Patimile, moartea şi învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Standard

Suntem în postul mare al Paştelui şi nu putem să nu ne gândim la cele ce s-au întâmplat, acum mai bine de două mii de ani, când Domnul Iisus Hristos s-a jertfit pentru iertarea păcatelor noastre. Nu mă voi referi la cele ştiute de toată lumea, ci voi arăta câteva fapte mai puţin cunoscute, unele din acestea fiind încărcate de legendă, aşa cum sunt prezentate in romanul „Ben-Hur” scris de Lew Walace subîntitulat „Povestea lui Hristos”.
Suferinţa lui Iisus începe în ziua de joi. El aranjase locul unde să se pregătească Paştele şi unde să mănânce împreună cu apostolii săi. Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină şi prima dată s-a sărbătorit în jurul anului 1400 înaintea lui Hristos. Prin urmare Iisus a luat măsuri pentru pregătirea acestei sărbători, dorind ca această ultimă cină împreună cu ucenicii săi să nu fie tulburată de marii arhierei care ar fi putut trimite ostaşi să-L ia din foişorul unde s-au făcut pregătirile şi pentru ca nici Iuda să nu ştie, nu i-a anunţat pe ucenici decât în faptul serii. Joi seara a avut loc Cina cea de Taină al cărui scop a fost instituirea Sfintei Euharistii (împărtăşanii).
Când s-a făcut seara, s-au aşezat toţi la masă şi pe când mâncau, Iisus le-a zis: „Adevăr grăiesc vouă că unul dintre voi mă va vinde. Fiul omului merge precum este scris pentru El”. Învăţătorul i s-a mai adresat lui Iuda:”Ceea ce faci, fă mai reoede(adică să-l trădeze mai repede), fiindcă ştia că încă de miercuri Iuda primise cei trezeci de arginţi pentru a-L da în mâna fariseilor. Ucenicii n-au înţeles crezând că-i spune să cumpere ce mai trebuie pentru sărbătoarea Paştelui.
Întreaga cină a fost plănuită în secret, ca nu cumva Iuda să-L vândă înainte de instituirea sfintei împărtăşanii şi aceasta pentru ca să nu lipseacă pe ucenici şi pe creştini de prezenţa Sa palpabilă până la sfârşitul veacului.Luând apoi pâine şi vin li s-a adresat
apostolilor:„Luaţi mâncaţi, acesta este trupul meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele meu al Legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”
Iuda n-a înţeles semnificaţia împărtăşaniei şi s-a împărtăşit fiind nevrednic,fiindcă deja luase cei treizeci de arginţi pentru a-l trăda pe Iisus şi pentru care mai târziu îşi va lua osânda.Mântitorul a dorit ca Iuda să se întoarcă, să nu facă ticăloşia pe care o plănuise.
Deşi i-a dat să înţeleagă că ştia totul atunci când le-a spus că unul dintre ei îl va vinde,
nu l-a oprit de la împărtăşanie, dar nici acest gest de bunăvoinţă nu i-a trezit conştiinţa de vânzător.După cum afirma Dan Puric la una din lansările cărţii sale „Fii demn !”, marea vină a lui Iuda a fost că nu a avut încredere în Mâtuitorul că-l va ierta. De aceea a dus trădarea până la capăt, deşi a avut mustrări de conştiinţă când a aruncat punga cu arginţii primiţi, mustrări care-l va determina în final, să se sinucidă. La sfârşitul cinei, îi previne pe ucenici că în viitor vor trece prin prigoniri şi se roagă pentru ei şi pentru lume.După aceea merg în grădina Ghetsimani să se roage. Acolo Iisus a lăsat pe ceilalţi ucenici şi a luat doar pe Petru, Iacob şi Ioan ca să privegheze cu El,dar ei au adormit. Când s-a întors Iisus după ce se rugase le-a spus:”Sculaţi-vă să mergem.
Iată se apropie cel care mă va vinde”.
În momentul acela apare Iuda care-L sărută pe obraz pe Iisus ca să fie recunoscut de servitorii arhiereilor şi de ostaşii care-L arestează.Ben-Hur, personajul princioal al romanului amintit este martorul acestei scene.În faţa intrării în grădina Ghetsimani „soldaţii prinseră curaj şi-L împresurară; iar când Ben-Hur se uită după ucenici,ei plecaseră.
Cel părăsit pleacă înconjurat de mulţimea care îl scuipa, îl batjocorea ,îl lovea……..
