Ghiocel,candidă floare

ghiocei

Pentru că această floare este prima care ne întâmpină după o iarnă lungă şi geroasă, desmorţindu-ne parcă sufletul în care aduce primăvară, trezind în fiecare dintre noi o deosebită bucurie, mă determină să-i creez povestea ce urmează:

Pe când Dumnezeu a revărsat florile pe pământ, le-a înzestrat cu atâtea şi atâtea însuşiri frumoase. Crescând şi înflorind, chiar ele au fost surprinse de frumuseţea lor, fapt ce le-a făcut să se bucure din plin.. Voind să împărtăşească această bucurie cu ele, Dumnezeu a coborât într-o zi pe pământ,în mijlocul lor şi le-a întrebat de ce se bucură atât de tare. Fiecare i-a spus ce-i place la înfăţişarea pe care o are. În timp ce toate florile se întreceau să se laude care mai de care cu înfăţişarea lor, undeva, mai la o parte, ghiocelul stătea smerit, cu capul plecat, fără să spună ceva. Dumnezeu, observându-l, l-a întrebat:

– Tu de ce nu te bucuri?

– Păi cum să mă bucur , Doamne, dacă nu am nimic din ce au suratele mele.

– Cum aşa?

-Ghiocelului, atâta i-a trebuit, să fie întrebat, că prinzând curaj, a şi început să-şi motiveze supăraea:

– Eu nu am talia zveltă ca gherghinele sau dalia , ca să mă uit peste toate florile. Nu am nici mirosul plăcut al crinilor,  narcizelor sau al freziilor. Nu mă bucur nici de coloritul pastelat al zambilelor, garoafelor sau al bujorilor.

– Mai ai vreo nemulţumire? îl întreabă Dumnezeu, văzând că ghiocelul se dezlănţuise.

– Aş mai avea, dar măcar una să-mi îngădui a-ţi  spune, Doamne!

– Glăsuieşte, dacă tot te-ai pornit!

–  Nu am o viaţă lungă cum au trandafirii care înfloresc din mai până toamna târziu. Eu cum am venit, am şi plecat, că îndată ce soarele devine mai puternic mă şi doboară.

Dumnezeu se gândeşte un moment şi zâmbind îi spune:

-Uite ce e: Ca să-ţi dispară tristeţea care te frământă, îţi voi da un rol foarte important.

Ghiocelul , curios , îşi ridică atunci căpşorul, se apropie de Dumnezeu şi cu ochii mari îl ascultă atent.

– Tu vei avea menirea să apari o dată cu primăvara pentru a vesti venirea ei. Cu alte cuvinte, tu vei fi vestitorul primăverii şi oamenii se vor bucura la apariţia ta , fiindcă vei aduce şi-n sufletul lor primăvară. De aceea ei te vor iubi, te vor culege şi te vor purta cu drag.

La aceste cuvinte, ghiocelului i se înseninează faţa, pătrunzându-l şi pe el bucuria.

Mulţimea florilor

Florile entuziasmate de cele auzite, se pornesc, nene, într-o horă mare, în care-l atrag şi pe ghiocel şi dănţuiesc toate de mama focului, fără să le pese, când mai pierdeau câte vreo petală. Acea horă  a florilor aducea atâta farmec !!! Rânduri, rânduri de culori ce-ţi încântau ochii, valuri, valuri de miresme ce îmbălsămau văzduhul. Paşii cadenţaţi ai florilor şi chiuiturile lor de veselie treziseră întreaga natură. Roiuri de fluturi veniţi ca din senin, se roteau deasupra horei bătând din aripioare,în semn de aplauze. Păsările privind curioase de prin crengile copacilor îşi acompaniau cântul  după ritmul jocului. Atâta animaţie ! Atâta frumuseţe ! Ce mai ? O  minunăţie.

Această atmosferă de basm a plăcut şi lui Dumnezeu care  s-a înălţat discret spre înaltul cerului, mulţumit de ceea ce făcuse.