcută!
nu stiam de unde vine pacaleala de 1 aprilie
sincer?
nici nu prea imi plac farsele
am simtul umorului, dar la farse niciodata nu stii cand se intrece masura si mai bine nu risc decat sa supar pe cineva
Așa mi s-a întâmplat și mie , fiind prea precaută cu farsele. Am primit o postare cu melodiile diferitor cântăreți , dar deși eram curioasă, nu am deschis-o ieri, 1 Aprilie,crezând că este o păcăleală , ci abia azi și m-am bucurat foarte mult.
@ Buna ziua !
Multumesc frumos pentru vizita facuta pe
http://aliosapopovici.wordpress.com/2013/04/02/
la articolul ” SARBATOARE LA DEVA ” !
Despre 1 APRILIE
,” Ziua PACALELILOR „,
eu pot spune doar atat :
_ Trece pe langa mine ca LEBADA pe apa ” !!!
Toate cele bune !
Cu stima,
Aliosa.
ah… am uitat sa te pacalesc…
dar… lasa… asteptam anul viitor…
sa ai primavara minunata… asa iti doresc…
Bine că nu am fost păcălită,dar eu cred că te-am păcălit prin finalul articolului meu. Mulțumesc pentru comentariu și la fel îți doresc o primăvară frumoasă!
Pingback: Breaking news !!! | Gară pentru doi
Premiul pe care l-ați primit prin starea sufletească pe care v-o oferă,să vă facă frumoasă, frumoasă săptămâna Sfintelor Paști!
De 1 aprilie, mi-am păcălit părinţii: credeau că au un copil cuminte. N-am fost decât un copil CU MINTE!
Ar trebui să fie luna cea mai frumoasă.
Ambele aprecieri sunt bune, când corespund realității.