Nazarineanul mergea încet cu capul în jos, cu mâinile legate la spate; părul des îi cădea pe faţă; şi era mai aplecat decât de obicei; părea să nu vadă, să nu audă nimic din ce se petrecea în jurul Lui.”1)
Urmează judecata prin procesul religios şi prin procesul politic. Au fost aduşi doi martori care au spus că Iisus vrea să strice legea şi să dărâme templul iudaic, că se numea pe sine Fiul lui Dumnezeu.Procesul politic se naşte când Caiafa îl trimite pe Iisus la Pilat acuzându-l de răzvrătire împotriva Cezarului. Pilat ştia că Iisus este nevinovat, de aceea recurge la tot felul de şiretlicuri pentru ca el să nu se implice privind moartea Mântuitoru-
lui.De aceea li se adresează iudeilor în diferite momente:”Luaţi-L voi şi judecaţi-L”, „La voi
este obiceiul ca de Paşte să eliberez pe unul. Vreţi aşa dar să vi-L eliberez pe împăratul iudeilor? „. Ca să-i înduioşeze şi mai mult, a pus pe ostaşi să-L bată pe Iisus, să-i pună o coroană de spini pe cap şi în această situaţie deplorabilă i l-au prezentat:”Ecce Homo! „.
Iudeii care voiau să fie eliberat Baraba, celălalt deţinut, nu s-au lăsat impresionaţi de starea jalnică a lui Iisus şi strigau tot mai tare; „Dacă-L eliberezi, nu eşti prieten al Cezarului”. Speriat Pilat a luat un vas cu apă, s-a spălat pe mâini spunând: „Nevinovat sunt de sângele dreptului acestuia”. (cuvinte preluate din scrisoarea soţiei sale care după un coşmar ce-l avusese în vis noaptea, insistase să nu-L condamne). Furioşi iudeii au strigat:
” Sângele Lui asupra noastră şi a copiilor noştri!” De fapt ei erau revoltaţi împotriva romanilor care îi asupreau. De câte ori se isca vreo revoltă, erau primii pe câmpul de luptă.
Nutreau dorinţa de răzbunare alimentată de aşteptarea sosirii unui rege puternic, glorios al Israelului care să le împlinească visul de a doborî Roma şi de a-şi extinde stăpânirea.Le fusese deajunns să audă profeţiile cum că va veni un Mesia care va fi mult mai puternic decât Cezarul şi mai măreţ decât Solomon şi a cărui împărăţie va fi veşnică, încât s-au şi dedicat cu trup şi suflet acestei cauze.Ben-Hur personjul din romanul cu acelaşi nume a şi instruit trei legiuni de luptători din Galileea ca să lupte alături de acest rege.Când au auzit de venirea lui Iisus, au fost foarte bucuroşi că le-a sosit salvatorul, dar foarte dezamăgiţi că Mântitorul nu li s-a alăturat scopului lor, având altă misiune decât gloria personală.
Atunci,ei s-au răzvrătit împotriva Lui şi au vrut să-l piardă cerându-i moartea.
După ce a fost judecat, s-a dat sentinţa ca să fie răstignit pe Golgota, cuvântul ebraic însemnând „Căpăţână”. O legendă spune că în locul răstignirii se aflau osemintele strămoşului nostru Adam şi Crucea s-ar fi înfipt tocmai în locul unde cândva fusese craniul primului om.
Chiar dacă nu există un temei biblic sau istoric, legenda ilustrează adevărul că Iisus a şters
prin Cruce osânda lui Adam.
Procesiunea răstignirii lui Iisus este descrisă de Lew Walace în romanul său cu lux de amănunte:”Mulţimile se perindau ca puhoaiele unui râu. Erau acolo toate clasele sociale ale
Ierusalimului, toate sectele Iudeei, toate neamurile lui Israel şi reprezentanţi ai tuturor
naţiilor pământului(n.n.care veniseră la Ierusalim să sărbătorească Paştele)….treceau în grabă să-L vadă pe sărmanul Nazarinean….Odată cu puhoiul veneau mii de oameni care nu erau evrei- mii care îi urau şi îi dispreţuiau- greci, romani, arabi, sirieni, africani, egipteni, orientali. Aşa că studiind mulţimile, părea că întreaga lume urma să fie prezantă la răstignire.”2).Autorul înfăţişează şi starea Mântuitorului: „Era aproape mort. Se clătina la fiecare pas de parcă avea să cadă. Picioarele Lui goale lăsau urme roşii pe pietre. Avea legată la gât o scândură cu o inscripţie pe ea.O coroană de spini îi fusese îndesată cu putere pe cap făcând răni crude, din care şiroaie de sânge îi curseseră pe faţă şi pe gât.
Părul lung încurcat în spini era năclăit în sânge. Gloata care răzbea la El îL lovea cu bâte şi ÎL scuipa….nici un sunet nu scăpa de pe buzele Lui,nici de dojană, nici de durere….”3).
„Povestea despre Hristos” ilustrează ultima încercare, fără succes a lui Ben-Hur de a-L elibera pa Iisus din mâinile fariseilor înainte de a ajunge pe Golgota. Caută să mobilizeze pe galelienii din legiunile instruite de el:”Sunteţi aceia care aţi luat săbii de la mine pentru libertate şi pentru regele care venea. Găsiţi-i pe fraţii noştri şi spuneţi-le că-i aştept la copacul crucii ca să-L scăpăm pe Nazarinean”, dar ei i-au răspuns:”Nazarineanul nu este Regele….a întors spatele lui Dumnezeu şi a refuzat tronul lui David. Nu e rege şi Galileea nu e cu El. Îşi marită moartea”.4).Balthazar ,unul dintre cei trei magi, singurul care mai era în viaţă,ce fusese martor la naşterea lui Iisus şi care era prezent şi acum, văzând,chinurile Mântuitorului se prăbuşi de durere.Ben-Hur care-l însoţea,impresionat profund , abia acum dă sens cuvintelor pe care i le spusese Balthazar şi înţelege că oricât
ar vrea să-L scape pe Iisus nu se poate, că ceea ce se întâmplă este voia Mântuitorului, este
voia lui Dumnezeu.De aceea exclamă neputincios şi îndurerat:”O,Dumnezeul meu, Dumnezeul meu!”5).
După un drum de 2 km. cortegiul ajunge pe Golgota,unde Hristos este răstignit pe cruuce. Avea doar 33 de ani. A fost cea mai grea moarte a epocii.Fiecare cui avea de la 15 la 20 de cm.Cuiele erau bătute în încheietura mâinii şi nu în palmă.În încheietura mâinii există un tendon care ajunge până la umăr şi când cuiele erau bătute, acest tendon se rupea obligându-L pe Iisus să forţeze toţi muşchii spatelui pentru a ţine încheiturile în cuie şi pentru a putea respira,fiindcă pierdea tot aerul din plămâni. Din cauza asta era obligat să se sprijine pe cuiul bătut în picioare care era mai mare decât cele de la mâini,pentru că era bătut pe ambele picioare împreunate. Cum nici picioarele nu puteau supota mult timp fără să se rupă,Iisus era obligat să alterneze acest ciclu ca să poată respira.Această situaţie a fost suportată de Iisus mai mult de trei ore.Câteva minute înainte de a muri, Iisus nu mai sângera. Îi ieşea numai apă din tăieturi şi răni.
După consemnările evangheliştilor,în timp ce puterile îi scad stând pe cruce, El rosteşte şapte expresii;
„Părinte,iartă-le lor că nu ştiu ce fac”.(S-a gândit mai mult la cei ce-L batjocoreau şi-L ocărau decât la El).
„Adevăr îţi spun ţie, azi vei fi cu mine în rai”.(Se adresază tâlharului care îşi recunoaşte vina, pocăindu-se.).
„Femeie, iată fiul tău, iată mama ta”.(Se adresează mamei Sale arătându-l pe Ioan şi lui Ioan
arătând-o pe mama Sa)
” Dunezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit !”(momentul cel mai tragic când Iisus este lăsat singur de tatăl ceresc pentru a suferi ca un om durerea totală a chinului şi a singurătăţii, pentru răscumpărarea noastră.).
„Mi-e sete.”(ilustreză cumplita durere îndurată.).
„Săvârşitu-s-a”.(Se arătă că în Hristos s-au împlinit toate profeţiile şi că acum opera Sa mântuitoare este terminată.).
„Părinte, în mâinile Tale îmă dau duhul Meu”.( exprimă absoluta încredere a lui Hristos în Dumnezeu Tatăl).
În clipa când Iisus şi-a dat duhul, aşa după cum se ştie, s-a făcut întuneric mare, catapeteasma templului s-a despicat în două, s-a cutremurat pământul şi după cum mai puţin se cunoaşte „…s-au deschis gropile morţilor şi unii dintre cei înviaţi au intrat în cetate şi au mers la familiile lor.”6).Sutaşul şi cei care împreună cu el păzeau pe Iisus s-au înfricoşat zicând:”Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta”.După ce a cerut încuvinţarea lui Pilat, „Iosif din Arimateea, care era ucenic ascuns al lui Iisus i-a luat trupul şi l-a îngropat în grădina casei sale, într-un mormânt pe care-l pregătise pentru el însuşi şi în care nu mai fusese pus niciun mort” 7),fiind ajutat şi de Nicodim.M-a surprins această afirmaţie, că nu ştiam acest lucru. Probabil că acea grădină, a acelui ucenic Iosif, se va fi întins pe locul unde azi se află mormântul Domnului Iisus la Ierusalim, unde vine şi se închină atâta lume.Altă explicaţie nu găsesc.
Iudeii care-şi aduceau aminte că Iisus vorbise despre învierea Sa, au cerut lui Pilat ostaşi ca să-i păzească mormântul.
Duminică în zori, Iisus a înviat din morţi. Când femeile mironosiţe au vanit dis-de-dimineaţă la mormânt, au văzut un înger ca un fulger străbătând grădina lui Iosif. Au alergat la mormânt şi-au văzut acolo doi îngeri care le-au spus că Iisus a înviat şi să se ducă să dea ucenicilor această ştire.Ostaşii stăteau morţi de lumina învierii Domnului.După înviere,Iisus
s-a arătat mai multor ucenici. Aceştia au spus apostolilor, dar ei tot nu credeau. S-a arătat apostolilor fără Toma, apoi tuturor şi la mai multe grupuri de ucenici şi de discipoli ai lor
timp de 40 de zille, după care la ultima arătare S-a înălţat la cer.
După cum ne aminteşte biserica, noi suntem părtaşi la răstignirea lui Hristos prin fiecare faptă rea pe care o săvârşim. De aceea s-a orânduit acest post în care ne aflăm ca respectându-l să ne ispăşim păcatele.
PAŞTELE, CEA MAI IMPORTANTĂ SĂRBĂTOARE CREŞTINĂ
Prima dată, după cum s-a menţionat mai sus, s-a sărbătorit în jurul anului 1400 înaintea lui Hristos, când evreii au părăsit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu, fiind salvaţi din robia în care se aflau. După îndemnurile lui Dumnezeu date lui Moise, ei au sacrificat un miel cu sângele căruia au uns ramele de lemn de la uşile caselor în care locuiau. În noaptea aceea, îngerul morţii trimis de Dumnezeu a omorât toţi fiii întâi născuţi ai egiptenilor în casele care nu aveau pe uşi sângele mielului.În casele israeliţilor nu a murit nimeni.Sângele mielului era garanţia luării în serios a avertismentului lui Dumnezeu de către credincioşi.
Atunci faraonul îngrozit le-a spus evreilor să iasă din Egipt, dar i-a urmărit până la Marea Roşie, unde Moise cu ajutorul lui Dumnezeu a despărţit apa în două şi au trecut, dar când au urmat egiptenii, apa s-a adunat înecându-i pe aceştia din urmă. Dumnezeu a reînnoit legământul cu israeliţii, dar de data aceasta nu printr-un om, Moise, ci prin Iisus Mesia Fiul Său. Acest legământ nu mai este făcut doar cu evreii ci cu toate popoarele care vor să primească iertarea păcatelor prin jertfa lui Hristos.Legământul cel vechi purta sigiliul sângelui unui miel care trebuia sacrificat de Paşte după îndrumările lui Dumnezeu. La Cina cea de Taină, Domnul Iisus a instituit sărbătorirea Paştelui după porunca ce i-a fost dată de Dumnezeu, instituind sfânta împărtăşanie:(„Luaţi mâncaţi, acesta este trupul meu….”).
Ritualul sărbătorii Paştelui la vechii evrei avea să prevastească ce se va întâmpla mai târziu
sacrificiul mielului simbolizând sacrificiul lui Iisus care şi-a dat viaţa răstignit pe cruce.
În tradiţia creştinească românească privind pregătirile pentru această sărbătoare,un rol important are vopsirea ouălor în culoare roşie, simbolizând sângele scurs din trupul Domnului Iisus în timpul patimilor Sale. Ele nu lipsesc din casa niciunei familii, chiar dacă mai sunt vopsite şi în alte culori.
În moartea Domnului Iisus stă mântuirea noastră şi în invierea Sa stă bucuria noastră.După cum a afirmat părintele Gh. Calciu:”Dincolo de păcatele noastre şi ale neamului nostru,bucuria Învierii străluceşte peste toţi, aşa cum ploaia cade şi soarele luminează peste cei drepţi şi peste cei păcătoşi”.

Note:
1)Lew Walace,”Ben-Hur”, „O poveste despre Hristos”,ed.Adevărul Holding,Bucureşti,2010,p.477
2)ibidem, p.483
3) ” p.485
4) ” p.488-489
5) ” p.485
6) Preot Gh. Calciu, „Patimile, moartea şi învierea Domnului”,26 aprilie, 2005 (comenteriu
pe internet).
7)ibidem.

Anunțuri

11 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s